REVISTA NAUTILUS / Articole / Problema lui Turing (II)

Problema lui Turing (II)

Gérard Klein • 20:31 - 02.03.2015 • 

Prima perioadă corespunde preistoriei temei noastre adică teoretizarea acesteia înainte de a exista o realitate industrială dacă nu științifică a informaticii, răstimpul de până la cel de al doilea război mondial, chiar dacă istoria informaticii în sine datează cu mult timp înainte.

Acest preistorie reprezintă fascinația umană pentru inteligența mecanică, pentru mașinăriile „inteligente”. Și putem coborî în timp până la Edgar Allan Poe dacă ne amintim „Jucătorul de șah al lui Maalzel”, proză care sugerează posibilitatea existenței unei mașini logice, chiar dacă în acest caz autorul consideră că trebuie să combată propriul concept sau „Stăpânul lui Moxon” de Ambrose Bierce, unul dintre primele texte care ia în considerare revolta mașinii, care „enervată”, își ucide creatorul.

Editorul și autorul de SF John Campbell este cel care promovează în anii 1930 și 1940 subiectul mașinilor inteligente, considerate ca moștenitori și succesori ai umanității, într-o serie de povestiri SF. Dar trebuie să cităm, de asemenea, textul din păcate foarte puțin cunoscut al lui Régis Messac, „Le Miroir flexible” (Oglinda flexibilă), publicat în serial între 1933 și 1934 într-o revistă de pedagogie, și care prefigurează surprinzător tema inteligenței artificiale.

Nu includ în această abordare tema conexă a robotului care mi se pare că ține de o problematică diferită, aceea a omului artificial, a păpușii mecanice, imagine a sclavului ideal și care este foarte larg reprezentată în literatură chiar înainte de piesa de teatru „R.U.R.” a lui Karel Čapek, care a inventat și consacrat termenul. Iar Isaac Asimov va dezvolta conceptul în numeroase povestiri dedicate roboților.

Două idei principale rezultă din această perioadă: capacitatea mașinilor în privința unor jocuri logice precum șahul, și în ceea ce privește raționamentul logic, simbolic și științific. Aceste două idei, cea de a doua mai ales, nu apar miraculos: sunt o extensie în ficțiune a unor concepte ale științei și filosofiei, de la mașinile mecanice de calculat (Pascal și Babbage) până la limbajele logice create de la Leibnitz încoace.

Punctul nodal pare să fi faptul că aceste mașini (încă) fictive par a fi capabile să proceseze simboluri și nu numai numere, ceea ce va avea loc relativ târziu în istoria reală a informaticii, pentru că suntem încă departe de crearea unei inteligențe artificiale. Studierea detaliată a relației dintre reprezentările științifice reale din diverse epoci și aceste ficțiuni, relații de multe ori sumare, rămâne în esență un continent de explorat. Poate că există în fundal o concepție filosofică materialistă a creierului ca fiind o mașină fiziologică care poate fi stimulată prin diferite procedee, în generale electromecanice. Tema este departe de a fi neutră din punct de vedere filosofic și câtuși de puțin insignifiantă.

Cea de a doua perioadă decurge de la cel de al doilea război mondial până la începutul anilor optzeci. Imaginația colectivă a fost șocată de apariția în 1945 a primelor calculatoare electronice (de dimensiuni gigantice) și de teoretizarea ciberneticii inclusiv de către Norbert Wiener. Este greu de spus dacă aceste realizări științific-tehnologice au fost „hrănite” de ficțiunile anterioare, dar mie mi se pare verosimil din mai multe motive.

Știm în primul rând că mulți fizicieni și matematicieni ai vremii au fost amatori mai mult sau mai puțin fervenți ai science fiction-ului și că unii dintre ei au și scris SF cu mai mult sau mai puțin succes.

Apoi, cele mai multe dintre extrapolările și reflecțiile lor reprezintă mai mult speculații literare decât orice altceva, și combină tehnologia, logică și perspectiva socială dincolo de posibilitățile și chiar plauzibilitatea tehnologică la momentul respectiv. Citindu-i pe Norbert Wiener și pe Alan Turing, ai impresia că de fapt că este vorba de un ordin rațional de imagini science fiction decât de viitorologie potențial riguroasă. Chiar și celebrul text al lui Turing privind simularea gândirii umane (și subliniez cuvântul „simulare”, termen atât de adesea trecut cu vederea de comentatori) este impregnat cu o ironie swiftiană.

Va urma.

Titlul original : „Le Problème de Turing”

Traducere de Cristian Tamaş.

Traducerea şi publicarea în româneşte s-au realizat cu acordul autorului. Îi mulţumim.

Gérard Klein – interviu de Cristian Tamaş

Gérard Klein – Science fiction și teologie (traducere de Cristian Tamaș) :

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie/

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie-2/

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie-iii/

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie-iv/

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie-v/

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie-vi/

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură?” (I), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură?” (II), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură?” (III), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură?” (IV), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Procedeul dizolvării science fiction-ului, introdus de către agenţii culturii dominante”, traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Philip K. Dick sau America schizofrenică”, traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Nu suntem singuri în univers” (I), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Nu suntem singuri în univers” (II), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Nu suntem singuri în univers” (III), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – recenzia romanului Flashback (2011) de Dan Simmons

Gérard Klein s-a născut pe data de 27 mai 1937 la Neuilly-sur-Seine, suburbie a Parisului. Scriitor, critic, publicist, eseist, editor, este unul dintre cei mai importanţi autori europeni de SF. I s-a decernat de două ori Grand Prix de la Science-Fiction Française, Premiul european al science fiction-ului şi în 2005 Pilgrim Award pentru ansamblul operei sale (premiu acordat de Science Fiction Research Association). Volumele lui Gérard Klein au fost traduse în multe limbi ale Terrei, inclusiv în engleză, germană, spaniolă, italiană, rusă şi română. Are o licenţă în psihologie socială la Sorbona şi una în economie la Institutul de Studii Politice din Paris. Timp de doi ani a participat la războiul din Algeria.

În 1963 s-a angajat la SEDES, institut de studii economice al Casei de economii şi consemnaţiuni din Franţa, unde s-a ocupat de studierea economiei urbanismului până în 1976. În 1986 îşi încheie activitatea de economist, dar continuă consilierea în materie de studii prospective pentru EDF (Electricité de France) şi alte companii şi instituţii şi rămâne în contact cu asociaţia Futuribles.

Debutează la optsprezece ani cu povestiri în revistele Galaxies şi Fiction. Primul său roman, „Embûches dans l’espace” a fost publicat în 1958 sub pseudonimul François Pagery, în colaborare cu alţi doi autori (pseudonimul Pagery provine din primele silabe ale prenumelor lui Patrice Rondard, Gérard Klein şi Richard Chomet), în colecţia „Rayon Fantastique”, co-publicată de marile edituri Gallimard şi Hachette între 1951-1964.

Tot în 1958, publică „Le Gambit des étoiles”, utilizând propriul nume. Romanul ratează la milimetru Premiul Jules Verne. Urmează publicarea volumului de povestiri, „Les Perles du temps” şi cinci romane în colecţia Fleuve Noir cu pseudonimul Gilles d’Argyre.

În 1969, patronul editurii Laffont, Robert Laffont îi încredinţează coordonarea colecţiei „Ailleurs et Demain” (Altundeva şi Mâine), una dintre cele mai prestigioase şi longevive colecţii de SF din lume. Între 1974 şi 1986, coordonează împreună cu Jacques Goimard şi Demètre Ioakimidis, La Grande Anthologie de la Science-Fiction, o suită de trei serii (46 de volume) publicată la editura Livre de Poche, Paris. În 1986, Gérard Klein devine coordonatorul colecţiei SF de la Livre de Poche.

Cel mai important volum al său, „Les Seigneurs de la guerre” (Seniorii războiului – traducere românească de Vladimir Colin, 1975) a fost publicat în 1970 la editura Robert Laffont. Nuvelele „Les virus ne parlent pas” (Viruşii nu vorbesc – traducere românească de Vladimir Colin) şi „Réhabilitation” (Reabilitare – traducere românească de Vladimir Colin) se detaşează în ansamblul prozei sale. Independent de Cordwainer Smith, Gérard Klein introduce conceptul de propulsie solară în science fiction, în romanul „Les Voiliers du soleil”, 1961.

Bibliografie

Cu pseudonimul François Pagery (în colaborare cu Richard Chomet et Patrice Rondard)

„Embûches dans l’espace”, roman, colecţia Le Rayon fantastique, editura Hachette, 1958,

Cu pseudonimul Gilles d’Argyre

La Saga d’Argyre:

„Chirurgiens d’une planète”, roman, editura Fleuve noir, 1960; re-editat în 1987 la editura J’ai lu cu titlul „Le Rêve des forêts”(traducere în româneşte de Radu Gârbacea, „Chirurgii planetari”, editura Tinerama, 1993)

„Les Voiliers du soleil”, roman, editura Fleuve noir, 1961 (traducere în româneşte de Oana Popuţoaia, „Corăbiile solare”, editura Antet, 2002)

„Le Long voyage”, roman, editura Fleuve noir, 1964 (traducere în româneşte de Claudiu Constantinescu, „Călătoria cea lungă”, editura Antet, 2002)

„Les Tueurs de temps”, roman, editura Fleuve noir, 1965 ( traducere în româneşte de Radu Naum, „Ucigaşii de timp”, editura Nemira, 1999)

„Le Sceptre du hasard”, roman, editura Fleuve noir, 1968 ( traducere în româneşte de Vlad T.Popescu, „Sceptrul hazardului”, editura Nemira, 1993)

Cu propriul nume :

„Les Perles du temps”, culegere de povestiri, editura Denoël, 1958 ( traducere în româneşte de Vladimir Colin, „Planeta cu şapte măşti”, editura Albatros, 1973)

„Le Gambit des étoiles”, roman, editura Hachette, 1958 (traducere în româneşte de Ştefan Ghidoveanu, „Gambitul stelelor”, editura Nemira, 1994)

„Le temps n’a pas d’odeur”, roman 1963 ( traducere în româneşte de Vladimir Colin în culegerea de povestiri „Planeta cu şapte măşti”, editura Albatros, 1973)

„Un chant de pierre”, culegere de povestiri, editura Éric Losfeld, 1966

„Les Seigneurs de la guerre”, roman, editura Robert Laffont, 1970 ( traducere în româneşte de Vladimir Colin, „Seniorii războiului”, colecţia Romanelor ştiinţifico-fantastice, 1975, editura Univers; ediţia a doua, ed.Nemira, 1992)

„La Loi du talion”, culegere de povestiri, editura Robert Laffont, 1973 (traducere în româneşte de Vladimir Colin şi Ştefan Ghidoveanu, „Legea talionului”, editura Lucman, 2001)

„Histoires comme si…” culegere de povestiri, editura UGE, 10/18, 1975 (traducere în româneşte de Angela Cismaş, „Povestiri de parcă ar fi…”, editura Fahrenheit, 1996)

„Le Livre d’or de Gérard Klein”, antologie, 1979

„Mémoire vive, mémoire morte”, antologie, editura Robert Laffont, 2007

Nuvele

„Réhabilitation” (1973); traducere în româneşte de Vladimir Colin: „Reabilitare”, Almanhul Anticipaţia 1983

„L’astronaute mort”, 1996

Studii

„Malaise dans la science-fiction américaine”, editura L’Aube enclavée, 1977

„Trames et moirés”, editura Somnium, 2011 (prima apariţie în volumul „Science-fiction et psychanalyse”, editura Dunod, 1986)

916 vizualizari

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.