REVISTA NAUTILUS / Articole / Penultima dublă finală – Gazeta SF

Penultima dublă finală – Gazeta SF

Eugen Lenghel • 13:12 - 01.09.2013 • 

Cuvânt înainte
Luna august s-a încheiat cu surprize. Lăsând amănuntele, pe care unii le trec la categoria bârfe, o să vă supun atenției esențialul și anume rezultatul concursului de proză scurtă al Gazetei SF pe ultimul trimestru, care totuși se derulează, chiar dacă un coleg al nostru binevoiește să susțină că  de câteva luni Gazeta a dispărut din peisaj. E adevărat, s-a întâmplat însă, doar pentru câteva zile. Deci, prin amabilitatea redacției Revistei Nautilus, putem publica articolul ce anunță rezultatul mult așteptat, cu atât mai mult cu cât premiul generos – pachetul de cărți ‘Maestrii SF-ului romanesc‘ este oferit de editura Nemira. Le mulțumim, cu asigurarea că acest articol va putea fi publicat și de Gazeta SF și vă lăsăm să urmăriți etapele suspansului decizional imaginat de Mircea Coman.
Eugen Lenghel

După o pauză de o lună de zile, răstimp îngrozitor de lung în opinia semnatarului acestor rânduri, încercăm să reluăm șirul cronicilor de concurs la Gazeta SF. Și începem cu o clarificare: precedenta povestire, „Fratele mai mare”, de Anișoara Peța, a apărut în numărul 28 al fanzinului, cel din luna mai, anul curent. Observațiile noastre cu privire la ea au fost date publicității în numărul următor, adică al 29-lea, cel din iunie 2013, motiv pentru care am intitulat articolul „Solo de iunie”. În luna respectivă însă, a doua a celui de-al treilea trimestru competițional, nu au fost texte în concurs, motiv pentru care cronica a șomat. Revine, iată, abia în acest număr 31, pe august, anno domine 2013.

Penultimul trimestru de consurs se încheie așadar cum a început, fiindcă avem parte de o singură povestire: „Dayssi”, purtând semnătura lui Cristian Lis.

Textul, unul sub 2000 de cuvinte (parcă s-au vorbit între ei cei doi competitori!), ne proiectează imaginația într-un viitor aparent paradisiac, în care omul a dat de mult timp uitării bolile de toate felurile și moartea. Nemurirea nu se știe cum dobândită (autorul pomenește în treacăt despre un moment de cotitură – Marea Binecuvântare) este resimțită însă tot mai mult ca o povară, o serie de savanți reunindu-se în cadrul Institutului pentru Studiul Vieții pentru a obține, prin mijloace tehnologice (turbine generatoare de câmp M), moartea cea izbăvitoare. Asistăm așadar la încercările disperate ale unei omeniri profund nefericite de a reveni la tiparul cândva știut, în care medicul și industria farmaceutică, biserica și toți slujitorii săi își aveau locul lor. Omul, bulversat de neașteptatul dar al imortalității cu care nu pare să știe ce să facă, pare căzut într-un soi de depresie a veșniciei, mai ales că doar el, sigur în regnul nimal, e atins de strania schimbare, cu atât mai stranie cu cât nemurirea pare a nu fi doar a întregului – ființa-om – ci și a părților sale, ce continuă să trăiască și atunci când s-a renunțat la ele.

Pentru a ne spune toate astea, autorul recurge la o expunere densă, de tip cinematografic, tablourile dinamice lăsând însă imaginației cititorului multă libertate de mișcare. Câteva mici pierderi de ritm („îi prinse lesa de zgarda pe care marcată distinct Daissy-49 şi ieşi din casă.”) ne duc cu gândul la o anume febrilitate creativă, greu de depășit dacă nu lași textul „la sertar” măcar pentru câteva săptămâni.

Acestea fiind zise, să spunem câteva cuvinte și despre partea din concurs cea mai dificilă pentru noi: departajarea. Am avut de comparat două texte asemănătoare în multe privințe, sarcina stabilirii ierarhiei fiind, din această cauză, cu atât mai dificilă. Atât „Dayssi” cât și „Fratele mai mare” caută să uimeasă și, speculând pe seama timpului ce va să vină, izbutesc să producă acel inconfundabil frison scientificțional, pe care cunoscătorii îl așteaptă și-l prețuiesc. Până la urmă (dacă greșim înseamnă că am fost subiectivi cu toții în același fel), Cristian Lis a fost o idee mai consistent în constructul său, reușind, credem noi, să adune mai bine lucrurile laolaltă.

O felicităm însă cu multă căldură și pe Anișoara Peța, căreia îi spunem că n-a fost deloc, dar absolut deloc departe de izbândă, noi socotind-o încă dinainte de această etapă trimestrială de concurs o autoare spec-fi veritabilă.

Mai mult ca oricând, eu unul mi-aș fi dorit să putem împărți premiul la doi. Din păcate, regulamentul stabilit inițial nu permite astfel de scindări. Am mai învățat și noi ceva. Pentru viitorul concurs vom lua în considerare și această posibilitate.

Numai bine tuturor și nu uitați: mai sunt trei luni de concurs! Gazeta SF vă așteaptă textele!

Mircea Coman

1279 vizualizari

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.