REVISTA NAUTILUS / Articole / Science fiction şi teologie

Science fiction şi teologie

Gérard Klein • 22:00 - 01.04.2014 • 

Partea a II-a

Ca şi în cazul teoriilor lui Auguste Comte, istoria exclude accidentalul şi nu este decât o extensie a evoluţiei. Spre deosebire de concepţiile lui Marx, istoria nu este produsul unui proces dialectic ci tendinţa spre o finalitate, spre un scop. În cursul unor istorii paralele sau a unor istorii succesive a unor specii diferite, diferite crize pot împiedica sau chiar anula realizarea scopului. Alienarea poate afecta  specii întregi  sau chiar civilizaţii care ar putea conţine mai multe specii decât ne putem imagina, şi acest fel de înstrăinare poate proveni din tot ceea ce se abate de la calea stabilită pentru atingerea finalităţii. Dar de fapt alienarea însăşi şi tot ceea ce înseamnă eşecuri şi suferinţe, sunt reintegrate în planul total al Creatorului de stele, al cărui proiect rămâne de nepătruns.

Istoria universului se rezumă în această perspectivă la emergenţa conştienţei, apoi la crearea unei coaliţii, dacă nu a unei comuniuni a tuturor conştienţelor care în final se integrează Creatorului de stele. Atingându-se punctul final, punctul Omega, universul se întoarce la haos. Înainte de universul nostru, Creatorul de stele a creat şi alte universuri, poate unele incomplete. După universul nostru, el va crea alte universuri, probabil, mai complete decât al nostru. Va cunoaşte el însuşi o evoluţie, dar această evoluţie nu se reflectă decât în creaţiile sale, pentru că este transcendent şi imanent şi timpul şi spaţiul sunt doar modalităţi temporare pentru acţiunile sale.

Chinuit până la obsesie de problema răului, Stapledon aruncă responsabilitatea asupra Creatorului de stele. Răul, suferinţa, eşecul şi moartea sunt parte a Creaţiei. Vedem din toate acestea cum Stapledon prefigurează concepţiile lui Teilhard de Chardin şi modul în care gândirea stapledoniană diferă radical de cea a lui Teilhard. Ambele împărtăşesc aceeaşi concepţie finalistă care doreşte să reconcilieze descoperirile ştiinţei cu învăţăturile tradiţiei, ideea creaţiei încorporate în timp şi în materie, opusă creaţiei definitive şi imuabile.

Dar teologiile lor diferă profund. În timp ce aceea a iezuitului Teilhard rămâne mai mult sau mai puţin ortodoxă, cea a lui Stapledon este protestantă, mai precis calvinistă, şi implică imposibilitatea mântuirii, a-umanitatea unui Creator cu care nici un dialog nu este posibil, singura cale deschisă fiind adorarea. Aceasta teologie nu este însă lipsită de unele probleme.

Pe de o parte, această concepţie este implicit materialistă şi respinge mai mult sau mai puţin clar dualitatea spirit – materie, deşi, aşa cum am văzut, „spiritele” lui Stapledon pot călători în spaţiu şi timp, fără nici un suport material. Creaţia nu se realizează decât în materie, operele civilizaţiilor se realizează doar în materie. Dar regulile universului pe care se bazează formele materiei sunt create în mod abstract de Creator. Aceste reguli s-ar putea să fi diferite. În alte universuri, create anterior, simultan sau ulterior universului nostru, regulile sunt de fapt diferite.

Această teorie are avantajul de a fi relativ satisfăcătoare pentru o minte modernă, formată şi instruită în spiritul metodelor ştiinţifice, o minte care resimte o ruptură omniprezentă între natură şi supranatural. Dar prezintă inconvenientul de a face conceptul de Dumnezeu să devină aproape lipsit de sens, dacă nu chiar inutil. În accepţia lui Stapledon, toate acestea sunt fantasme ale unui Creator, şi nu avem nici o modalitate de a deduce vreodată realitatea, orice ar caracteriza-o. Stapledon expediază în neant operele tuturor teologilor, care pentru a releva sau a crea o idee despre prezenţa lui Dumnezeu, au fost nevoiţi să proiecteze mai multe forţe în univers sau mai multe divinităţi aflate în opoziţie.

Dacă totul purcede de la Creator şi totul se întoarce la acesta fără excepţie, toate imaginile posibile, toate religiile sunt la fel de adevărate şi la fel de false. Numai prezenţa răului în mitologia creştină sau multitudinea zeilor în mitologia clasică autorizează o anumită discriminare între ortodoxie şi erezie, între bine şi rău. Stapledon rezolvă parţial această problemă prin imaginarea unei divinităţi divizate schizofrenic în două personalităţi independente. Pe de o altă parte, teologia lui Stapledon reacţionează asupra moralei sale. În principiu , se consideră ca fiind bun tot ceea ce merge în direcţia finalităţii. Dar ceea ce se separă sau aparent scapă aparţine tot creaţiei. De asemenea, gândirea lui Stapledon conduce spre un fel de optimism disperat. Până la creaţia finală, universurile succesive includ o cotă de suferinţă. Scopul Creatorului de stele nu este sfârşitul suferinţei ci o armonie „îngheţată” inteligibilă numai lui.

© Gérard Klein

Va urma.

Titlu original : „Science-Fiction et théologie”

Traducere de Cristian Tamaş.

Traducerea şi publicarea în româneşte s-au realizat cu acordul autorului. Îi mulţumim.

 

„Olaf Stapledon. Rule, Britannia: cel mai longeviv şi valoros SF european, cel britanic (VI) – Cristian Tamaș

Gérard Klein  – „Science fiction şi teologie” (partea I)

Gérard Klein – interviu de Cristian Tamaş

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură?” (I), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură?” (II), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură?” (III), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură?” (IV), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Procedeul dizolvării science fiction-ului, introdus de către agenţii culturii dominante”, traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Philip K. Dick sau America schizofrenică”, traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Nu suntem singuri în univers” (I), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Nu suntem singuri în univers” (II), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Nu suntem singuri în univers” (III), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein s-a născut pe  data de 27 mai 1937 la Neuilly-sur-Seine, suburbie a Parisului. Scriitor, critic, publicist, eseist, editor, este unul dintre cei mai importanţi autori europeni de SF. I s-a decernat de două ori Grand Prix de la Science-Fiction Française, Premiul european al science fiction-ului şi în 2005 Pilgrim Award pentru ansamblul operei sale (premiu acordat de Science Fiction Research Association). Volumele lui Gérard Klein au fost traduse în multe limbi ale Terrei, inclusiv în engleză, germană, spaniolă, italiană, rusă şi română. Are o licenţă în psihologie socială la Sorbona şi una în economie la Institutul de Studii Politice din Paris. Timp de doi ani a participat la războiul din Algeria.

În 1963 s-a angajat la SEDES, institut de studii economice al Casei de economii şi consemnaţiuni din Franţa, unde s-a ocupat de studierea economiei urbanismului până în 1976. În 1986 îşi încheie activitatea de economist, dar continuă consilierea în materie de studii prospective pentru EDF (Electricité de France) şi alte companii şi instituţii şi rămâne în contact cu asociaţia Futuribles.

Debutează la optsprezece ani cu povestiri în revistele Galaxies şi Fiction. Primul său roman, „Embûches dans l’espace” a fost publicat în 1958 sub pseudonimul François Pagery, în colaborare cu alţi doi autori (pseudonimul Pagery provine din primele silabe ale prenumelor lui Patrice Rondard, Gérard Klein şi Richard Chomet), în colecţia „Rayon Fantastique”, co-publicată de marile edituri Gallimard şi Hachette între 1951-1964.

Tot în 1958, publică „Le Gambit des étoiles”, utilizând propriul nume. Romanul ratează la milimetru Premiul Jules Verne. Urmează publicarea volumului de povestiri, „Les Perles du temps” şi cinci romane în colecţia Fleuve Noir cu pseudonimul Gilles d’Argyre.

În 1969, patronul editurii Laffont, Robert Laffont îi încredinţează coordonarea colecţiei „Ailleurs et Demain” (Altundeva şi Mâine), una dintre cele mai prestigioase şi longevive colecţii de SF din lume. Între 1974 şi 1986, coordonează împreună cu Jacques Goimard şi Demètre Ioakimidis, La Grande Anthologie de la Science-Fiction, o suită de trei serii (46 de volume) publicată la editura Livre de Poche, Paris. În 1986, Gérard Klein devine coordonatorul colecţiei SF de la Livre de Poche.

Cel mai important volum al său, „Les Seigneurs de la guerre” (Seniorii războiului – traducere românească de Vladimir Colin, 1975) a fost publicat în 1970 la editura Robert Laffont. Nuvelele  „Les virus ne parlent pas” (Viruşii nu vorbesc – traducere românească de Vladimir Colin) şi „Réhabilitation” (Reabilitare –  traducere românească de Vladimir Colin) se detaşează în ansamblul prozei sale. Independent de Cordwainer Smith, Gérard Klein introduce conceptul de propulsie solară în science fiction, în romanul „Les Voiliers du soleil”, 1961.

Bibliografie

Cu pseudonimul François Pagery (în colaborare cu Richard Chomet et Patrice Rondard)

„Embûches dans l’espace”, roman, colecţia Le Rayon fantastique, editura Hachette, 1958,

Cu pseudonimul Gilles d’Argyre

La Saga d’Argyre:

„Chirurgiens d’une planète”, roman, editura Fleuve noir, 1960; re-editat în 1987 la editura J’ai lu cu titlul „Le Rêve des forêts”(traducere în româneşte de Radu Gârbacea, „Chirurgii planetari”, editura Tinerama, 1993)

„Les Voiliers du soleil”, roman, editura Fleuve noir, 1961 (traducere în româneşte de Oana Popuţoaia, „Corăbiile solare”, editura Antet, 2002)

„Le Long voyage”, roman, editura Fleuve noir, 1964 (traducere în româneşte de Claudiu Constantinescu, „Călătoria cea lungă”, editura Antet, 2002)

„Les Tueurs de temps”, roman, editura Fleuve noir, 1965 ( traducere în româneşte de Radu Naum, „Ucigaşii de timp”, editura Nemira, 1999)

„Le Sceptre du hasard”, roman, editura Fleuve noir, 1968 ( traducere în româneşte de Vlad T.Popescu, „Sceptrul hazardului”, editura Nemira, 1993)

Cu propriul nume :

„Les Perles du temps”, culegere de povestiri, editura Denoël, 1958 ( traducere în româneşte de Vladimir Colin, „Planeta cu şapte măşti”, editura Albatros, 1973)

„Le Gambit des étoiles”, roman, editura Hachette, 1958 (traducere în româneşte de Ştefan Ghidoveanu, „Gambitul stelelor”, editura Nemira, 1994)

„Le temps n’a pas d’odeur”, roman 1963 ( traducere în româneşte de Vladimir Colin în culegerea de povestiri „Planeta cu şapte măşti”, editura Albatros, 1973)

„Un chant de pierre”, culegere de povestiri, editura Éric Losfeld, 1966

„Les Seigneurs de la guerre”, roman, editura Robert Laffont, 1970 ( traducere în româneşte de Vladimir Colin, „Seniorii războiului”, colecţia Romanelor ştiinţifico-fantastice, 1975, editura Univers; ediţia a doua, ed.Nemira, 1992)

„La Loi du talion”, culegere de povestiri, editura Robert Laffont, 1973 (traducere în româneşte de Vladimir Colin şi Ştefan Ghidoveanu, „Legea talionului”, editura Lucman, 2001)

„Histoires comme si…” culegere de povestiri, editura UGE, 10/18, 1975 (traducere în româneşte de Angela Cismaş, „Povestiri de parcă ar fi…”, editura Fahrenheit, 1996)

„Le Livre d’or de Gérard Klein”, antologie, 1979

„Mémoire vive, mémoire morte”, antologie, editura Robert Laffont, 2007

Nuvele

„Réhabilitation” (1973); traducere în româneşte de Vladimir Colin:  „Reabilitare”, Almanhul Anticipaţia 1983

„L’astronaute mort”, 1996

Studii

„Malaise dans la science-fiction américaine”, editura L’Aube enclavée, 1977

„Trames et moirés”, editura Somnium, 2011 (prima apariţie în volumul „Science-fiction et psychanalyse”, editura Dunod, 1986)

899 vizualizari

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.