REVISTA NAUTILUS / Articole / Planetele rapace (VII)

Planetele rapace (VII)

Jean-Pierre Laigle • 10:05 - 02.11.2014 • 

Un titlu care trebuie menționat The Wind Between the Worlds (1951) de Lester del Rey (1915-1993). Un portal de teletransport a fost sabotat și atmosfera planetei de destinație fiind mai puțin densă, aerul de pe Pământ ar trebui să fie înghițit până la egalizarea presiunii și evident că biosfera terestră se va degrada. Prin urmare este previzibilă panica guvernelor și spectrul catastrofelor aici și în galaxie.

Această lungă și obositoare povestire fâsâie dar măcar nu se bazează pe înfierarea rapacității extraterestre, ci reliefează că doar prostia umană este de vină pentru acest furt involuntar. Cooperarea între planete și ingeniozitatea unor specii raționale în cele din urmă lor închide portalul. Dar din nefericire această povestire nu reînnoiește tema și se alătură unor texte precum Restoring the Moon de Burnie L.Bevill, un exemplu al răutății și tâmpeniei în stare pură, și chiar Les Signaux du Soleil (1943) de Jacques Spitz,o comedie a neînțelegerii dintre Pământ și vecinii săi.

O altă abordare neobișnuită, Planet Mender (1952) de George Oliver Smith (1911-1981), are drept decor un sistem solar care folosește ingineria planetară, utilizarea transmițătoarelor de materie facilitează transferul de resurse naturale. Acest text este bine conceput dar este contrazis de astrofizica modernă, ​​și reprezintă un episod în cariera unui anumit tip de personaj, demiurgul planetar care-și face profesiunea de credință:

De secole ni s-a tot spus că omul este un animal adaptabil. Aiureli. Omul nu este adaptabil. El adaptează. În cazul în care mediul nu corespunde metabolismului său, el schimbă acel mediu. Nicio o ființă nu poate trăi pe Marte. Așa că am schimbat planeta Marte. Am extras gheață de pe Uranus și am expediat-o pe Mercur pentru a o încălzi și apoi i-am cadorisit-o planetei Marte sub formă de ploaie fierbinte, schimbând atât conținutul de vapori de apă cât și temperatură conform standardelor acceptabile omenești. Venus avea o atmosferă nasoală și atunci am expediat-o pe Jupiter care n-a avut vreun motiv să se plângă și am înlocuit-o cu oxigen și azot furnizate de Mercur. Toate chestiile astea sunt simple. Pluton era lipsit de atmosferă și extrem de rece. Aerul pe care-l primește acum Pluton devine fierbinte și într-o zi va fi destul de cald pentru a permite colonizarea. Venus n-are nevoie de aer supraîncălzit, și ceea ce-i trimitem nu este foarte încălzit. Și asta e tot. Cât privește restul planetelor și sateliților, totul este tratat în același mod, în funcție de diferite și diverse nevoi.”

Dar iată că Marte suferă de inundații inexplicabile ce pun în pericol coloniștii. Inginerul planetar ajunge pe Mercur unde acumularea de gheață pe magmă a provocat erupții cataclismice, apoi pe Uranus unde extracția de resurse continuă : după ce i-a zdrobit pe operatorii stației, o avalanșă gigant este absorbită de transmițătoarele de materie dar curând se restabilește cota normală și se reia magnifica și titanica muncă a umanizării lumilor.

Odată cu publicarea textului Planet Mender, se continuă și se dezvoltă proiecte precum L’Illa del Gran Experiment (1927) a catalanului Onofre Parésși La Nouvelle Babel (1936 ; ediție adăugită 1954) a francezului Sylvain Eugène Paquier, tema ia un viraj interesant. Este vorba mai puțin de spolierea anumite lumi ci de armonizarea unui sistem solar (providențial nelocuit) în beneficiul umanității. O viziune a cuceririi spațiului, care chiar dacă pare idilic și pașnică, provine din dogma iudeo-creștină – a se vedea geneza biblică – precum că Pământul a fost dat omului, un dreptul divin ce extinde asupra întregului univers. Fidel spiritului de pionierat tipic iancheu, G.O. Smith cu toate acestea, nu se poate descotorosi de un soi de darwinism asezonat cu un sos cosmic în virtutea căruia galaxia va fi privatizată în beneficiul cel mai puternic, mai rapace și mai avansat tehnologic, adică acela care este cel mai bogat și cel mai lipsit de scrupule. Prin faptul că autorul are dubii asupra acestui posibil viitor turbo-hiper-capitalism spațial, introduce un personaj care are o morală umanistă și constructivă. Și respinge astfel atât de multe clișee și stereotipii ale maculaturii specializate anglo-saxone.

Odată cu extinderea popularității benzilor desenate tema evoluează încă. Într-un episod al seriei BD spaniole Atomo Kid intitulat Oxigeno en la Luna (1957) de Adolfo (Alvarez) Buylla (1927-1998), un gigantic meteorit aproape că zgârie Pământul și apoi Luna. Atomo Kid și soția sa Pamela ajung pe meteorit și își dau seama că acesta este gol pe dinăuntru. Kid neutralizează un contractor fără scrupule care a folosit meteroritul pentru a fura atmosferă terestră ca s-o livreze pe Lună, sperând s-o facă locuibilă și să vândă terenul selenar. O idee inteligentă dar o grafică mediocră.

Va urma.

© Jean-Pierre Laigle

Titlul original : „Les planètes pilleuses”.

Traducere de Cristian Tamaş.

Eseul este tradus și publicat cu acordul autorului. Îi mulțumim.

Jean-Pierre Laigle este unul dintre multele pseudonime (Constantin Gavriski, Karlheinz Debon, Marie-France Kubilius, Rémi Maure, Remi-Maure) ale francezului Jean-Pierre Moumon (născut în 1947, la Toulon), autor, traducător, critic, eseist, editor.

A publicat romanele „Ave Caesar Imperator” (2008), „Retour à Opar” (2008), „Rendez-vous avec le destinée” (2012), o culegere de articole pe teme SF, „Planète pilleuses et autres thématiques de la science-fiction” (2013), mai multe povestiri în diferite reviste (Solaris, AOC, etc.) și antologii, printre care: „Le cité des morts“ (publicată și în limba română, în Almanahul Anticipația, 1997), „Mon journal pendant la crise“, 1 și 2 (2011), „Terraformer la Terre“ (2011) etc. Și nu în ultimul rând, este și traducător din mai multe limbi, printre care și româna (a tradus din Vladimir Colin, Gheorghe Săsărman, Mihail Grămescu, Lucian Merișca, Alexandru Ungureanu, Rodica Bretin) pe care i-a publicat în anii 80 în revista sa Antares.

(http://forums.bdfi.net/viewtopic.php?id=3053)

În CPSF Anticipația nr.7/ mai 2013, i s-a publicat articolul „Mitul lumii inframercuriene”, în traducerea Simonei Brânzaru.

Bibliografia sa poate fi accesată pe site-ul Noosfere :

http://www.noosfere.org/icarus/livres/auteur.asp?numauteur=-51552&Niveau=Romans

790 vizualizari

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.