REVISTA NAUTILUS / Articole / Problema lui Turing (VI)

Problema lui Turing (VI)

Gérard Klein • 21:47 - 04.07.2015 • 

Scriitorul britanic Iain M. Banks în seria „Culturii” („Consider Phlebas” (1987) [„Spectrul lui Phlebas”, traducere românească de Ruxandra Brînceanu, editura Nemira, 2007] „The Player of Games” (1988); „Use of Weapons” (1990); „The State of the Art” (1991); „Excession” (1996); „Inversions” (1998); „Look to Windward” (2000); „Matter” (2008); „Surface Detail” (2010); „The Hydrogen Sonata” (2012), a descris printre o mie de alte lucruri ale unui viitor îndepărtat (cel puțin metaforic, deoarece nu este strict un univers al nostru) raporturile suplimentare dintre formele biologice de viață, inclusiv oamenii, și nenumărate inteligențe artificiale de diverse proveniențe, terestre sau nu.

De asemenea, scriitorul american Neal Stephenson, creează în două romane, „Snow Crash” (traducere românească de Ana-Veronica Mircea, editura Leda, 2010) și „Diamond Age” („Era de diamant”, traducere românească de Ruxandra Radu, editura Image, 1999), un univers cu siguranță mai apropiat temporal, dar și acesta dominat de inteligențele artificiale și de universurile virtuale, departajându-se astfel de realismul gibsonian dar situându-se în prelungirea acestuia.

Dar un loc aparte trebuie acordat australianului Greg Egan1, bun specialist în informatică, un scriitor care împinge mai departe decât oricine în „Permutation City” (1994), ideea unei fuziuni între computere și oameni, găzduirea posibilelor cópii ale personalităților umane în gigantice servere, și, prin urmare cvasi-nemurirea lor în cadrul unor universuri virtuale.

Ceea ce mi se pare frapant în aceste ficțiuni și caracteristic perioadei în care au fost scrise, dacă nu cumva această asociație nu există în altă parte decât în ​​mintea mea, este întoarcerea la imaginația dezlănțuită, în special prin descrierea unui viitor îndepărtat și a „realităților” virtuale prin opoziție poate într-un mod artificial cu realismul cu siguranță discutabil și mai degrabă convențional real, al textelor SF din anii 80 și 90.

Este posibil ca micro-ordinatorul, rețelele informatice și rețeaua mondială – internetul, să fi penetrat atât de profund mentalul societății, încât acestea nu mai sunt suficiente prin ele însele să mai facă să viseze pe cineva. Sunt „fenomene” banalizate de care profită alte subspecii ficționale de consum, cum ar fi romanul polițist, romanul de spionaj și acea ciudată mixtură pe care profesioniștii industriei editoriale o numesc „technothriller” al cărui reprezentant specific este Michael Crichton (1942-2008).

Science fiction-ul explorează deja alte teritorii, mai puțin bine marcate. Nu este sigur că alianța strânsă, reciprocă și extraordinară între o specie literară și realitatea tehnosocială deservită de o armată de specialiști, va continua la nesfârșit. Sper ca măcar unii dintre informaticieni să continue să citească science fiction. Dar opinia mea este că acei informaticieni vor avea, probabil, dificultăți în a găsi (sau să creadă că găsesc, ceea ce nu este același lucru), în SF reprezentări ale propriului lor viitor. Căci pentru mine, asta ar caracteriza cea de a patra eră informatică. Dacă va exista.

Mi se pare caracteristic și simultan problematic faptul că în romanul său „Idoru”, William Gibson propulsează în primă scenă o vedetă artificială, un „idol” („idoru” în japoneza modernă), având evident o personalitate artificială și că acțiunea este situată în viitorul foarte apropiat. Un asemenea text mai este încă science fiction? Editorii par să se îndoiască, și au avut grijă ca acronimul SF sau eticheta de marketing editorial – „science fiction” să nu apară vreundeva pe coperțile romanului, atât în ​​Statele Unite cât și în Europa, sperând astfel ca „Idoru” să fie perceput ca un technothriller, categorie mai populară și mai vandabilă.

Aș dori să încerc să descriu și să rezum cele patru trăsături care au consacrat această alianță între fantezie și realitate, dintre science fiction și informatică de-a lungul istoriei lor, reliefând mai ales cea de a treia perioadă, cea a intruziunii micro-calculatoarelor personale și rețelelor informatice în viețile tuturor:

–          o primă caracteristică este că gândirea „artificială” este o aspirație veche a filosofilor raționaliști și materialiști, care nu s-a putut afirma prea mult timp decât prin intermediul unor speculații având predominant un caracter literar indiferent dacă acestea au avut pretenția la verosimilitate sau nu. Mult timp acesta a fost un domeniu care nu avea cum să fie demonstrabil în realitate, și doar recent s-a dezbărat de metafizic (cu excepția speculațiilor privind inteligența artificială). Aceasta este o zonă a experimentelor mentale;

 

–          o a doua trăsătură care a rămas relativ neașteptată, chiar și pentru specialiști, este că mașinile de calcul efectiv construite au permis rapid manipularea numerelor, simbolurilor, adică au permis scrisul, desenatul și simularea a aproape orice. Iar scrisul, designul grafic și simularea deschid larg porțile imaginarului servindu-i drept suport. Rezultatul a fost că utilizarea acestor mașini (de calcul, în esență) nu a fost rezervată doar matematicienilor, statisticienilor sau doar oamenilor de știință în general. În orice caz, marea minune este că nespecialiștii au învățat repede să utilizeze aceste mașini.

 

–          a treia particularitate, este că dezvoltarea destul de neașteptată a microinformaticii a condus rapid la apariția unui corp de specialiști și utilizatori, pasionați de această tehnologie și convinși că aceasta va avea un rol important în viitor. În cazul unora curiozitatea în privința viitorului provine din descrierile și prezentările unei singure specii literare adică science fiction-ul. Și pentru că eu cunosc in extenso așa-zisa „viitorologie” („future studies”, „futurology”, „futuristics”, „futures thinking”, „strategic foresight”, etc.), cred că pot să vă împărtășesc că aproape întotdeauna este de o mare mediocritate și se autoprezintă ca fiind o știință (ceea ce nu este cazul, nu e vorba decît de speculații, extrapolări, analogii și silogisme și extrem de multe sofisme destinate îmbrobodirii naivilor pentru a vinde o marfă) și „viitorologia” ar fi avut mult de profitat și de învățat de la science fiction, ceea ce unii „viitorologi” au înțeles repede. Mai mult decât atât, „futurologii” au născocit o reprezentare romantică asupra divagațiilor lor, asupra vieții și viitorului lor, cosmetizând o realitate destul de sumbră;

 

–          impactul macro și microinformaticii asupra societății umane în ansamblu a fost de o asemenea magnitudine prin brutalitate și amploare încât a stârnit în mod evident toate așteptările, toate fantasmele și toate angoasele. Se pune întrebarea, însă, dacă literatura iluziilor nu a generat o iluzie socială, aceea a revoluției prin intermediul informaticii, o utopie nouă și teribil-redutabilă, precum aceea a democrației imediate, de fapt o intoxicare demagogic-populistă prin așa-zisa apariție a societății informaționale și a comunicării instantanee și generalizate. Dar cum imaginația este în cele din urmă o marfă rară, mai ales atunci când este asociată cu informațiile și reflecția, „formatorii de opinie” s-au repezit direct sau la mâna a doua, știind sau pretinzând că ignoră sau ignorând cu adevărat, asupra singurei literaturi care debordează de imaginație scientistă, science fiction-ul.

© Gérard Klein

Titlul original : „Le Problème de Turing”

Traducere de Cristian Tamaş.

Traducerea şi publicarea în româneşte s-au realizat cu acordul autorului. Îi mulţumim.

Nota traducerii :

1Din opera lui Greg Egan s-au tradus în românește volumele:

„Scara lui Schild” (Schild’s Ladder – 2002 ; traducere Mihai-Dan Pavelescu, Editura Nemira 2007)

„Carantina” (Quarantine -1992 ; traducere Mihai-Dan Pavelescu, editura Nemira, 2007 și editura Teora, 1997)

„Luminescent” (Luminous – 1998; traducere Mihai-Dan Pavelescu, editura Teora 2000)

„Axiomatic” (Axiomatic – 1995; traducere Mihai-Dan Pavelescu și Florin Pîtea, editura Teora, 1999)

„Distres” (Distress – 1995; traducere Mihai-Dan Pavelescu, editura Teora, 1997)

 

Gérard Klein – interviu de Cristian Tamaş

Gérard Klein – Science fiction și teologie (traducere de Cristian Tamaș) :

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie/

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie-2/

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie-iii/

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie-iv/

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie-v/

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie-vi/

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură?” (I), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură?” (II), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură?” (III), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură?” (IV), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Procedeul dizolvării science fiction-ului, introdus de către agenţii culturii dominante”, traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Philip K. Dick sau America schizofrenică”, traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Nu suntem singuri în univers” (I), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Nu suntem singuri în univers” (II), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Nu suntem singuri în univers” (III), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – recenzia romanului „Flashback” (2011) de Dan Simmons

Gérard Klein s-a născut pe data de 27 mai 1937 la Neuilly-sur-Seine, suburbie a Parisului.

Scriitor, critic, publicist, eseist, editor, este unul dintre cei mai importanţi autori europeni de SF.

I s-a decernat de două ori Grand Prix de la Science-Fiction Française, Premiul european al science fiction-ului şi în 2005 Pilgrim Award pentru ansamblul operei sale (premiu acordat de Science Fiction Research Association). Volumele lui Gérard Klein au fost traduse în multe limbi ale Terrei, inclusiv în engleză, germană, spaniolă, italiană, rusă şi română. Are o licenţă în psihologie socială la Sorbona şi una în economie la Institutul de Studii Politice din Paris. Timp de doi ani a participat la războiul din Algeria.

În 1963 s-a angajat la SEDES, institut de studii economice al Casei de economii şi consemnaţiuni din Franţa, unde s-a ocupat de studierea economiei urbanismului până în 1976. În 1986 îşi încheie activitatea de economist, dar continuă consilierea în materie de studii prospective pentru EDF (Electricité de France) şi alte companii şi instituţii şi rămâne în contact cu asociaţia Futuribles.

Debutează la optsprezece ani cu povestiri în revistele Galaxies şi Fiction. Primul său roman, „Embûches dans l’espace” a fost publicat în 1958 sub pseudonimul François Pagery, în colaborare cu alţi doi autori (pseudonimul Pagery provine din primele silabe ale prenumelor lui Patrice Rondard, Gérard Klein şi Richard Chomet), în colecţia „Rayon Fantastique”, co-publicată de marile edituri Gallimard şi Hachette între 1951-1964.

Tot în 1958, publică „Le Gambit des étoiles”, utilizând propriul nume. Romanul ratează la milimetru Premiul Jules Verne. Urmează publicarea volumului de povestiri, „Les Perles du temps” şi cinci romane în colecţia Fleuve Noir cu pseudonimul Gilles d’Argyre.

În 1969, patronul editurii Laffont, Robert Laffont îi încredinţează coordonarea colecţiei „Ailleurs et Demain” (Altundeva şi Mâine), una dintre cele mai prestigioase şi longevive colecţii de SF din lume. Între 1974 şi 1986, coordonează împreună cu Jacques Goimard şi Demètre Ioakimidis, La Grande Anthologie de la Science-Fiction, o suită de trei serii (46 de volume) publicată la editura Livre de Poche, Paris. În 1986, Gérard Klein devine coordonatorul colecţiei SF de la Livre de Poche.

Cel mai important volum al său, „Les Seigneurs de la guerre” (Seniorii războiului – traducere românească de Vladimir Colin, 1975) a fost publicat în 1970 la editura Robert Laffont. Nuvelele „Les virus ne parlent pas” (Viruşii nu vorbesc – traducere românească de Vladimir Colin) şi „Réhabilitation” (Reabilitare – traducere românească de Vladimir Colin) se detaşează în ansamblul prozei sale. Independent de Cordwainer Smith, Gérard Klein introduce conceptul de propulsie solară în science fiction, în romanul „Les Voiliers du soleil”, 1961.

Bibliografie :

Cu pseudonimul François Pagery (în colaborare cu Richard Chomet et Patrice Rondard)

„Embûches dans l’espace”, roman, colecţia Le Rayon fantastique, editura Hachette, 1958,

Cu pseudonimul Gilles d’Argyre

La Saga d’Argyre:

„Chirurgiens d’une planète”, roman, editura Fleuve noir, 1960; re-editat în 1987 la editura J’ai lu cu titlul „Le Rêve des forêts”(traducere în româneşte de Radu Gârbacea, „Chirurgii planetari”, editura Tinerama, 1993)

„Les Voiliers du soleil”, roman, editura Fleuve noir, 1961 (traducere în româneşte de Oana Popuţoaia, „Corăbiile solare”, editura Antet, 2002)

„Le Long voyage”, roman, editura Fleuve noir, 1964 (traducere în româneşte de Claudiu Constantinescu, „Călătoria cea lungă”, editura Antet, 2002)

„Les Tueurs de temps”, roman, editura Fleuve noir, 1965 ( traducere în româneşte de Radu Naum, „Ucigaşii de timp”, editura Nemira, 1999)

„Le Sceptre du hasard”, roman, editura Fleuve noir, 1968 ( traducere în româneşte de Vlad T.Popescu, „Sceptrul hazardului”, editura Nemira, 1993)

Cu propriul nume :

„Les Perles du temps”, culegere de povestiri, editura Denoël, 1958 ( traducere în româneşte de Vladimir Colin, „Planeta cu şapte măşti”, editura Albatros, 1973)

„Le Gambit des étoiles”, roman, editura Hachette, 1958 (traducere în româneşte de Ştefan Ghidoveanu, „Gambitul stelelor”, editura Nemira, 1994)

„Le temps n’a pas d’odeur”, roman 1963 ( traducere în româneşte de Vladimir Colin în culegerea de povestiri „Planeta cu şapte măşti”, editura Albatros, 1973)

„Un chant de pierre”, culegere de povestiri, editura Éric Losfeld, 1966

„Les Seigneurs de la guerre”, roman, editura Robert Laffont, 1970 ( traducere în româneşte de Vladimir Colin, „Seniorii războiului”, colecţia Romanelor ştiinţifico-fantastice, 1975, editura Univers; ediţia a doua, ed.Nemira, 1992)

„La Loi du talion”, culegere de povestiri, editura Robert Laffont, 1973 (traducere în româneşte de Vladimir Colin şi Ştefan Ghidoveanu, „Legea talionului”, editura Lucman, 2001)

„Histoires comme si…” culegere de povestiri, editura UGE, 10/18, 1975 (traducere în româneşte de Angela Cismaş, „Povestiri de parcă ar fi…”, editura Fahrenheit, 1996)

„Le Livre d’or de Gérard Klein”, antologie, 1979

„Mémoire vive, mémoire morte”, antologie, editura Robert Laffont, 2007

Nuvele

„Réhabilitation” (1973); traducere în româneşte de Vladimir Colin: „Reabilitare”, Almanhul Anticipaţia 1983

„L’astronaute mort”, 1996

Studii

„Malaise dans la science-fiction américaine”, editura L’Aube enclavée, 1977

„Trames et moirés”, editura Somnium, 2011 (prima apariţie în volumul „Science-fiction et psychanalyse”, editura Dunod, 1986)

869 vizualizari

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.