REVISTA NAUTILUS / Articole / Robert Heinlein şi libertatea (II)

Robert Heinlein şi libertatea (II)

Ugo Bellagamba • 9:54 - 02.11.2013 • 

Pentru Heinlein, existenţa armelor nucleare necesită o reconfigurare în profunzime a strategiei geopolitice a naţiunilor. El simte care sunt „oportunităţile” dar şi riscurile înarmării nucleare încă din perioada 1940-1941 prin povestirile „Blowups Happens” şi „Solution Unsatisfactory”. Niciodată nu şi-a încetat campania privind controlul supranaţional al armelor de distrugere în masă. Dar virulenţa sa îl va discredita şi articolele sale, publicate în afara domeniului science fiction, nu sunt citite. Viaţa lui personală suferă impactul unor permanente obsesii : o părăseşte pe Leslyn în 1947, şi se căsătoreşte cu Virginia care îi va împărtăşi până la capăt atât viaţa cât şi ideile.

Anii cincizeci sunt în mod evident anii de maturitate: Heinlein îşi configurează ciclul „Istoriei viitorului”, iniţiat cu sprijinul lui John Campbell, şi îşi încearcă norocul în cinema, alături de Irving Pichel. Rezultatul va fi „Destination Moon” în 1950, primul film SF cu adevărat realist destinat publicului larg, deşi astăzi pare un pic plictisitor. Heinlein elogiază cucerirea spaţiului şi sugerează cu douăzeci de ani înainte de programul Apollo că Luna nu este o destinaţie fantezistă, ci o graniţă care sfidează umanitatea, exact ca acelea pe care americanii au vrut să le împingă în decursul cuceririi Vestului. Un cântăreţ al spaţiului, Robert Heinlein îşi dă măsura talentului în seria „juvenilă”, romanele pentru tineret, publicate de editura Scribner între 1948 şi 1958, câte unul pe an, cu care obţine un succes imens. Heinlein reuşeşte să îmbine credibil o pedagogie a realului, ştiinţa, spaţiul, dar, de asemenea, să şi descrie modelul cetăţeanului şi cel al inginerului competent. Şi de atunci încoace a devenit ceva comun ca oameni de ştiinţă şi ingineri americani, inclusiv de la NASA, să declare că vocaţia lor s-a născut prin lectura acestor romane science fiction.

Şi în sfârşit, un moment cheie, Heinlein primeşte primul său premiu Hugo pentru „Double Star” (Stea dublă ; trad.rom. de Marian Mirescu, editura Cristian, 1992), în 1956, modelul prin excelenţă a „primei sale maniere narative”. Heinlein consideră ca a ajuns în vârf prin talentul lui de autor. Dar devine, de asemenea, teoretician, propovăduind ce este sau ce ar trebui să fie science fiction-ul. Numărul de articole şi conferinţe atestă dimensiunea acestei activităţi, în special aceea din 1957 de la Universitatea din Chicago (textul conferinţei lui Heinlein intitulate „Science Fiction: Its Nature, Faults and Virtues” despre rolul SF-ului şi critica socială împreună cu acelea susţinute de  Alfred Bester, Robert Bloch, Cyril Kornbluth la aceeaşi universitate, au fost publicate de Basil Davenport în 1959 în volumul „The Science Fiction Novel”).

În următoarea perioadă, Heinlein a publicat „Starship Troopers” (1959) [Infanteria stelară ; trad.rom. de Cristian și Mihaela Ionescu, editura Cristian, 1993], „Stranger in a Strange Land”, 1961 (Străin în ţară străină; trad.rom. Nicoleta Radu, editura Vremea, 1999)  şi „The Moon is a Harsh Mistress”, 1966 (Luna este o doamnă crudă; trad.rom. Radu Timnea, editura Vremea, 1997), trei romane complexe, provocatoare, cu accentul asupra mecanismelor sociale, mutaţiilor politice şi alterităţii culturale, toate trei vor fi încoronate cu Premiul Hugo. Un record demn de invidiat, şi Heinlein va obţine şi cel de al patrulea Hugo. Cititorii şi critica se înfruntă în cazul operei lui Heinlein, tratat pe rând drept militarist, fascist, hippie, guru, anarhist, în timp ce nici unul dintre aceste adjective nu-i corespund. Dovada este că Heinlein a fost cu adevărat preocupat de zeitgeist-ul acelor ani şi a dovedit că a avut un control total asupra artei sale narative. Perioada următoare, anii şaptezeci, este în general considerată aceea a „celui de al doilea” Heinlein. Şi chiar „reorientarea” lui Heinlein pare să funcţioneze pentru că în 1974 este primul autor de science fiction primeşte Grand Master Nebula Award, decernat de  SFWA (Science Fiction Writers Association), pentru opera sa.

„Time enough for love”, primul dintre textele care sunt în general, considerate a fi „romane târzii” este şi singurul care este publicat înainte de accidentul vascular cerebral suferit de Robert Heinlein în 1978. Cu toate acestea, prin romanele„The Number of the Beast” (1979) niciodată tradus în Franţa, „The Cat Who Walks Through Walls (1985), To sail beyond the sunset (1987), va deveni obiectul unor critici considerabile atât în Statele Unite cât şi Franţa : evidenţiindu-se verbozitatea şi digresiunile şi dialogurile interminabile. Cred că aceste texte nu au fost înţelese. Robert Heinlein, care reluase studiile de fizică cuantică, a căutat în lumina noii paradigme, un mod nou, consecvent şi de o ambiţie fără margini, de reconfigurare a ficţiunii. Seria „Time Enough for Love” împinge principiul de nedeterminării până la un infinit al punctelor de vedere şi Heinlein inventează „ficton-ul” unitatea cuantic-narativă. Heinlein nu va fi înţeles şi numai „Friday” (1982), un roman SF ultra-clasic, va fi apreciat de critic. Robert Heinlein a încetat din viaţă pe data de  8 mai 1988, şi experimentele sale trebuiau făcute în ciuda magnitudinii acestei încercări.

Cum să evocăm şi să reliefăm locul şi conceptul de libertate în cadrul unei opere şi a unei vieţi, care au fost amândouă literalmente frământate ? Discutarea libertăţii ca un concept politic, o valoare morală, sau un drept fundamental, apare cu o pertinenţă evidentă. Fără îndoială, libertatea este cheia interpretativă a ceea ce a fost cu adevărat raportul lui Robert Heinlein cu lumea, cu provocările acesteia, şi cu toţii contemporanii săi. Bazându-mă pe formaţia mea academică de istoricul al ideilor, şi pe experienţa mea personală de autor, voi menţiona ecouri cele mai semnificative ale concepţiei lui Heinlein despre libertatea politică, prin intermediul parcursului său personal şi rezonanţelor pe care opera sa le oferă (I) şi cucerirea libertăţii narative, reconstituind etapele formalizării artei sale de povestitor, de la prima povestire până la provocarea finală (II).

Va urma.

© Ugo Bellagamba

Titlul original : „Robert Heinlein et la liberté”

Traducere de Cristian Tamaş.

Traducerea şi publicarea s-au făcut cu acordul autorului. Îi mulţumim.

Robert Heinlein şi libertatea (I) Ugo Bellagamba ; , traducere de Cristian Tamaş

Ugo Bellagamba – „Opera spaţială între literatură şi cinema. Pedagogia spaţiului în science fiction” , traducere de Cristian Tamaş

Ugo Bellagamba – „Opera spaţială între literatură şi cinema. Pedagogia spaţiului în science fiction; partea a  II-a”, traducere de Cristian Tamaş

Ugo Bellagamba – Opera spaţială între literatură şi cinema. Pedagogia spaţiului în science fiction; partea a  III-a ; traducere de Cristian Tamaş

Ugo Bellagamba – Opera spaţială între literatură şi cinema. Pedagogia spaţiului în science fiction; partea a IV-a –  traducere de Cristian Tamaş

Interviu cu Ugo Bellagamba (Franţa) de Cristian Tamaş

Ugo Bellagamba – „De ce science fiction-ul nu este la modă ?”  traducere de Cristian Tamaş

Ugo Bellagamba este una dintre personalităţile science fiction-ului şi fantasy-ului din Franţa, profesor de istoria dreptului şi a ideilor politice la Universitatea din Nisa, autor SF&F premiat (Premiile Rosny Aîné, Bob Morane, Prix Européen du Pays de la Loire), critic literar (Grand Prix de L’Imaginaire), publicist, organizatorul şi animatorul unor conferinţe academice, reuniuni, festivaluri SF (Utopiales), expoziţii de science fiction („Science et Fiction”). A publicat primele texte la sfîrşitul anilor 90, folosind pseudonimul Michael Rheyss.

A fost finalist la Premiul Rosny Aîné 2000 pentru nuvela „Apopis républicain”, o ucronie de mai multe ori re-editată, iar în 2002 a apărut primul său roman, „L’Ecole des Assassins”, manga literar scris împreună cu Thomas Day.

A obţinut doctoratul în ştiinţe juridice şi a devenit profesor la Universitatea din Nisa, unde predă istoria dreptului, instituţiilor juridice şi a ideilor politice.

Temele sale preferate sînt utopia, ucronia, explorarea spaţială iar formatul favorit este nuvela, recompensat fiind cu Premiile Rosny Aîné şi Bob Morane (povestirea „Chiméres!”). Romanul său, „Tancrède, une uchronie” a obţinut Premiul Rosny Aîné în 2010 decernat la cea de a 37-a Convenţie Naţională Franceză de Science-Fiction de la Grenoble şi Premiul European al Ţinutului Loarei, 2010.

Este co-autorul unui eseu despre Robert A. Heinlein („Solutions non satisfaisantes: une anatomie de Robert A. Heinlein”, Grand Prix de l’Imaginaire 2008). A publicat culegerea „La Cité du Soleil et autres récits héliotropes” şi volumul „Le Double Corps du Roi”. Printre proiectele sale se numără un thriller ucronic în colaborare cu André-François Ruaud, un roman steampunk împreună cu Xavier Mauméjean, Thomas Day şi Johan Heliot.

Co-organizator, sub egida Institutului Robert Hooke de Cultură Ştiinţifică a reuniunilor anuale „Journées interdisciplinaires Sciences & Fictions, de Peyresq” din 2007.

Între 2010 şi 2011, Ugo Bellagamba în colaborare cu Patrick Gyger (muzeul SF-ului, La Maison d’Ailleurs, Yverdon, Elveţia), astrofizicianul Roland Lehoucq şi Clément Pieyre (Biblioteca Naţională a Franţei) au fost organizatorii expoziţiei „Science [et] Fiction” care a avut la loc la Cité des Sciences din Paris, între 21 octombrie 2010 – 31 august 2011.

Este co-organizator al Festivalului SF anual Utopiales de la Nantes, Franţa.

1084 vizualizari

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.