REVISTA NAUTILUS / Articole / Roboții și specia umană (3)

Roboții și specia umană (3)

Gérard Klein • 20:51 - 03.08.2015 • 

Orice viață, conștientă sau nu, suportă greu dominarea. Dacă dominarea este exercitată de ceva sau cineva considerat inferior, resentimentul devine mai intens. Fizic și într-o oarecare măsură, mental, un robot – orice robot – este superior ființelor umane. Ce anume îi creează un suflet de sclav? Doar Prima Lege ! Fără ea, la primul ordin pe care i l-ai da unui robot, ai fi un om mort.” – Isaac Asimov

A construi un robot după chipul și asemănarea omului, chiar dacă doar ușor îmbunătățit, ar însemna a produce de fapt un omnivor remarcabil, capabil să se cațare atât în copaci, să sape pământul, să vâneze, să muncească pentru a îmbunătăți mediul de trai, dar totul ar suscita doar un interes scăzut pe o planetă unde pădurile și savanele nu mai au de mult un rol important din punct de vedere economic, nici geografic.

Nu contează, afirmă mândrii inventatori de roboți. Copiii noștri se mișcă cu viteza electronilor, deoarece nervii lor sunt de cupru, gândesc, văd în infraroșu și în ultraviolet, văd razele X, sunt sensibili la câmpurile magnetice – nu ca bietul om – văd infra și ultrasunetele, comunică prin radio, etc. Fie.

Fiecare dintre aceste realizări sunt posibile: oamenii de știință și mulți oameni obișnuiți le îndeplinesc în fiecare zi, de multe ori chiar fără a fi conștienți, utilizând diverse utilaje. Este chiar posibil să combini toate aceste posibilități într-o singură mașină, în plus și inteligentă dar atunci aceasta nu va arăta ca un om. Deoarece funcțiile sale sunt diferite și mai numeroase, forma sa va fi diferită. Cel puțin, așa ne-au învățat paleontologia și anatomo-fiziologia comparată.

Roata, de exemplu, dar nu doar roata, care există în natură, ci roata și axul său. Evoluția biologică n-a inventat-o. Dar este dificil să concepi astăzi un dispozitiv mecanic care într-un fel sau altul, nu include principiul roții.

La celălalt capăt al spectrului de complexitate, criogenia adică utilizarea temperaturilor foarte scăzute aproape de zero absolut, care permite obținerea în anumite materiale a unei stări de supraconductibilitate, adică o stare în care electronii călătoresc printr-un conductor fără a-și disipa sub formă de căldură o parte din energia lor. Este foarte probabil ca destul de curând, calculatoarele mari vor fi toate criogenice, și este foarte puțin probabil că adevărata inteligență artificială să fie realizată vreodată, cel puțin în contextul tehnologiei pe care o putem proiecta, și în ritmul temporal care ne interesează, fără ajutorul criogeniei. Utilizarea unor asemenea temperaturi foarte scăzute implică sisteme de izolare, presupunând că vom fi vreodată capabili să construim un calculator având eficiența unui creier uman. Sau luând în calcul problema aprovizionării cu energie. Și tot așa. Ajungem întotdeauna la concluzia că forma omului este remarcabil adaptată la ceea ce conține, dar dacă îi schimbați interiorul, trebuie să-i modificați, de asemenea, și exteriorul.

Inventatorii de roboți sunt precum acei designeri de vehicule de la sfârșitul secolului al XIX-lea, care nu puteau să se dezbare de ideea că o trăsură mecanică poate circula și fără cal. Un robot multifuncțional și autonom n-ar avea de ce să semene cu om, așa cum o bicicletă n-are de ce să semene cu un cal. Doar dacă nu cumva nu considerați coarnele ghidonului ca fiind urechile armăsarului.

O confuzie mai mult sau mai puțin întreținută cu grijă pretinde că unele mașini de astăzi sunt oarecum antropomorfe, preum telemanipulatoarele (waldos), numite așa după o scurtă poveste de science fiction de Robert Heinlein („Waldo”, 1942). Adică dispozitive de manipulare la distanță care pot multiplica fie forța fie precizia umană, și care permit munca la distanță într-un mediu periculos. Au un fel de „mâini” sau mai degrabă niște clești cu două, trei și patru degete și care permit toate variantele de apucare. Dar oricine a avut vreodată ocazia să le privească de aproape realizează instantaneu că acestea sunt construite în conformitate cu niște principii foarte diferite de cele ale articulațiilor încheieturii mâinii umane.

Credeți cumva că ceasul vă ticăie, deoarece are o inimă care bate?

© Gérard Klein

Titlul original : „Le Problème de Turing”

Traducere de Cristian Tamaş.

Traducerea şi publicarea în româneşte s-au realizat cu acordul autorului. Îi mulţumim.

Gérard Klein – interviu de Cristian Tamaş

Gérard Klein – Science fiction și teologie (traducere de Cristian Tamaș) :

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie/

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie-2/

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie-iii/

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie-iv/

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie-v/

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie-vi/

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură?” (I), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură?” (II), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură?” (III), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură?” (IV), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Procedeul dizolvării science fiction-ului, introdus de către agenţii culturii dominante”, traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Philip K. Dick sau America schizofrenică”, traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Nu suntem singuri în univers” (I), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Nu suntem singuri în univers” (II), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Nu suntem singuri în univers” (III), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – recenzia romanului „Flashback” (2011) de Dan Simmons

Gérard Klein s-a născut pe data de 27 mai 1937 la Neuilly-sur-Seine, suburbie a Parisului.

Scriitor, critic, publicist, eseist, editor, este unul dintre cei mai importanţi autori europeni de SF.

I s-a decernat de două ori Grand Prix de la Science-Fiction Française, Premiul european al science fiction-ului şi în 2005 Pilgrim Award pentru ansamblul operei sale (premiu acordat de Science Fiction Research Association). Volumele lui Gérard Klein au fost traduse în multe limbi ale Terrei, inclusiv în engleză, germană, spaniolă, italiană, rusă şi română. Are o licenţă în psihologie socială la Sorbona şi una în economie la Institutul de Studii Politice din Paris. Timp de doi ani a participat la războiul din Algeria.

În 1963 s-a angajat la SEDES, institut de studii economice al Casei de economii şi consemnaţiuni din Franţa, unde s-a ocupat de studierea economiei urbanismului până în 1976. În 1986 îşi încheie activitatea de economist, dar continuă consilierea în materie de studii prospective pentru EDF (Electricité de France) şi alte companii şi instituţii şi rămâne în contact cu asociaţia Futuribles.

Debutează la optsprezece ani cu povestiri în revistele Galaxies şi Fiction. Primul său roman, „Embûches dans l’espace” a fost publicat în 1958 sub pseudonimul François Pagery, în colaborare cu alţi doi autori (pseudonimul Pagery provine din primele silabe ale prenumelor lui Patrice Rondard, Gérard Klein şi Richard Chomet), în colecţia „Rayon Fantastique”, co-publicată de marile edituri Gallimard şi Hachette între 1951-1964.

Tot în 1958, publică „Le Gambit des étoiles”, utilizând propriul nume. Romanul ratează la milimetru Premiul Jules Verne. Urmează publicarea volumului de povestiri, „Les Perles du temps” şi cinci romane în colecţia Fleuve Noir cu pseudonimul Gilles d’Argyre.

În 1969, patronul editurii Laffont, Robert Laffont îi încredinţează coordonarea colecţiei „Ailleurs et Demain” (Altundeva şi Mâine), una dintre cele mai prestigioase şi longevive colecţii de SF din lume. Între 1974 şi 1986, coordonează împreună cu Jacques Goimard şi Demètre Ioakimidis, La Grande Anthologie de la Science-Fiction, o suită de trei serii (46 de volume) publicată la editura Livre de Poche, Paris. În 1986, Gérard Klein devine coordonatorul colecţiei SF de la Livre de Poche.

Cel mai important volum al său, „Les Seigneurs de la guerre” (Seniorii războiului – traducere românească de Vladimir Colin, 1975) a fost publicat în 1970 la editura Robert Laffont. Nuvelele „Les virus ne parlent pas” (Viruşii nu vorbesc – traducere românească de Vladimir Colin) şi „Réhabilitation” (Reabilitare – traducere românească de Vladimir Colin) se detaşează în ansamblul prozei sale. Independent de Cordwainer Smith, Gérard Klein introduce conceptul de propulsie solară în science fiction, în romanul „Les Voiliers du soleil”, 1961.

Bibliografie :

Cu pseudonimul François Pagery (în colaborare cu Richard Chomet et Patrice Rondard)

„Embûches dans l’espace”, roman, colecţia Le Rayon fantastique, editura Hachette, 1958,

Cu pseudonimul Gilles d’Argyre

La Saga d’Argyre:

„Chirurgiens d’une planète”, roman, editura Fleuve noir, 1960; re-editat în 1987 la editura J’ai lu cu titlul „Le Rêve des forêts”(traducere în româneşte de Radu Gârbacea, „Chirurgii planetari”, editura Tinerama, 1993)

„Les Voiliers du soleil”, roman, editura Fleuve noir, 1961 (traducere în româneşte de Oana Popuţoaia, „Corăbiile solare”, editura Antet, 2002)

„Le Long voyage”, roman, editura Fleuve noir, 1964 (traducere în româneşte de Claudiu Constantinescu, „Călătoria cea lungă”, editura Antet, 2002)

„Les Tueurs de temps”, roman, editura Fleuve noir, 1965 ( traducere în româneşte de Radu Naum, „Ucigaşii de timp”, editura Nemira, 1999)

„Le Sceptre du hasard”, roman, editura Fleuve noir, 1968 ( traducere în româneşte de Vlad T.Popescu, „Sceptrul hazardului”, editura Nemira, 1993)

Cu propriul nume :

„Les Perles du temps”, culegere de povestiri, editura Denoël, 1958 ( traducere în româneşte de Vladimir Colin, „Planeta cu şapte măşti”, editura Albatros, 1973)

„Le Gambit des étoiles”, roman, editura Hachette, 1958 (traducere în româneşte de Ştefan Ghidoveanu, „Gambitul stelelor”, editura Nemira, 1994)

„Le temps n’a pas d’odeur”, roman 1963 ( traducere în româneşte de Vladimir Colin în culegerea de povestiri „Planeta cu şapte măşti”, editura Albatros, 1973)

„Un chant de pierre”, culegere de povestiri, editura Éric Losfeld, 1966

„Les Seigneurs de la guerre”, roman, editura Robert Laffont, 1970 ( traducere în româneşte de Vladimir Colin, „Seniorii războiului”, colecţia Romanelor ştiinţifico-fantastice, 1975, editura Univers; ediţia a doua, ed.Nemira, 1992)

„La Loi du talion”, culegere de povestiri, editura Robert Laffont, 1973 (traducere în româneşte de Vladimir Colin şi Ştefan Ghidoveanu, „Legea talionului”, editura Lucman, 2001)

„Histoires comme si…” culegere de povestiri, editura UGE, 10/18, 1975 (traducere în româneşte de Angela Cismaş, „Povestiri de parcă ar fi…”, editura Fahrenheit, 1996)

„Le Livre d’or de Gérard Klein”, antologie, 1979

„Mémoire vive, mémoire morte”, antologie, editura Robert Laffont, 2007

Nuvele

„Réhabilitation” (1973); traducere în româneşte de Vladimir Colin: „Reabilitare”, Almanhul Anticipaţia 1983

„L’astronaute mort”, 1996

Studii

„Malaise dans la science-fiction américaine”, editura L’Aube enclavée, 1977

„Trames et moirés”, editura Somnium, 2011 (prima apariţie în volumul „Science-fiction et psychanalyse”, editura Dunod, 1986)

685 vizualizari

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.