REVISTA NAUTILUS / Articole / Planetele rapace (VIII)

Planetele rapace (VIII)

Jean-Pierre Laigle • 20:06 - 01.12.2014 • 

O altă evoluție a temei s-a făcut prin intermediul benzilor desenate, dar asta prin exces și naivitate. Mystery Planet (1958) al americanului Steve Ditko ne descrie o planetă rătăcitoare și canibală : și-a alimentat propulsoarele cu propriile măruntaie, nu mai este decât o coajă goală care absoarbe alte corpuri cerești în drumul său pentru a continua să-și mențină „viața”. Doi astronauți trimiși pentru a investiga dispariția unui alt coleg sunt capturați de niște extratereștrii insectoizi care-i anunță că Pământul va fi distrus. Dar astronauții perturbă „mecanismul” planetei prădătoare și aceasta este distrusă. E într-adevăr rudimentar, dar cum să expui mai bine ceva doar în șase planșe ? Rămâne ideea că un întreg corp ceresc, nu doar atmosfera sau hidrosfera sa, reprezintă o resursă de exploatat.

O altă bandă desenată americană, The Water Pirates(1960) de Lee Falk și Phil Davis face parte din seria Mandrake Magicianul. Mandrake plimbându-se cu veșnica lui mireasă Narda, găsește un lac gol, și apoi încă o duzină: conținutul lor a fost sifonat de o tornadă care s-a pierdut în nori. Mandrake se lasă aspirat de o nouă tornadă și ajunge pe o navă spațială care remorchează niște munți de gheață. Ocupanții astronavei îi spun lui Mandrake că sunt comercianți de apă: ei o vând planetelor deșertice. Nu vor seca Pământul în acest moment. Cu toate acestea, dintr-un episod anterior, Mandrake e în posesia unui ceas cu un buton de alarmă primit de la împăratul galactic Magnon. Cînd alarma este declanșată apare o flotă spațială ce-i capturează pe pirați și restituie Terrei apa furată. Deși dezvoltată prin intermediul a 17 planșe, această poveste este destul de banală.

Comicsul The Giant Who Stole Mountains(1961) de Gardner Fox și Carmine Infantino (1925-2013) a fost probabil inspirat de The Planet Mender. Premisa comicsului este destul de originală. Astronomii observă transformarea planetei Marte: Phoebe și Iapetus, doi sateliți ai lui Saturn orbitează acum în jurul celei de a patra planete; parte din atmosfera lui Venus este deturnată pe Marte împreună cu o pădure de cristal de pe Jupiter și magmă de pe Mercur, etc. De fapt, fiecare planetă a sistemului solar contribuie la renașterea planetei Marte, cu excepția Pământului. Până în momentul în care pe planeta noastră aterizează o navă spațială și un gigant începe să rupă munții. În cazul în care uriașul ar continua, nu vor mai exista obstacole în calea intemperiilor, va crește frecvența cutremurelor, golul lăsat de munți va șubrezi crusta terestră și planeta poate „exploda”.

Gigantul fiind invincibil și neconștient de prezența umanității, i se proiectează pe un ecran imagini care arată gravitatea acțiunilor sale. Uriașul răspunde telepatic că semenii lui au fugit de planeta lor distrusă de o nova și doresc să remodeleze planeta Marte. Și doar munții de pe Pământ sunt potriviți pentru așa ceva. Extratereștrii rezolvă problema prin tractarea pe platforme spațiale a munților tereștri înlocuindu-i cu alții de pe Neptun și topind parte din calota glaciară polară pentru a umple golul și a reduce presiunea exercitată asupra scoarței terestre. Copiii și adolescenții din anii cincizeci și șaizeci, beneficiari ai acestor mini-povestiri nu luau în considerare plauzibilitatea științifică a acestor benzi desenate. The Giant Who Stole Mountainseste o fabulă pseudo-scientistă naivă și schematică, și este regretabil că povestea nu a fost tratată cu mai multă seriozitate, deoarece există o imaginație bogată.

Din contra, romanul franțuzesc, Planète en Péril(Planeta în pericol, 1961) scris de prolificul Henri-René (ce-și zicea Jimmy) Guieu (1926-2000) se întoarce la furtul clasic, chiar dacă rezonabil și justificat și chiar parafat prin termenii unui acord interplanetar. O serie de cutremure dislocă straturile calotei glaciare din Antarctica, apărând la început un gigantic lac și apoi o prăpastie.

Unde e apa ? Pe Marte, unde o găsesc astronauții tereștri. A fost mutată prin teleportare. Extratereștri avînd forma unor umanoizi pitici le explică astronauților că nu au avut altă posibilitate de a întârzia declinul planetei Marte și n-au luat decât era nevoie. Și chiar oferă un fel de compensație pentru pământeni; dar aceștia îi fac să înțeleagă că sunt lipsiți de maniere (nu sunt niște gentilomi !) și preferă să „împrumute” de la ei o navă spațială pentru a reveni acasă.

Planetă aflată în pericol nu este Pământul, ci Marte care are nevoie de ajutorul oarecum forțat al vecinei ei, care își poate permite această pierdere relativ benignă. Astfel natura dramatică a temei este atenuată și edulcorată. Bine documentat deși mai degrabă didactic, dinamic și solid construit, dar nu mai mult, Planète en Périleste un produs convențional salvat cu greu de o abordare decontractată.

Va urma.

© Jean-Pierre Laigle

Titlul original : „Les planètes pilleuses”.

Traducere de Cristian Tamaş.

Eseul este tradus și publicat cu acordul autorului. Îi mulțumim.

 

Jean-Pierre Laigle este unul dintre multele pseudonime (Constantin Gavriski, Karlheinz Debon, Marie-France Kubilius, Rémi Maure, Remi-Maure) ale francezului Jean-Pierre Moumon (născut în 1947, la Toulon), autor, traducător, critic, eseist, editor.

A publicat romanele „Ave Caesar Imperator” (2008), „Retour à Opar” (2008), „Rendez-vous avec le destinée” (2012), o culegere de articole pe teme SF, „Planète pilleuses et autres thématiques de la science-fiction” (2013), mai multe povestiri în diferite reviste (Solaris, AOC, etc.) și antologii, printre care: „Le cité des morts“ (publicată și în limba română, în Almanahul Anticipația, 1997), „Mon journal pendant la crise“, 1 și 2 (2011), „Terraformer la Terre“ (2011) etc. Și nu în ultimul rând, este și traducător din mai multe limbi, printre care și româna (a tradus din Vladimir Colin, Gheorghe Săsărman, Mihail Grămescu, Lucian Merișca, Alexandru Ungureanu, Rodica Bretin) pe care i-a publicat în anii 80 în revista sa Antares.

(http://forums.bdfi.net/viewtopic.php?id=3053)

În CPSF Anticipația nr.7/ mai 2013, i s-a publicat articolul „Mitul lumii inframercuriene”, în traducerea Simonei Brânzaru.

Bibliografia sa poate fi accesată pe site-ul Noosfere :

http://www.noosfere.org/icarus/livres/auteur.asp?numauteur=-51552&Niveau=Romans

763 vizualizari

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.