REVISTA NAUTILUS / Articole / Roboții și specia umană (2)

Roboții și specia umană (2)

Gérard Klein • 21:50 - 04.07.2015 • 

Orice viață, conștientă sau nu, suportă greu dominarea. Dacă dominarea este exercitată de ceva sau cineva considerat inferior, resentimentul devine mai intens. Fizic și într-o oarecare măsură, mental, un robot – orice robot – este superior ființelor umane. Ce anume îi creează un suflet de sclav? Doar Prima Lege ! Fără ea, la primul ordin pe care i l-ai da unui robot, ai fi un om mort.” – Isaac Asimov

Se pare că mitul robotului s-a născut cu mult înainte de Homer, sclavia fiind o realitate socială. Faptul că acest concept este de la început, asociat cu un zeu făurar, nu este surprinzător. Dincolo de explicația facilă a inventării statuarului metalic, fierarul este cel care produce atât săbiile cât și topoarele și lanțurile care fac cucerirea și sclavia posibile pe scară largă, de asemenea și secerile și alte instrumente de uz agrar pe care se bazează o societate fundamentată pe sclavie. Fierarul produce, de asemenea, lanțuri, mai puternice și mai rezistente decât orice legături vegetale. Literalmente, fierarul produce roboți, făcând posibilă și, în același timp ineluctabilă, transformarea în roboți mai mult sau mai puțin docili a unor oameni de către alți oameni. Este posibil, de altfel, ca inventarea orașului să fi urmat îndeaproape inventarea sclaviei pentru că orașul este un mijloc convenabil de a păstra și păzi sclavi utilizându-le forța de muncă îndeosebi în construcții dar nu numai.

Dar problema fundamentală (aceea a supunerii absolute a sclavului față de orice dorință a stăpânului de sclavi) nu a fost niciodată rezolvată, nici măcar prin avatarurile ideologice precum rasismul. Există din acest motiv o motivație simplă, care ne introduce în nucleul temei robotului: un sclav este cu atât mai eficient pe termen lung, cu cât îți seamănă mai mult. Dar când seamănă atât de mult cu stăpânul său, el nu poate rămâne sclav, nici în ochii stăpânului, nici în proprii săi ochi. Prin oferirea aproape de la începutul civilizației a unei substituții a sclavului provenit din creuzetul fierarului în locul sclavului provenit dintr-un pântec, tema robotului introduce o distanță radicală între stăpân și sclav, dar care pare doar să abolească problema făcând din supunere un factor constitutiv al sclavului. Distanță pusă în discuție destul de frecvent în ficțiuni care istorisesc revolta unor roboți, narațiuni încărcate de angoasele unor stăpâni care se confruntă cu sclavii lor.

Se pare că astăzi mulți oameni cred că ne aflăm la cealaltă extremitate a istoriei în perioada care va constitui sfârșitul sclaviei și cu odată cu aceasta, tripla alienare provocată de exploatare, lege și interdicțiile sexuale, și, în mod corespunzător, tema robotului reprezintă o importanță actuală, cotidiană pe care n-a avut-o vreodată și pe care nimic n-o justifică din punct de vedere obiectiv în cunoașterea pozitivistă. Robotul, sau cel puțin reprezentarea sa, carcasa sa vidă, mișcă cu ușurință din punct de vedere emoțional mulțimile. Pentru mulți oameni, roboții există deja sau crearea lor se apropie. Este remarcabil ce loc vizibil dețin roboții de mai bine de o sută cincizeci de ani în fanteziile legate de secolul XXI. Mai mult decât cucerirea spațiului, mai mult decât dezintegrarea atomului, robotul reprezintă simbolul excelenței tehnologice. Timp de trei sau patru mii de ani, robotul l-a însoțit pe Daedalus, dar acum că Daedalii sunt peste tot și trăiesc printre noi, iar mulți se așteaptă să-i vadă silueta profilându-se peste umărul cercetătorilor și oamenilor de știință, sau i-o văd deja.

Și dacă robotul este conceput ca o mașină – mecanică sau biologică, contează prea puțin – al cărui aspect imită mai mult sau mai puțin fidel forma umană, robotul inteligent rămâne deocamdată o himeră.

Pentru că robotul, „mașina inteligentă cu înfățișare umană”, sau cel puțin umanoidă, este o falsă soluție a unei false probleme. Deși este întotdeauna periculos să invoci imposibilitatea creării a ceva. Dar, în cazul considerat, riscul este redus. Falsa problemă nu constă în imposibilitatea creării inteligenței mecanice sau artificiale. Puțini oameni de știință se mai îndoiesc în prezent că sistemul nervos uman este, într-o anumită accepție a termenului, o mașină. Prin urmare, și cu o condiție – ceea ce nu este simplu – aceea de a da o definiție inteligenței, nu este exclus ca într-o o zi să existe mașini inteligente, și chiar, de ce nu, conștiente în sensul vag în care avem și noi conștiență. Dar probabilitatea ca aceste mașini să mai capete și un aspect uman este atât de aproape de zero, încât mi se pare că nu trebuie să ne îngrijoreze prea mult.

Există un număr foarte mare de motive, cele mai evidente pot fi doar menționate aici. Mai întâi, omul este rezultatul unei foarte lungi evoluții biologice și netehnologice. Atât din punct de vedere senzorial cât și din punct de vedere mecanic, specia umană bine adaptată la un habitat care a încetat să fie dominant chiar pe aceeași planetă pe care o ocupă. Omul este orb și surd la cele mai multe forme de energie pe care le-a domesticit, cum ar fi energia electrică și energia nucleară. Reflexele sale sunt lente, memoria-i este slabă, organele sale (perifericele, cum se spune în cazul calculatoarelor), vederea și auzul, degetele cu care scrie sau apăsă butoane și taste) sunt puțin performante și repede fatigabile: oportunitățile generate de educația propriului sistem nervos îl depășesc cu mult. A construi un robot după chipul și asemănarea omului, chiar dacă doar ușor îmbunătățit, ar însemna a produce de fapt un omnivor remarcabil, capabil să se cațare atât în copaci, să sape pământul, să vâneze, să muncească pentru a îmbunătăți mediul de trai, dar totul ar suscita doar un interes scăzut pe o planetă unde pădurile și savanele nu mai au de mult un rol important din punct de vedere economic, nici geografic.

© Gérard Klein

Va urma.

Traducere de Cristian Tamaș.

Titlul original : „Les robots et l’espèce humaine”

Traducerea şi publicarea în româneşte s-au realizat cu acordul autorului. Îi mulţumim.

Gérard Klein – interviu de Cristian Tamaş

Gérard Klein – Science fiction și teologie (traducere de Cristian Tamaș) :

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie/

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie-2/

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie-iii/

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie-iv/

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie-v/

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie-vi/

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură?” (I), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură?” (II), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură?” (III), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură?” (IV), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Procedeul dizolvării science fiction-ului, introdus de către agenţii culturii dominante”, traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Philip K. Dick sau America schizofrenică”, traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Nu suntem singuri în univers” (I), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Nu suntem singuri în univers” (II), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Nu suntem singuri în univers” (III), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – recenzia romanului „Flashback” (2011) de Dan Simmons

Gérard Klein s-a născut pe data de 27 mai 1937 la Neuilly-sur-Seine, suburbie a Parisului. Scriitor, critic, publicist, eseist, editor, este unul dintre cei mai importanţi autori europeni de SF. I s-a decernat de două ori Grand Prix de la Science-Fiction Française, Premiul european al science fiction-ului şi în 2005 Pilgrim Award pentru ansamblul operei sale (premiu acordat de Science Fiction Research Association). Volumele lui Gérard Klein au fost traduse în multe limbi ale Terrei, inclusiv în engleză, germană, spaniolă, italiană, rusă şi română. Are o licenţă în psihologie socială la Sorbona şi una în economie la Institutul de Studii Politice din Paris. Timp de doi ani a participat la războiul din Algeria.

În 1963 s-a angajat la SEDES, institut de studii economice al Casei de economii şi consemnaţiuni din Franţa, unde s-a ocupat de studierea economiei urbanismului până în 1976. În 1986 îşi încheie activitatea de economist, dar continuă consilierea în materie de studii prospective pentru EDF (Electricité de France) şi alte companii şi instituţii şi rămâne în contact cu asociaţia Futuribles.

Debutează la optsprezece ani cu povestiri în revistele Galaxies şi Fiction. Primul său roman, „Embûches dans l’espace” a fost publicat în 1958 sub pseudonimul François Pagery, în colaborare cu alţi doi autori (pseudonimul Pagery provine din primele silabe ale prenumelor lui Patrice Rondard, Gérard Klein şi Richard Chomet), în colecţia „Rayon Fantastique”, co-publicată de marile edituri Gallimard şi Hachette între 1951-1964.

Tot în 1958, publică „Le Gambit des étoiles”, utilizând propriul nume. Romanul ratează la milimetru Premiul Jules Verne. Urmează publicarea volumului de povestiri, „Les Perles du temps” şi cinci romane în colecţia Fleuve Noir cu pseudonimul Gilles d’Argyre.

În 1969, patronul editurii Laffont, Robert Laffont îi încredinţează coordonarea colecţiei „Ailleurs et Demain” (Altundeva şi Mâine), una dintre cele mai prestigioase şi longevive colecţii de SF din lume. Între 1974 şi 1986, coordonează împreună cu Jacques Goimard şi Demètre Ioakimidis, La Grande Anthologie de la Science-Fiction, o suită de trei serii (46 de volume) publicată la editura Livre de Poche, Paris. În 1986, Gérard Klein devine coordonatorul colecţiei SF de la Livre de Poche.

Cel mai important volum al său, „Les Seigneurs de la guerre” (Seniorii războiului – traducere românească de Vladimir Colin, 1975) a fost publicat în 1970 la editura Robert Laffont. Nuvelele „Les virus ne parlent pas” (Viruşii nu vorbesc – traducere românească de Vladimir Colin) şi „Réhabilitation” (Reabilitare – traducere românească de Vladimir Colin) se detaşează în ansamblul prozei sale. Independent de Cordwainer Smith, Gérard Klein introduce conceptul de propulsie solară în science fiction, în romanul „Les Voiliers du soleil”, 1961.

Bibliografie :

Cu pseudonimul François Pagery (în colaborare cu Richard Chomet et Patrice Rondard)

„Embûches dans l’espace”, roman, colecţia Le Rayon fantastique, editura Hachette, 1958,

Cu pseudonimul Gilles d’Argyre

La Saga d’Argyre:

„Chirurgiens d’une planète”, roman, editura Fleuve noir, 1960; re-editat în 1987 la editura J’ai lu cu titlul „Le Rêve des forêts”(traducere în româneşte de Radu Gârbacea, „Chirurgii planetari”, editura Tinerama, 1993)

„Les Voiliers du soleil”, roman, editura Fleuve noir, 1961 (traducere în româneşte de Oana Popuţoaia, „Corăbiile solare”, editura Antet, 2002)

„Le Long voyage”, roman, editura Fleuve noir, 1964 (traducere în româneşte de Claudiu Constantinescu, „Călătoria cea lungă”, editura Antet, 2002)

„Les Tueurs de temps”, roman, editura Fleuve noir, 1965 ( traducere în româneşte de Radu Naum, „Ucigaşii de timp”, editura Nemira, 1999)

„Le Sceptre du hasard”, roman, editura Fleuve noir, 1968 ( traducere în româneşte de Vlad T.Popescu, „Sceptrul hazardului”, editura Nemira, 1993)

Cu propriul nume :

„Les Perles du temps”, culegere de povestiri, editura Denoël, 1958 ( traducere în româneşte de Vladimir Colin, „Planeta cu şapte măşti”, editura Albatros, 1973)

„Le Gambit des étoiles”, roman, editura Hachette, 1958 (traducere în româneşte de Ştefan Ghidoveanu, „Gambitul stelelor”, editura Nemira, 1994)

„Le temps n’a pas d’odeur”, roman 1963 ( traducere în româneşte de Vladimir Colin în culegerea de povestiri „Planeta cu şapte măşti”, editura Albatros, 1973)

„Un chant de pierre”, culegere de povestiri, editura Éric Losfeld, 1966

„Les Seigneurs de la guerre”, roman, editura Robert Laffont, 1970 ( traducere în româneşte de Vladimir Colin, „Seniorii războiului”, colecţia Romanelor ştiinţifico-fantastice, 1975, editura Univers; ediţia a doua, ed.Nemira, 1992)

„La Loi du talion”, culegere de povestiri, editura Robert Laffont, 1973 (traducere în româneşte de Vladimir Colin şi Ştefan Ghidoveanu, „Legea talionului”, editura Lucman, 2001)

„Histoires comme si…” culegere de povestiri, editura UGE, 10/18, 1975 (traducere în româneşte de Angela Cismaş, „Povestiri de parcă ar fi…”, editura Fahrenheit, 1996)

„Le Livre d’or de Gérard Klein”, antologie, 1979

„Mémoire vive, mémoire morte”, antologie, editura Robert Laffont, 2007

Nuvele

„Réhabilitation” (1973); traducere în româneşte de Vladimir Colin: „Reabilitare”, Almanhul Anticipaţia 1983

„L’astronaute mort”, 1996

Studii

„Malaise dans la science-fiction américaine”, editura L’Aube enclavée, 1977

„Trames et moirés”, editura Somnium, 2011 (prima apariţie în volumul „Science-fiction et psychanalyse”, editura Dunod, 1986)

608 vizualizari

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.