REVISTA NAUTILUS / Articole / Roboții și specia umană (4)

Roboții și specia umană (4)

Gérard Klein • 17:23 - 01.09.2015 • 

Orice viață, conștientă sau nu, suportă greu dominarea. Dacă dominarea este exercitată de ceva sau cineva considerat inferior, resentimentul devine mai intens. Fizic și într-o oarecare măsură, mental, un robot – orice robot – este superior ființelor umane. Ce anume îi creează un suflet de sclav? Doar Prima Lege ! Fără ea, la primul ordin pe care i l-ai da unui robot, ai fi un om mort.” – Isaac Asimov

Cei mai mulți scriitori SF sunt conștienți de problema antropomorfismului și asta de mult timp. Edgar Allan Poe a demonstrat că presupusa mașină de jucat șah al lui Maelzel nu putea fi decât un pitic ascuns înăuntru. Poate că ar fi excesiv să-l considerăm pe E.A.Poe unul dintre inventatorii science fiction-ului, deși această teză poate fi argumentată, și majoritatea autorilor și fanilor SF l-au citit pe scriitorul american. Aproape toți – sau cel puțin cei mai subtili, pentru că ai nevoie de multă subtilitate pentru a scrie science fiction de-a lungul unei lungi perioade de timp – au ignorat în mod deliberat problema și în același timp au abordat-o frontal.

Asemenea autori au respins de fapt esența problemei atunci când au scris despre mașini logice, în realitate despre probleme ale logicii, conferind în mod programatic invențiilor lor o puternică încărcătură emoțională legată de utilizarea formei umane. Mașinile inteligente cu aspect non-uman reprezintă o abordare specială a temei reflectând în primul rând adeziunea mai sau mai puțin calculată la un mit. Să luăm pur și simplu act de faptul că structura acestor ficțiuni este comparabilă cu aceea a poveștilor descriind pactul cu diavolul. Precum robotul, și diavolul este logic și literal și precum robotul, și diavolul are formă antropoidă. În ambele cazuri, deznodământul intrigii constă în descoperirea unui conflict sau a unui decalaj într-un discurs aparent fără cusur, și salvarea eroului este posibilă doar dacă este capabil să descifreze logica și semiotica retoricii luciferice.

Un alt mod de a elimina problema tehnică acuzând în același timp ploconeala în fața originilor mitului este de a înlocui mașina (de tip electro-mecanic) cu o mașinărie biologică și de a substitui „androidul”, robotului. În ciuda numelui său (andros = bărbat, eidos= formă, în grecește), androidul poate fi și de sex feminin, adică o „androidă” (sau o „ginoidă”) și este o ființă vie creată ex utero, un organism sintetic. Accepția termenului este recentă, deoarece neologismul a apărut în secolul al XVIII-lea și se referea la orice automat având formă umană. Scriitorii de science fiction s-au referit de asemenea la roboți antropomorfi ca fiind „androizi”.

Androidul este plauzibil din punct de vedere tehnologic și există roboți antropomorfi (umanoizi) construiți în Japonia, Coreea de Sud și Statele Unite. Dar se ridică problema reală, care nu este de natură tehnică. Fundamentul îl reprezintă faptul dacă un robot poate munci mult mai bine decât un om, dacă are aceeași valoare ca un om și în consecință sub acest raport ce anume îl diferențiază de om, și cum este posibil să i se nege liberul arbitru metafizic și libertatea socială atribuite sau solicitate, pe drept sau pe nedrept, oamenilor. Cu alte cuvinte, majoritatea autorilor care au tratat această temă s-au ciocnit cu nucleul mitului în sine, adică relația stăpân-sclav.

Concluzia aproape unanimă a autorilor este simplă: robotul este de fapt omul, și mai mult, robotul este mai bun decât omul, este viitorul omului.

Una dintre caracteristicile dominante ale robotului care apare în multe texte este dedicarea, devotamentul pentru umanitate, care reprezintă în primul rând un instinct programat în robot, dar care devine apoi o asumare a unei valori devenite conștiente.

Spre deosebire de oameni cărora o educație prelungită și istovitoare încearcă să le insufle, de multe ori în zadar, un minim de altruism și un minim de solidaritate în ceea ce privește comunitatea (sacrificiu de sine e prea mult spus), robotul este în mod natural generos. În cazul robotului, atât la Asimov cât și la Simak instinctul social a înlocuit instinctul sexual, cel care produce oamenilor necazuri de netăgăduit. Prin urmare, sclavia prin constrângere nu are nici o rațiune sau sens. Roboții lui Asimov și Simak devin liberi și, în cazul în care servesc din punct de vedere metafizic anumitor scopuri, nu sunt mai puțin constrânși decât oamenii care-și idealizează impulsurile ce-i determină să perpetueze specia.

Este caracteristic faptul că cele „trei legi ale roboticii” (încă ficționale), inventate de Asimov sunt imperative morale categorice.

Prima Lege :

Un robot nu are voie să pricinuiască vreun rău unei ființe umane, sau, prin neintervenție, să permită ca unei ființe omenești să i se facă un rău.

Legea a Doua :

Un robot trebuie să se supună ordinelor date de către o ființă umană, atât timp cât ele nu intră în contradicție cu Prima Lege.

Legea a Treia :

Un robot trebuie să-și protejeze propria existență, atât timp cât acest lucru nu intră în contradicție cu Legea Întâi sau Legea a Doua.

Ulterior, Asimov a enunțat o lege suplimentară, intitulată Legea Zero:

Un robot nu are voie să pricinuiască vreun rău umanității sau să permită prin neintervenție ca umanitatea să fie pusă în pericol.

Va urma.

© Gérard Klein

Titlul original : „Les robots et l’espèce humaine”

Traducere de Cristian Tamaş.

Traducerea şi publicarea în româneşte s-au realizat cu acordul autorului. Îi mulţumim.

Gérard Klein – interviu de Cristian Tamaş

Gérard Klein – Science fiction și teologie (traducere de Cristian Tamaș) :

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie/

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie-2/

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie-iii/

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie-iv/

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie-v/

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie-vi/

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură?” (I), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură?” (II), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură?” (III), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură?” (IV), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Procedeul dizolvării science fiction-ului, introdus de către agenţii culturii dominante”, traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Philip K. Dick sau America schizofrenică”, traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Nu suntem singuri în univers” (I), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Nu suntem singuri în univers” (II), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Nu suntem singuri în univers” (III), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – recenzia romanului „Flashback” (2011) de Dan Simmons

Gérard Klein s-a născut pe data de 27 mai 1937 la Neuilly-sur-Seine, suburbie a Parisului.

Scriitor, critic, publicist, eseist, editor, este unul dintre cei mai importanţi autori europeni de SF.

I s-a decernat de două ori Grand Prix de la Science-Fiction Française, Premiul european al science fiction-ului şi în 2005 Pilgrim Award pentru ansamblul operei sale (premiu acordat de Science Fiction Research Association). Volumele lui Gérard Klein au fost traduse în multe limbi ale Terrei, inclusiv în engleză, germană, spaniolă, italiană, rusă şi română. Are o licenţă în psihologie socială la Sorbona şi una în economie la Institutul de Studii Politice din Paris. Timp de doi ani a participat la războiul din Algeria.

În 1963 s-a angajat la SEDES, institut de studii economice al Casei de economii şi consemnaţiuni din Franţa, unde s-a ocupat de studierea economiei urbanismului până în 1976. În 1986 îşi încheie activitatea de economist, dar continuă consilierea în materie de studii prospective pentru EDF (Electricité de France) şi alte companii şi instituţii şi rămâne în contact cu asociaţia Futuribles.

Debutează la optsprezece ani cu povestiri în revistele Galaxies şi Fiction. Primul său roman, „Embûches dans l’espace” a fost publicat în 1958 sub pseudonimul François Pagery, în colaborare cu alţi doi autori (pseudonimul Pagery provine din primele silabe ale prenumelor lui Patrice Rondard, Gérard Klein şi Richard Chomet), în colecţia „Rayon Fantastique”, co-publicată de marile edituri Gallimard şi Hachette între 1951-1964.

Tot în 1958, publică „Le Gambit des étoiles”, utilizând propriul nume. Romanul ratează la milimetru Premiul Jules Verne. Urmează publicarea volumului de povestiri, „Les Perles du temps” şi cinci romane în colecţia Fleuve Noir cu pseudonimul Gilles d’Argyre.

În 1969, patronul editurii Laffont, Robert Laffont îi încredinţează coordonarea colecţiei „Ailleurs et Demain” (Altundeva şi Mâine), una dintre cele mai prestigioase şi longevive colecţii de SF din lume. Între 1974 şi 1986, coordonează împreună cu Jacques Goimard şi Demètre Ioakimidis, La Grande Anthologie de la Science-Fiction, o suită de trei serii (46 de volume) publicată la editura Livre de Poche, Paris. În 1986, Gérard Klein devine coordonatorul colecţiei SF de la Livre de Poche.

Cel mai important volum al său, „Les Seigneurs de la guerre” (Seniorii războiului – traducere românească de Vladimir Colin, 1975) a fost publicat în 1970 la editura Robert Laffont. Nuvelele „Les virus ne parlent pas” (Viruşii nu vorbesc – traducere românească de Vladimir Colin) şi „Réhabilitation” (Reabilitare – traducere românească de Vladimir Colin) se detaşează în ansamblul prozei sale. Independent de Cordwainer Smith, Gérard Klein introduce conceptul de propulsie solară în science fiction, în romanul „Les Voiliers du soleil”, 1961.

Bibliografie :

Cu pseudonimul François Pagery (în colaborare cu Richard Chomet et Patrice Rondard)

„Embûches dans l’espace”, roman, colecţia Le Rayon fantastique, editura Hachette, 1958,

Cu pseudonimul Gilles d’Argyre

La Saga d’Argyre:

„Chirurgiens d’une planète”, roman, editura Fleuve noir, 1960; re-editat în 1987 la editura J’ai lu cu titlul „Le Rêve des forêts”(traducere în româneşte de Radu Gârbacea, „Chirurgii planetari”, editura Tinerama, 1993)

„Les Voiliers du soleil”, roman, editura Fleuve noir, 1961 (traducere în româneşte de Oana Popuţoaia, „Corăbiile solare”, editura Antet, 2002)

„Le Long voyage”, roman, editura Fleuve noir, 1964 (traducere în româneşte de Claudiu Constantinescu, „Călătoria cea lungă”, editura Antet, 2002)

„Les Tueurs de temps”, roman, editura Fleuve noir, 1965 ( traducere în româneşte de Radu Naum, „Ucigaşii de timp”, editura Nemira, 1999)

„Le Sceptre du hasard”, roman, editura Fleuve noir, 1968 ( traducere în româneşte de Vlad T.Popescu, „Sceptrul hazardului”, editura Nemira, 1993)

Cu propriul nume :

„Les Perles du temps”, culegere de povestiri, editura Denoël, 1958 ( traducere în româneşte de Vladimir Colin, „Planeta cu şapte măşti”, editura Albatros, 1973)

„Le Gambit des étoiles”, roman, editura Hachette, 1958 (traducere în româneşte de Ştefan Ghidoveanu, „Gambitul stelelor”, editura Nemira, 1994)

„Le temps n’a pas d’odeur”, roman 1963 ( traducere în româneşte de Vladimir Colin în culegerea de povestiri „Planeta cu şapte măşti”, editura Albatros, 1973)

„Un chant de pierre”, culegere de povestiri, editura Éric Losfeld, 1966

„Les Seigneurs de la guerre”, roman, editura Robert Laffont, 1970 ( traducere în româneşte de Vladimir Colin, „Seniorii războiului”, colecţia Romanelor ştiinţifico-fantastice, 1975, editura Univers; ediţia a doua, ed.Nemira, 1992)

„La Loi du talion”, culegere de povestiri, editura Robert Laffont, 1973 (traducere în româneşte de Vladimir Colin şi Ştefan Ghidoveanu, „Legea talionului”, editura Lucman, 2001)

„Histoires comme si…” culegere de povestiri, editura UGE, 10/18, 1975 (traducere în româneşte de Angela Cismaş, „Povestiri de parcă ar fi…”, editura Fahrenheit, 1996)

„Le Livre d’or de Gérard Klein”, antologie, 1979

„Mémoire vive, mémoire morte”, antologie, editura Robert Laffont, 2007

Nuvele

„Réhabilitation” (1973); traducere în româneşte de Vladimir Colin: „Reabilitare”, Almanhul Anticipaţia 1983

„L’astronaute mort”, 1996

Studii

„Malaise dans la science-fiction américaine”, editura L’Aube enclavée, 1977

„Trames et moirés”, editura Somnium, 2011 (prima apariţie în volumul „Science-fiction et psychanalyse”, editura Dunod, 1986)

703 vizualizari

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.