REVISTA NAUTILUS / Articole / Robert Heinlein şi libertatea (IV)

Robert Heinlein şi libertatea (IV)

Ugo Bellagamba • 13:54 - 03.01.2014 • 

Partea a patra

Robert Heinlein își confruntă personajele cu o realitate pe care au înfruntat-o colonii americani: libertatea câștigată cu greu,  poate fi pierdută ușor. În romanul „The Moon is a Harsh Mistress” (Luna este o doamnă crudă), „profesorul” de la Paz, pentru a nu-l cita decât pe el, arată cu degetul spre imbecilitatea comisiilor, precum şi către  riscurile la care este expusă redactarea unei constituții. Statul constituțional responsabil cu apărarea drepturilor legitim câştigate  riscă să le alieneze în cazul în care nu este strict controlat în exercitarea dreptului său de coerciţie legitimă:

Permiteţi-mi să vă atrag atenţia asupra virtuților minunate ale negaţiei (…) textul vostru este presărat cu elemente care indică acţiunile care vor fi interzise pentru totdeauna guvernul vostru : fără conscripții militare, fără nici o interferenţă oricât de mică ar fi aceasta în privința libertății presei, consfințind libertatea de mişcare, libertatea de exprimare, dreptul la liberă întrunire, dreptul la profesarea sau nu a vreunei religii, dreptul la educaţie, dreptul la muncă,  drepturile sindicale … cu dreptul de a refuza orice impozite adiționale și involuntare.”
Sunt toate acestea o expresie a dispreţului şi neîncrederii față de stat, considerat a fi un „jandarm”, concluzie care i se atribuie lui Robert Heinlein, sau de către cititorii libertarieni ai operelor sale ? Acest campion al libertăţii politice ar fi putut oare într-adevăr aluneca spre o dogmatizare a acesteia, în detrimentul valorilor fondatoare și fundamentale ale ţării sale ?

Un libertarian sau un spirit liber ?
Avem nevoie să examinăm aici dovezile pro şi contra, şi să ajungem cumva la un verdict. În primul rând, trebuie să înţelegem ceea ce este curentul libertarian în Statele Unite ale Americii. Rădăcinile gândirii libertariene pleacă dintr-o perspectivă anti-etatistă care pledează pentru respingerea dominaţiei publice asupra privatului, exacerbarea valorilor liberei asocieri, a inițiativei personale, tot atâtea valori care trebuie să reamintim, marchează istoria americană şi pe care Heinlein pare să le împărtăşească din toată inima.
Rădăcinile curentului libertarian sunt mult mai diverse. În anii 30 ai secolului trecut, Ayn Rand, filosoafă feministă şi o fervent anticomunistă, a declarat prin intermediul romanului său, „Atlas Shrugged” că realizarea de sine trebuie să fie obiectivul principal al fiecărui individ.  Ayn Rand susţine „virtutea egoismului”, şi acuză Statul că împiedică acțiunea „oamenilor înzestrați cu spirit”. Economistul Murray Rothbard, discipol disident al asociației Rand şi libertarian convins, îşi bazează gândirea pe suveranitatea individului pe care o justifică prin conștiință: „numai individul are o minte și un spirit (…) Numai individul poate adopta valori sau poate să  facă alegeri. Numai individul poate acţiona.” Pentru libertarianul Charles Murray, în cele din urmă, libertatea este exclusivă oricărei forme de constrângere, cu excepţia respectului libertății altuia. Funcţiunile statului trebuie să se limiteze la exercitarea puterii poliţienești, garantând absenţa violenţei în corpul social. Nimic altceva.

În general, libertarianismul poate fi definit ca un curent filosofic și politic care pledează  pentru limitarea strictă a puterii publice de constrângere în numele libertăţii și a conştiinţei individuale. O comparaţie cu ideile lui Benjamin Constant, fondatorul liberalismului politic, nu este lipsită de sens: „libertatea civilă a modernilor” se distinge de „libertatea politică a celor vechi” în ceea ce privește sfera privatului, prin stricta limitare a puterii Statului. Dar, din nou, Heinlein nu raționează în termeni de filosofie politică pură.
Ridică problema doar în calitate de cetăţean american.
În cazul în care recitim „The Moon is a Harsh Mistress” (Luna este o doamnă crudă) în lumina acestor elemente de referinţă, putem decela cu uşurinţă întreaga simpatie a autorului pentru principiile libertarianismului. A deduce din operele sale un angajament pentru acest curent este un pas pe care o cunoaştere solidă a textelor şi vieții sale nu ne permite s-o facem. Dacă Heinlein nu ezită să apară ca un „tovarăş de drum” al unor libertarieni proeminenți, cum ar fi prietenul său autorul Jerry Pournelle, trebuie să spunem deschis că nu s-a lăsat înrolat în politicianismul libertarian. Robert Heinlein a luat parte la lucrările Citizen’s Advisory Council on National Space Policy (Consiliul consultativ al cetăţenilor privind politica spaţială naţională), care a încercat să influenţeze politica spaţială a administraţiei Reagan, dar Jerry Pournelle a trebuit să aştepte decesul lui Heinlein pentru a exhuma cu acordul Virginiei Heinlein, manualul politic pe care Heinlein l-a scris în 1946, „How To Be a Politician”. Jerry Pournelle a redenumit manualul lui Heinlein, „Take Back Your Government ! şi l-a instrumentalizat pentru a sprijini campania prezidenţială a lui Ross Perot, un libertarian afişat. În timpul vieţii sale, Heinlein nu a fost niciodată libertarian şi există o motivație foarte precisă. Heinlein a fost un mult prea bun cunoscător al istoriei Statelor Unite pentru a se rezuma la vreunul din aspectele istoriei nord-americane, chiar la acela al libertății. Ceea ce le lipseşte libertarienilor, şi există în inima Revoluţiei Americane, este un anumit realism : acel pragmatism decizional care a caracterizat primele reuniuni politice din coloniile britanice din Noua Anglie. Acele „soluţii nesatisfăcătoare” și conjuncturale dar dictate de bunul simţ şi de necesitate, au fost cele pe care Robert Heinlein le-a susţinut în decursul întregii sale vieți.

Spre deosebire de Mannie din „The Moon is a Harsh Mistress” (Luna este o doamnă crudă), scriitorul ştie că statul este un bastion necesar împotriva abuzurilor „baronilor bătăuşi”, acei mici dictatori, tirani domestici sau politici, care încearcă mereu să-i oprime pe cei mai slabi din jurul lor, fie că e vorba de subordonaţi sau de clienți, de copii sau de soţii, etc.

Eterna întoarcere a violenţei, iată care este justificarea statului şi a puterii sale coercitive. În ceea ce-l privește pe Robert Heinlein, umanitatea nu va fi niciodată pregătită pentru o societate pur libertariană, pentru că aceasta este contrară esenței omenirii, propriilor sale caracteristici. În „The Moon is a Harsh Mistress” (Luna este o doamnă crudă), concluzia este clară: dacă Revoluţia a triumfat, aceasta nu a reuşit totuși să pună bazele unei societăți care să răspundă aşteptărilor indivizilor. Cu cîteva zeci de ani mai târziu, în cadrul „Orașului Suveran al Hong Kong-ului pe Lună”, „cetăţenii, rezidenţii, vizitatorii chiar, au deplina libertate de mișcare sub rezerva îndeplinirii datoriei lor civice, trebuind să coopereze cu orice oficial ales, numit sau desemnat, aflat în exercitarea funcţiilor sale.”
Pentru a conchide în privința acestei delicate chestiuni a apartenenţei politice la curentul libertarian a lui Robert Heinlein, vreau să-l citez pe Donald A. Wollheim care a ajuns la concluzii similare cu Eric Picholle şi cu mine în eseul nostru „ Solutions non Satisfaisantes (editura, Les Moutons Electriques, 2008) :

Aş sugera să nu ne grăbim să-l etichetăm pe Heinlein. Cred că opiniile sale au fost întotdeauna rezultatul propriei sale gândiri (…) Heinlein este în esenţă un spirit liber. În acest mod l-am citit eu.”
Va urma.

 

© Ugo Bellagamba

Titlul original : „Robert Heinlein et la liberté”

Traducere de Cristian Tamaş.

Traducerea şi publicarea s-au făcut cu acordul autorului. Îi mulţumim.

Robert Heinlein şi libertatea (I) – Ugo Bellagamba ; traducere de Cristian Tamaş

Robert Heinlein şi libertatea (II) – Ugo Bellagamba ; traducere de Cristian Tamaş

Robert Heinlein şi libertatea (III) – Ugo Bellagamba ;  traducere de Cristian Tamaş

Interviu cu Ugo Bellagamba (Franţa) de Cristian Tamaş

Ugo Bellagamba – „Opera spaţială între literatură şi cinema. Pedagogia spaţiului în science fiction” , traducere de Cristian Tamaş

Ugo Bellagamba – „Opera spaţială între literatură şi cinema. Pedagogia spaţiului în science fiction; partea a  II-a”, traducere de Cristian Tamaş

Ugo Bellagamba – Opera spaţială între literatură şi cinema. Pedagogia spaţiului în science fiction; partea a  III-a ; traducere de Cristian Tamaş

Ugo Bellagamba – Opera spaţială între literatură şi cinema. Pedagogia spaţiului în science fiction; partea a IV-a –  traducere de Cristian Tamaş

Ugo Bellagamba – „De ce science fiction-ul nu este la modă ?”  traducere de Cristian Tamaş

Ugo Bellagamba este una dintre personalităţile science fiction-ului şi fantasy-ului din Franţa, profesor de istoria dreptului şi a ideilor politice la Universitatea din Nisa, autor SF&F premiat (Premiile Rosny Aîné, Bob Morane, Prix Européen du Pays de la Loire), critic literar (Grand Prix de L’Imaginaire), publicist, organizatorul şi animatorul unor conferinţe academice, reuniuni, festivaluri SF (Utopiales), expoziţii de science fiction („Science et Fiction”). A publicat primele texte la sfîrşitul anilor 90, folosind pseudonimul Michael Rheyss.

A fost finalist la Premiul Rosny Aîné 2000 pentru nuvela „Apopis républicain”, o ucronie de mai multe ori re-editată, iar în 2002 a apărut primul său roman, „L’Ecole des Assassins”, manga literar scris împreună cu Thomas Day.

A obţinut doctoratul în ştiinţe juridice şi a devenit profesor la Universitatea din Nisa, unde predă istoria dreptului, instituţiilor juridice şi a ideilor politice.

Temele sale preferate sînt utopia, ucronia, explorarea spaţială iar formatul favorit este nuvela, recompensat fiind cu Premiile Rosny Aîné şi Bob Morane (povestirea „Chiméres !”). Romanul său, „Tancrède, une uchronie” a obţinut Premiul Rosny Aîné în 2010 decernat la cea de a 37-a Convenţie Naţională Franceză de Science-Fiction de la Grenoble şi Premiul European al Ţinutului Loarei, 2010.

Este co-autorul unui eseu despre Robert A. Heinlein („Solutions non satisfaisantes: une anatomie de Robert A. Heinlein”, Grand Prix de l’Imaginaire 2008). A publicat culegerea „La Cité du Soleil et autres récits héliotropes” şi volumul „Le Double Corps du Roi”. Printre proiectele sale se numără un thriller ucronic în colaborare cu André-François Ruaud, un roman steampunk împreună cu Xavier Mauméjean, Thomas Day şi Johan Heliot. Co-organizator, sub egida Institutului Robert Hooke de Cultură Ştiinţifică a reuniunilor anuale „Journées interdisciplinaires Sciences & Fictions, de Peyresq” din 2007.

Între 2010 şi 2011, Ugo Bellagamba în colaborare cu Patrick Gyger (muzeul SF-ului, La Maison d’Ailleurs, Yverdon, Elveţia), astrofizicianul Roland Lehoucq şi Clément Pieyre (Biblioteca Naţională a Franţei) au fost organizatorii expoziţiei „Science [et] Fiction” care a avut la loc la Cité des Sciences din Paris, între 21 octombrie 2010 – 31 august 2011.

Este co-organizator al Festivalului SF anual Utopiales de la Nantes, Franţa.

823 vizualizari

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.