REVISTA NAUTILUS / Articole / Problema lui Turing (III)

Problema lui Turing (III)

Gérard Klein • 9:05 - 11.04.2015 • 

Oricum, în science fiction, tema dominantă cândva, în conformitate cu reprezentările propuse de stadiul tehnologiei, era aceea a Marelui Ordinator, grandioasa și masiva mașinărie inteligentă existentă doar în câteva exemplare, sau doar într-unul, care în conformitate cu o angoasă niciodată ostoită uneltește pentru a subjuga umanitatea. Două titluri sunt explicite cu toate că textele respective sunt mediocre: „Deus ex machina” și „Tomorrow Sometimes Comes” ale autorului englez Francis George Rayer. Într-un roman mult mai celebru, „World of Non-A” (Lumea non-A), A.E. van Vogt utilizează ficțional un computer pentru a selecta pe cei destinați utopiei: Mașina Jocurilor este singura entitate care poate spune adevărul și, prin urmare, este într-un fel divină. Să nu neglijăm faptul că tema Marelui Ordinator este, de asemenea, o metaforă a Birocrației Definitive și Finale, Marea Mașină Social-Totalitară pe care o idealizează, o face plauzibilă dar o și demonizează.

Într-un roman profetic despre realitatea virtuala, „Zone Null” (Zona Zero, 1970), scriitorul austriac Herbert W.Franke descrie alienarea finală a omenirii prin intermediul unor simulări pe calculator.

Ceea ce voi reține ca o caracteristică a acestei perioade este conformitatea generală a modelelor ficționale cu cele propuse de experții în informatică: aceea a ordinatorului universal dotat cu inteligență artificială, gigantic și cvasi-unic. Eu unul sunt convins că imaginea cea mai răspândită și considerată indepasabilă până la începutul anilor optzeci a ordinatorului gigantic distribuind capacitatea de procesare a informațiilor după modelul de distribuție a energiei electrice, a fost prevalent chiar și în comunitățile științifice și tehnologice și că această imagine era datorată influenței ficțiunii și filmelor, consolidând cu siguranță interesele strategice ale producătorului principal de calculatoare, IBM, dar mai știm și că acel model în cele din urmă nu a supraviețuit evoluțiilor ulterioare care nu erau imprevizibile: micro-calculatorul, cu siguranță rar în science fiction, apăruse în realitate încă din anii șaizeci; îmi amintesc că am văzut în 1965 la New York în cadrul unei expoziții informatice un micro Wang care m-a impresionat foarte mult.

Cu toate acestea în science fiction există excepții în privința micro-computerelor (calculatoarele personale de astăzi). În martie 1946, în povestirea „A Logic Named Joe” (revista Astounding Science Fiction, S.U.A.), Murray Leinster (pseudonimul lui William F. Jenkins, 1896—1975) evocă în câteva pagini micro-computerul prezent în toate căminele, existența rețelei informaționale (internetul) și a bazelor de date care permit accesul la o bibliotecă universală care este metafora infosferei. Deși sunt de părere că trebuie să ne ferim de reinterpretări anacronice, cred că acest text este unul dintre puținele predicții SF cu adevărat profetice. Cu toate acestea, conceptul propus de Leinster nu va fi urmat și nici el nu va continua tema. După ce am stat mult pe gânduri, am ajuns la concluzia că Leinster a putut scrie acel text în 1946 (eventual în 1945), tocmai datorită faptului că imaginea și conceptul ordinatorului gigantic nu fuseseră încă fixate, nu devenise temporar inevitabilă. Există o lecție aici: atunci când visăm viitorul, când scriem science fiction, trebuie să plecăm de la dorințele noastre și nu de la posibilitățile temporare și tranzitorii ale tehnologiei.

La un nivel intermediar tehnologic, trebuie amintit aici Hal, inteligența artificiala din „2001, A Space Odyssey (1968), entitate care apare în capodopera cinematografică a lui Stanley Kubrick și în mai puțin inspiratul roman al lui Arthur C. Clarke.

La celălalt capăt al acelei perioade, scriitorul britanic John Brunner, într-un roman remarcabil, „The Shockwave Rider” publicat în 1975, oferă un admirabil contra-exemplu abordării lui Muray Leinster. Brunner descrie societatea computerizată de la sfârșitul secolului cu o extraordinară concretețe a detaliilor iar ficțiunea sa își păstrează actualitatea. John Brunner a scris despre virusuri informatice (pe care le-a numit „viermi”) transmise prin intermediul rețelelor de telecomunicații și unii experți afirmă că așa ceva nu exista în momentul în care autorul englez le-a prefigurat. Brunner și-a imaginat „năpârci” care caută și neutralizează virusurilor. A descris practic internetul curent cu toate calitățile si defectele sale, inclusiv hackerii și internetul clandestin, ceea nu este puțin lucru atunci când se iau în considerare realitățile timpului.

Din nefericire, Brunner s-a poticnit într-un punct esențial: micro-computerul care începând cu 1977, la doar doi ani după publicarea romanului său, devenea o realitate relativ accesibilă. Brunner a scris despre terminalele „neinteligente” conectate la mari computere convenționale. Dintr-un exces de acuratețe, de seriozitate, el nu a avut curaj să pășească pe Tărâmul Făgăduinței, în timp ce cu mult timp înainte Philip K. Dick și Robert Sheckley, își presărau povestirile cu niște micro-calculatoare malițioase. Mi se pare că această perioadă, a Marelui Ordinator este destul de exact încadrată de aceste două texte, acela al lui Leinster, cel puțin profetice în lumina prezentului nostru și acela al lui Brunner, prospectiv și formidabil de documentat, în multe feluri un precursor al realității noastre dar și prizonier al unui probabil depășit și, prin urmare, miop în ochii noștri. Nu am nici o îndoială că romanul lui Brunner a contribuit la configurarea unor reprezentări mentale chiar în rândul profesioniștilor informaticieni și, prin urmare, anunță o a treia perioadă. Poate că evoluția tehnologiei, prin netware, îi va da în cele din urmă dreptate.

A treia epocă care începe în anii optzeci, este mai puțin marcată de micro-calculator (care este introdus prea repede în realitatea curentă și care a fost proiectat în viitor mai ales prin banalizarea și trivializarea sa) ci este reprezentată prin tema rețelei informatice mondiale (așa-zisul „ciberspațiu”, concept introdus de William Gibson în „Neuromancer” (1985), și, într-un mod mai general, de asemenea, de către universul ficțional al realității virtuale. De fapt, Gibson, scriitor american stabilit în Canada, a început încă din 1977 să-și distileze universul său narativ, acela al unui viitor sumbru dominat de megacorporații și structurat de rețele informatice, univers bântuit de „hackeri”, personaje romantice inspirate din romanele americane detectiviste, printr-o serie de povestiri care au constituit osatura romanelor sale ulterioare.

Va urma.

Titlul original : „Le Problème de Turing”

Traducere de Cristian Tamaş.

Traducerea şi publicarea în româneşte s-au realizat cu acordul autorului. Îi mulţumim.

Gérard Klein – interviu de Cristian Tamaş

Gérard Klein – Science fiction și teologie (traducere de Cristian Tamaș) :

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie/

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie-2/

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie-iii/

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie-iv/

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie-v/

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie-vi/

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură?” (I), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură?” (II), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură?” (III), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură?” (IV), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Procedeul dizolvării science fiction-ului, introdus de către agenţii culturii dominante”, traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Philip K. Dick sau America schizofrenică”, traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Nu suntem singuri în univers” (I), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Nu suntem singuri în univers” (II), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Nu suntem singuri în univers” (III), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – recenzia romanului „Flashback” (2011) de Dan Simmons

Gérard Klein s-a născut pe data de 27 mai 1937 la Neuilly-sur-Seine, suburbie a Parisului. Scriitor, critic, publicist, eseist, editor, este unul dintre cei mai importanţi autori europeni de SF. I s-a decernat de două ori Grand Prix de la Science-Fiction Française, Premiul european al science fiction-ului şi în 2005 Pilgrim Award pentru ansamblul operei sale (premiu acordat de Science Fiction Research Association). Volumele lui Gérard Klein au fost traduse în multe limbi ale Terrei, inclusiv în engleză, germană, spaniolă, italiană, rusă şi română. Are o licenţă în psihologie socială la Sorbona şi una în economie la Institutul de Studii Politice din Paris. Timp de doi ani a participat la războiul din Algeria.

În 1963 s-a angajat la SEDES, institut de studii economice al Casei de economii şi consemnaţiuni din Franţa, unde s-a ocupat de studierea economiei urbanismului până în 1976. În 1986 îşi încheie activitatea de economist, dar continuă consilierea în materie de studii prospective pentru EDF (Electricité de France) şi alte companii şi instituţii şi rămâne în contact cu asociaţia Futuribles.

Debutează la optsprezece ani cu povestiri în revistele Galaxies şi Fiction. Primul său roman, „Embûches dans l’espace” a fost publicat în 1958 sub pseudonimul François Pagery, în colaborare cu alţi doi autori (pseudonimul Pagery provine din primele silabe ale prenumelor lui Patrice Rondard, Gérard Klein şi Richard Chomet), în colecţia „Rayon Fantastique”, co-publicată de marile edituri Gallimard şi Hachette între 1951-1964.

Tot în 1958, publică „Le Gambit des étoiles”, utilizând propriul nume. Romanul ratează la milimetru Premiul Jules Verne. Urmează publicarea volumului de povestiri, „Les Perles du temps” şi cinci romane în colecţia Fleuve Noir cu pseudonimul Gilles d’Argyre.

În 1969, patronul editurii Laffont, Robert Laffont îi încredinţează coordonarea colecţiei „Ailleurs et Demain” (Altundeva şi Mâine), una dintre cele mai prestigioase şi longevive colecţii de SF din lume. Între 1974 şi 1986, coordonează împreună cu Jacques Goimard şi Demètre Ioakimidis, La Grande Anthologie de la Science-Fiction, o suită de trei serii (46 de volume) publicată la editura Livre de Poche, Paris. În 1986, Gérard Klein devine coordonatorul colecţiei SF de la Livre de Poche.

Cel mai important volum al său, „Les Seigneurs de la guerre” (Seniorii războiului – traducere românească de Vladimir Colin, 1975) a fost publicat în 1970 la editura Robert Laffont. Nuvelele „Les virus ne parlent pas” (Viruşii nu vorbesc – traducere românească de Vladimir Colin) şi „Réhabilitation” (Reabilitare – traducere românească de Vladimir Colin) se detaşează în ansamblul prozei sale. Independent de Cordwainer Smith, Gérard Klein introduce conceptul de propulsie solară în science fiction, în romanul „Les Voiliers du soleil”, 1961.

Bibliografie

Cu pseudonimul François Pagery (în colaborare cu Richard Chomet et Patrice Rondard)

„Embûches dans l’espace”, roman, colecţia Le Rayon fantastique, editura Hachette, 1958,

Cu pseudonimul Gilles d’Argyre

La Saga d’Argyre:

„Chirurgiens d’une planète”, roman, editura Fleuve noir, 1960; re-editat în 1987 la editura J’ai lu cu titlul „Le Rêve des forêts”(traducere în româneşte de Radu Gârbacea, „Chirurgii planetari”, editura Tinerama, 1993)

„Les Voiliers du soleil”, roman, editura Fleuve noir, 1961 (traducere în româneşte de Oana Popuţoaia, „Corăbiile solare”, editura Antet, 2002)

„Le Long voyage”, roman, editura Fleuve noir, 1964 (traducere în româneşte de Claudiu Constantinescu, „Călătoria cea lungă”, editura Antet, 2002)

„Les Tueurs de temps”, roman, editura Fleuve noir, 1965 ( traducere în româneşte de Radu Naum, „Ucigaşii de timp”, editura Nemira, 1999)

„Le Sceptre du hasard”, roman, editura Fleuve noir, 1968 ( traducere în româneşte de Vlad T.Popescu, „Sceptrul hazardului”, editura Nemira, 1993)

Cu propriul nume :

„Les Perles du temps”, culegere de povestiri, editura Denoël, 1958 ( traducere în româneşte de Vladimir Colin, „Planeta cu şapte măşti”, editura Albatros, 1973)

„Le Gambit des étoiles”, roman, editura Hachette, 1958 (traducere în româneşte de Ştefan Ghidoveanu, „Gambitul stelelor”, editura Nemira, 1994)

„Le temps n’a pas d’odeur”, roman 1963 ( traducere în româneşte de Vladimir Colin în culegerea de povestiri „Planeta cu şapte măşti”, editura Albatros, 1973)

„Un chant de pierre”, culegere de povestiri, editura Éric Losfeld, 1966

„Les Seigneurs de la guerre”, roman, editura Robert Laffont, 1970 ( traducere în româneşte de Vladimir Colin, „Seniorii războiului”, colecţia Romanelor ştiinţifico-fantastice, 1975, editura Univers; ediţia a doua, ed.Nemira, 1992)

„La Loi du talion”, culegere de povestiri, editura Robert Laffont, 1973 (traducere în româneşte de Vladimir Colin şi Ştefan Ghidoveanu, „Legea talionului”, editura Lucman, 2001)

„Histoires comme si…” culegere de povestiri, editura UGE, 10/18, 1975 (traducere în româneşte de Angela Cismaş, „Povestiri de parcă ar fi…”, editura Fahrenheit, 1996)

„Le Livre d’or de Gérard Klein”, antologie, 1979

„Mémoire vive, mémoire morte”, antologie, editura Robert Laffont, 2007

Nuvele

„Réhabilitation” (1973); traducere în româneşte de Vladimir Colin: „Reabilitare”, Almanhul Anticipaţia 1983

„L’astronaute mort”, 1996

Studii

„Malaise dans la science-fiction américaine”, editura L’Aube enclavée, 1977

„Trames et moirés”, editura Somnium, 2011 (prima apariţie în volumul „Science-fiction et psychanalyse”, editura Dunod, 1986)

750 vizualizari

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.