REVISTA NAUTILUS / Articole / Roboții și specia umană (5)

Roboții și specia umană (5)

Gérard Klein • 13:44 - 02.10.2015 • 

Orice viață, conștientă sau nu, suportă greu dominarea. Dacă dominarea este exercitată de ceva sau cineva considerat inferior, resentimentul devine mai intens. Fizic și într-o oarecare măsură, mental, un robot – orice robot – este superior ființelor umane. Ce anume îi creează un suflet de sclav? Doar Prima Lege ! Fără ea, la primul ordin pe care i l-ai da unui robot, ai fi un om mort.” – Isaac Asimov

Este destul de clar că astfel de legi, dacă vor fi inviolabile, nu vor trebui să fie modificate și dacă vor fi implementate în mod generalizat tuturor oamenilor încă de la naștere, societatea umană viitoare va fi cu siguranță una mai liniștită și mai sigură decât a fost vreodată. Poate un pic prea plictisitoare și statică.

Asimov și Simak și alți autori notabili ai SF-ului mondial au perceput această problemă. Roboții pe care îi descriu sunt practic ființe umane cu un supra-ego fenomenal dezvoltat, visul tuturor fondatorilor de utopii. Desigur, spre deosebire de ființele umane care cu siguranță ar fi afectate de un ego hipertrofiat, roboții ficționali nu par să sufere. Problema identificată de scriitorii de science fiction este pierderea creativității.

Oricine va fi lipsit de capacitatea de a încălca ordinea stabilită, care caracterizează omul, în același timp cu acele contradicții între impulsuri ireconciliabile și simultane care de fapt îl determină pe om să acționeze, va fi capabil să se adapteze admirabil la realitate așa cum este percepută, dar nu va avea nici o dorință de a o schimba sau de a adăuga ceva care să poarte o amprentă proprie. O adaptare care la urma urmei, nu face decât să dezvăluie faptul că nu este sigur că robotul poate fi mai bun decât omul, sau că robotul este viitorul omului.

În cadrul creionat de această problematică a calităților sociale frecvent indicate ca fiind dezirabile și virtuțile autonomiei cele mai complete, care merge până la respingerea absolută – sadiană în patologia sa, zen în normalitatea sa – a tuturor constrângerilor sociale, au fost descrie mai multe variații ficționale pe tema robotului.

Toate poveștile lui Asimov dedicate roboților sau texte definitorii cum ar fi „Helen O’Loy” de Lester del Rey, se bazează pe încălcarea legilor roboticii, fie că oamenii au comis o eroare de programare sau circumstanțele realității au făcut imposibilă aplicarea acestor legi. Astfel, legile roboticii sunt de fapt clauzele unui pact în care narațiunea nu se alimentează decât prin transgresiune. Într-un sens, robotul este omul așa cum și-ar fi dorit diavolul, adică omul însuși atunci când își exercită puterea asupra altui om, atunci când încearcă să prezinte sclavia ca o stare reciproc avantajoasă pentru ambele părți și pretinde că ar fi renunțat la putere pentru a o institui.

Prețul plătit (pierderea creativității – un atribut divin, chintesența umanității) ar fi suficient pentru a justifica aceste profunde meditații în privința viitorului umanității. Pentru că roboții sunt niște avataruri, niște alter-egouri ale umanității.

Roboții sunt în același timp ființe și lucruri, condamnați să trăiască în prezența fizică a zeilor și a creatorilor lor, iar în lipsa acestora sunt inutili, capabili posibil de măreție, dar numai prin procură, purtători și depozitari ai valorilor dar numai ale altora, nefiind nici măcar capabili să desemneze omul ca o creație a angoaselor lor, o proiecție a speranțelor, adică sunt niște creaturi în mod radical străine pentru ei înșiși.

Per total, tema robotului este raționalizarea pseudo-științifică a unui foarte vechi mit, mai degrabă decât o elaborare a unui nou mit plecând de la posibilul științific, și pare că este un pic în afara marjei genezei obișnuite a temelor science fiction-ului. Și poate că e timpul să redescoperim realitatea și viitorul pentru că acestea sunt și vor fi indubitabil robotizate.

Sfârșit.

Prima Lege :

Un robot nu are voie să pricinuiască vreun rău unei ființe umane, sau, prin neintervenție, să permită ca unei ființe omenești să i se facă un rău.

Legea a Doua :

Un robot trebuie să se supună ordinelor date de către o ființă umană, atât timp cât ele nu intră în contradicție cu Prima Lege.

Legea a Treia :

Un robot trebuie să-și protejeze propria existență, atât timp cât acest lucru nu intră în contradicție cu Legea Întâi sau Legea a Doua.

Ulterior, Asimov a enunțat o lege suplimentară, intitulată Legea Zero:

Un robot nu are voie să pricinuiască vreun rău umanității sau să permită prin neintervenție ca umanitatea să fie pusă în pericol.

© Gérard Klein

Titlul original : „Les robots et l’espèce humaine”

Traducere de Cristian Tamaş.

Traducerea şi publicarea în româneşte s-au realizat cu acordul autorului. Îi mulţumim.

Gérard Klein – interviu de Cristian Tamaş

Gérard Klein – Science fiction și teologie (traducere de Cristian Tamaș) :

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie/

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie-2/

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie-iii/

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie-iv/

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie-v/

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie-vi/

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură?” (I), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură?” (II), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură?” (III), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură?” (IV), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Procedeul dizolvării science fiction-ului, introdus de către agenţii culturii dominante”, traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Philip K. Dick sau America schizofrenică”, traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Nu suntem singuri în univers” (I), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Nu suntem singuri în univers” (II), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Nu suntem singuri în univers” (III), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – recenzia romanului „Flashback” (2011) de Dan Simmons

Gérard Klein s-a născut pe data de 27 mai 1937 la Neuilly-sur-Seine, suburbie a Parisului.

Scriitor, critic, publicist, eseist, editor, este unul dintre cei mai importanţi autori europeni de SF.

I s-a decernat de două ori Grand Prix de la Science-Fiction Française, Premiul european al science fiction-ului şi în 2005 Pilgrim Award pentru ansamblul operei sale (premiu acordat de Science Fiction Research Association). Volumele lui Gérard Klein au fost traduse în multe limbi ale Terrei, inclusiv în engleză, germană, spaniolă, italiană, rusă şi română. Are o licenţă în psihologie socială la Sorbona şi una în economie la Institutul de Studii Politice din Paris. Timp de doi ani a participat la războiul din Algeria.

În 1963 s-a angajat la SEDES, institut de studii economice al Casei de economii şi consemnaţiuni din Franţa, unde s-a ocupat de studierea economiei urbanismului până în 1976. În 1986 îşi încheie activitatea de economist, dar continuă consilierea în materie de studii prospective pentru EDF (Electricité de France) şi alte companii şi instituţii şi rămâne în contact cu asociaţia Futuribles.

Debutează la optsprezece ani cu povestiri în revistele Galaxies şi Fiction. Primul său roman, „Embûches dans l’espace” a fost publicat în 1958 sub pseudonimul François Pagery, în colaborare cu alţi doi autori (pseudonimul Pagery provine din primele silabe ale prenumelor lui Patrice Rondard, Gérard Klein şi Richard Chomet), în colecţia „Rayon Fantastique”, co-publicată de marile edituri Gallimard şi Hachette între 1951-1964.

Tot în 1958, publică „Le Gambit des étoiles”, utilizând propriul nume. Romanul ratează la milimetru Premiul Jules Verne. Urmează publicarea volumului de povestiri, „Les Perles du temps” şi cinci romane în colecţia Fleuve Noir cu pseudonimul Gilles d’Argyre.

În 1969, patronul editurii Laffont, Robert Laffont îi încredinţează coordonarea colecţiei „Ailleurs et Demain” (Altundeva şi Mâine), una dintre cele mai prestigioase şi longevive colecţii de SF din lume. Între 1974 şi 1986, coordonează împreună cu Jacques Goimard şi Demètre Ioakimidis, La Grande Anthologie de la Science-Fiction, o suită de trei serii (46 de volume) publicată la editura Livre de Poche, Paris. În 1986, Gérard Klein devine coordonatorul colecţiei SF de la Livre de Poche.

Cel mai important volum al său, „Les Seigneurs de la guerre” (Seniorii războiului – traducere românească de Vladimir Colin, 1975) a fost publicat în 1970 la editura Robert Laffont. Nuvelele „Les virus ne parlent pas” (Viruşii nu vorbesc – traducere românească de Vladimir Colin) şi „Réhabilitation” (Reabilitare – traducere românească de Vladimir Colin) se detaşează în ansamblul prozei sale. Independent de Cordwainer Smith, Gérard Klein introduce conceptul de propulsie solară în science fiction, în romanul „Les Voiliers du soleil”, 1961.

Bibliografie :

Cu pseudonimul François Pagery (în colaborare cu Richard Chomet et Patrice Rondard)

„Embûches dans l’espace”, roman, colecţia Le Rayon fantastique, editura Hachette, 1958,

Cu pseudonimul Gilles d’Argyre

La Saga d’Argyre:

„Chirurgiens d’une planète”, roman, editura Fleuve noir, 1960; re-editat în 1987 la editura J’ai lu cu titlul „Le Rêve des forêts”(traducere în româneşte de Radu Gârbacea, „Chirurgii planetari”, editura Tinerama, 1993)

„Les Voiliers du soleil”, roman, editura Fleuve noir, 1961 (traducere în româneşte de Oana Popuţoaia, „Corăbiile solare”, editura Antet, 2002)

„Le Long voyage”, roman, editura Fleuve noir, 1964 (traducere în româneşte de Claudiu Constantinescu, „Călătoria cea lungă”, editura Antet, 2002)

„Les Tueurs de temps”, roman, editura Fleuve noir, 1965 ( traducere în româneşte de Radu Naum, „Ucigaşii de timp”, editura Nemira, 1999)

„Le Sceptre du hasard”, roman, editura Fleuve noir, 1968 ( traducere în româneşte de Vlad T.Popescu, „Sceptrul hazardului”, editura Nemira, 1993)

Cu propriul nume :

„Les Perles du temps”, culegere de povestiri, editura Denoël, 1958 ( traducere în româneşte de Vladimir Colin, „Planeta cu şapte măşti”, editura Albatros, 1973)

„Le Gambit des étoiles”, roman, editura Hachette, 1958 (traducere în româneşte de Ştefan Ghidoveanu, „Gambitul stelelor”, editura Nemira, 1994)

„Le temps n’a pas d’odeur”, roman 1963 ( traducere în româneşte de Vladimir Colin în culegerea de povestiri „Planeta cu şapte măşti”, editura Albatros, 1973)

„Un chant de pierre”, culegere de povestiri, editura Éric Losfeld, 1966

„Les Seigneurs de la guerre”, roman, editura Robert Laffont, 1970 ( traducere în româneşte de Vladimir Colin, „Seniorii războiului”, colecţia Romanelor ştiinţifico-fantastice, 1975, editura Univers; ediţia a doua, ed.Nemira, 1992)

„La Loi du talion”, culegere de povestiri, editura Robert Laffont, 1973 (traducere în româneşte de Vladimir Colin şi Ştefan Ghidoveanu, „Legea talionului”, editura Lucman, 2001)

„Histoires comme si…” culegere de povestiri, editura UGE, 10/18, 1975 (traducere în româneşte de Angela Cismaş, „Povestiri de parcă ar fi…”, editura Fahrenheit, 1996)

„Le Livre d’or de Gérard Klein”, antologie, 1979

„Mémoire vive, mémoire morte”, antologie, editura Robert Laffont, 2007

Nuvele

„Réhabilitation” (1973); traducere în româneşte de Vladimir Colin: „Reabilitare”, Almanhul Anticipaţia 1983

„L’astronaute mort”, 1996

Studii

„Malaise dans la science-fiction américaine”, editura L’Aube enclavée, 1977

„Trames et moirés”, editura Somnium, 2011 (prima apariţie în volumul „Science-fiction et psychanalyse”, editura Dunod, 1986)

730 vizualizari

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.