REVISTA NAUTILUS / Articole / Planetele rapace (XII)

Planetele rapace (XII)

Jean-Pierre Laigle • 9:04 - 11.04.2015 • 

Antropologia planetelor rapace

Tema „planetelor rapace” se înscrie de cele mai multe ori într-o logică de tip conflictual a relațiilor interplanetare, extratereștrii sunt de obicei portretizați ca agresori chiar dacă uneori nu sunt descriși ca fiind complet maligni precum în „The Prisoner of Mars”. Pentru că, potrivit autorului, pământenii și marțienii sunt două ramuri ale unei specii născute pe o planetă aflată odinioară între Marte și Jupiter.

La E. Hamilton, E. Nyblom, A. Hall, C.W. Harris, J.R. Fearn, H. Suquet, J. Guieu, C. Infantino, F. Richard-Bessière, I. Asimov, S. Sheffield, C. Arleston și D. Tarquin și J.P. Laigle, extratereștrii au niște imperative; la B.L. Bevill, O. Parés, S. Déglantine, H. Vincent, nu ei sunt de vină. Morala planetelor rapace este aceea a victimelor devenite prădători. După cum a afirmat E. Nyblom, cine aflat în nevoie nu cade în ispită ?

Această temă este la fel de amorală precum natura. În prea puține cazuri sunt salvate aparențele precum în „Red Twilight” și „Planet of Peril”, prejudiciul fiind prezentat ca admisibil, ca în „The Prisoner of Mars”, unde apare o alternativă miraculoasă și în „Les Signaux du Soleil”, în care extratereștrii dovedesc că au scrupule. Încadrabile mai degrabă unui context non-conflictual, „L’Illa del Gran Experiment”, „The Wind Between the Worlds” și „The Planet Mender” sunt cu siguranță unice.

Să reținem totuși, că în „The Planet Mender” umanitatea pradă sistemul solar, chiar dacă această suită de acțiuni nu dăunează altei specii de ființe raționale. Din contră, strămoșii săi omenirii au jefuit planeta Marte precum în „Martian Avenger”. În „Restoring the Moon” și „Oxigeno en la Luna”, niște răufăcători doresc să jefuiască Terra în beneficiul Lunii. Și un popor întreg se exilează luându-și cota de apă și aer în „La Nouvelle Babel” și „L’Illa del Gran Experiment”: proprietatea este furt aeropurtat.

În ce măsură este această tema o apologie a raptulu interplanetar? La A. Hall, așa cum funcția creează organul, tot așa necesitatea creează legea. Dacă o asemenea afirmație este foarte răspândită, epigonii nu a temperat vreodată mesajul. E. Hamilton nu salvează moralitatea decât într-un mod extrem de discutabil. Ipocrizie sau nu, în diferite doze, cinismul domnește peste tot. Este chiar caricaturizal în „Mystery Planet”, „The Water Pirates”, „V” și în „Spaceballs”.

Mai exact, în cel puțin cinci cazuri, tema planetelor rapace este de fapt apologia răzbunării sau, cel puțin a justiției expeditive. La J.R. Fearn apar două ranchiune deosebit de tenace; la H.Suquet și la S. Ditko apare o tentativă reușită de anihilare oricât de justificată ar fi ; la E. Nyblom, un avertisment punitiv; la J. Williamson expediție de jaf și la Chr. Arleston un genocid voios organizat și asumat sub numele de „axă a binelui”.

Prin urmare, tema este una dificilă și complexă – de unde și tentativele de edulcorare – și greu de tratat fără a face referire la lupta pentru viață, în special, și la legile naturii, în general, care sunt la urma urmei referința esențială în SF. Datorită pământenilor și extratereștrilor, universul este un mediu dubios. Toate aceste povești sunt în mare parte o reiterare a relațiilor umane. Acesta este motivul pentru care oferă un avertisment, mai degrabă decât vreo morală.

Desigur, tema este o extrapolare a eternei rapacități umane. Romanul lui Jacques Spitz, „Les Signaux du Soleil” (1943) ar putea chiar descrie jefuirea Franței ocupate de hoardele naziste într-un moment când barbaria era în plină desfășurare. Alte sciento-ficțiuni preced sau au fost publicate în timpul sau după conflicte mondiale sau locale. La urma urmei, jefuirea celor slabi de către cei puternici nu este oare obiectivul tuturor războaielor și agresiunilor economice? A se vedea „vânzătorii de apă” din „The Water Pirates”.

Prin agresivitatea sa, tema reflectă, probabil, fobia țărilor și claselor bogate de a fi deposedate de țări sau clase mai sărace. Prin extensie, ne considerăm propria planetă Pământ atât de frumoasă și bogată încât să trezească invidia celelaltor planete ? Aici cred că se află cel puțin parțial originea obsesiei privind teama de invazii extraterestre în SF, inclusiv jafurile la distanță, un substitut inteligent și fără riscuri pentru o invazie propriu-zisă. Dar devine dificil să dovedim compasiune pentru locuitorii Pământului. Pentru că având în vedere modul în care tratează unii pe alții, nu este surprinzător că locuitorii de pe alte planete îi imită ? Victima poate deveni călău odată ce roata se întoarce, precum comuniștii hăituiți și asasinați de fasciști în timpul celui de al doilea război mondial, și care apoi odată aflați la putere i-au hăituit, schingiuit și asasinat pe toți cei care nu erau de acord cu ei. După exploatarea omului de către om, iată că este posibilă și exploatarea omului de către extraterestru, repectiv a extraterestrului de extraterestru. Și de ce nu chiar exploatarea extraterestrului de către om ?

Mentalitate capitalistă? Autorii SF citați sunt americani, britanici, francezi, spanioli și suedezi. Fără îndoială, în afară O. Parés, autorii citați sunt prea imorali pentru niște comuniști buni. De unde și interesul exegetului pentru textul românesc „Planeta Mrina în alarmă” (1959) al autorului român Adrian Rogoz (1921-1996), care ilustrează tema planetelor rapace în timp ce apare ca o antiteză – poate în mod intenționat pentru că scriitorul Adrian Rogoz a fost un umanist și un pacifist.

Va urma.

© Jean-Pierre Laigle

Titlul original : „Les planètes pilleuses”.

Traducere de Cristian Tamaş.

Eseul este tradus și publicat cu acordul autorului. Îi mulțumim.

Jean-Pierre Laigle este unul dintre multele pseudonime (Constantin Gavriski, Karlheinz Debon, Marie-France Kubilius, Rémi Maure, Remi-Maure) ale francezului Jean-Pierre Moumon (născut în 1947, la Toulon), autor, traducător, critic, eseist, editor.

A publicat romanele „Ave Caesar Imperator” (2008), „Retour à Opar” (2008), „Rendez-vous avec le destinée” (2012), o culegere de articole pe teme SF, „Planète pilleuses et autres thématiques de la science-fiction” (2013), mai multe povestiri în diferite reviste (Solaris, AOC, etc.) și antologii, printre care: „Le cité des morts“ (publicată și în limba română, în Almanahul Anticipația, 1997), „Mon journal pendant la crise“ (2011), „Terraformer la Terre“ (2011) etc. Și nu în ultimul rând, este și traducător din mai multe limbi, printre care și româna (a tradus din Vladimir Colin, Gheorghe Săsărman, Mihail Grămescu, Lucian Merișca, Alexandru Ungureanu, Rodica Bretin) pe care i-a publicat în anii 80 în revista sa Antares. (http://forums.bdfi.net/viewtopic.php?id=3053)

În CPSF Anticipația nr.7/ mai 2013, i s-a publicat articolul „Mitul lumii inframercuriene”, în traducerea Simonei Brânzaru.

Un interviu cu Jean-Pierre Moumon:

Bibliografia sa poate fi accesată pe site-ul Noosfere :

http://www.noosfere.org/icarus/livres/auteur.asp?numauteur=-51552&Niveau=Romans

891 vizualizari

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.