REVISTA NAUTILUS / Articole / Opera spațială și imperiile galactice (III)

Opera spațială și imperiile galactice (III)

Gérard Klein • 20:00 - 10.01.2016 • 

În medie, distanțele dintre stele sunt imense, de ordinul a mai mult de câțiva ani lumină în regiunea periferic-galactică a soarelui nostru. Nu este atât de ușor să realizezi ce reprezintă astfel de distanțe – mai ales după ce ai fost imersat în diverse povești nemuritoare în care nave spațiale ajung fie în câteva săptămâni sau luni la stele îndepărtate, fie instantaneu prin hiperspațiu și țopăie de la o lume la alta.

Există mai multe obiecte fabricate de omenire care au părăsit sau sunt pe punctul de a părăsi sistemul solar și se îndreaptă către alte stele :

Pioneer 10 (sondă spațială lansată în 1972) se îndreaptă spre steaua Aldebaran aflată la 65 de ani lumină în constelația Taurus (Taurul), Pioneer 11 (sondă spațială lansată în 1973) se îndreaptă spre constelația Aquila (Vulturul), a cărei stea principală – Altair se află la 17 ani lumină, Voyager 2 (sondă spațială lansată în august 1977) este încă în zona heliosferei, Voyager 1 (sondă spațială lansată în septembrie 1977) a depășit în august 2012 heliopauza și a intrat în spațiul interstelar, estimându-se că peste aproximativ 40.000 de ani tereștri va ajunge la 1,6 ani lumină de steaua Gliese 445 din constelația Camelopardalis.

Sonda New Horizons (lansată în 2006) se află în drum spre centura Kuiper și se îndreaptă tot spre constelația Săgetătorului.

Se estimează că peste patru milioane de ani tereștri Pioneer 11 va trece pe lângă una dintre stelele din constelația Vulturului.

Cu toate acestea, trebuie reamintit că primului vehicul fabricat de om care a părăsit sistemul solar, Pioneer 10, îi vor fi necesari optzeci de mii de ani tereștri pentru a acoperi distanța care ne desparte de cea mai apropiate stele, Proxima Centauri (steaua Proxima din constelația Centaurului) aflată la 4,24 ani lumină și de sistemul stelar Alpha Centauri A și B și C aflat la 4,37 de ani lumină. Pioneer 10 a fost cel mai rapid obiect care a părăsit vreodată suprafața Pământului. Dar nu are nici o șansă să traverseze sistemul planetar al unei alte stele decât peste o imensă perioadă de timp, presupunând că Proxima și Alpha Centauri au planete.

Prin urmare, „cartea de vizită a umanității” creată de profesorii Carl Sagan și Frank Drake după o idee de Eric Burgess și cu ajutorul Lindei Sagan (plăcuțe de aluminiu aurit fixate pe sondele spațiale Pioneer 10 și 11, avînd dimensiunile de 22,9 cm x 15,2 cm x 0,127 cm) și adresată unor ipotetici extratereștri (imagine reproduse abundent de presa mondială), are puține șanse de a găsi vreun destinatar. Ori discurile aurite din cupru de pe Voyager 1 și 2.

Desigur atât sondele Pioneer cât și Voyager sunt vehicule „tradiționale”. Se poate imagina tehnologii revolutionare, care ar permite stăbaterea unor distanțe interstelare în intervale de timp mai rezonabil. Și autorii de science fiction autorii nu s-au abținut de la asemenea exerciții de imaginație. Dar ce facem cu acea barieră de netrecut instalată de Einstein: viteza luminii. Teoria relativității prevede și experimentele au confirmat că nici un obiect și nici un mesaj nu pot depăși în universul nostru viteza de propagare a luminii în vid.

Atunci când un corp se apropie de viteza luminii, masa sa crește foarte repede și, în cele din urmă, devine infinită în cazul în care atinge viteza luminii. Dar această viteză în sine este relativ scăzută în comparație cu distanțele implicate și cu durata medie a vieții umane, dacă nu a civilizațiilor tehnologice.

Presupunând că vor exista nave spațiale capabile de a călători la viteze similare cu cea a luminii, măcar la 90% din valoarea acesteia, de exemplu, relația dintre un centru imperial și coloniile sale stelare ar fi efectivă la o rată de secole în cel mai bun caz. Mesajele transmise prin radio sau prin orice altă metodă fizic imaginabilă în contextul relativist cu greu ar fi recepționate mai repede.

Bariera vitezei luminii nu este o obstacol absolut în calea migrației interstelare a omenirii: putem să ne imaginăm astronave de tip arcă, relativ lente, adăpostind generații succesive, sau rapide nave spațiale ai căror călători ar beneficia de contracția relativă a timpului pe măsură ce se apropie de viteza luminii, acoperind distanțe interstelare în câteva săptămâni, zile sau chiar secunde de timpul lor, în timp ce pe lumea lor originară ar trece secole sau milenii sau milioane de ani. Dar este greu de imaginat o societate galactică structurată, centralizată, imperială, dezvoltându-se pe aceste baze.

Va urma.

© Gérard Klein

Titlul original : „L’opéra spatiale et les empires galactiques”

Traducere de Cristian Tamaş.

Traducerea şi publicarea în româneşte s-au realizat cu acordul autorului. Îi mulţumim.

Gérard Klein – interviu de Cristian Tamaş (http://fantastica.ro/gerard-klein-interviu/)

Gérard Klein – „Roboții și specia umană”, traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Nu suntem singuri în univers” (I), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Nu suntem singuri în univers” (II), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Nu suntem singuri în univers” (III), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – Science fiction și teologie (traducere de Cristian Tamaș) :

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie/

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie-2/

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie-iii/

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie-iv/

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie-v/

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie-vi/

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură?” (I), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură?” (II), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură?” (III), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură?” (IV), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Procedeul dizolvării science fiction-ului, introdus de către agenţii culturii dominante”, traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Philip K. Dick sau America schizofrenică”, traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – recenzia romanului „Flashback” (2011) de Dan Simmons, traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein s-a născut pe data de 27 mai 1937 la Neuilly-sur-Seine, suburbie a Parisului.

Scriitor, critic, publicist, eseist, editor, este unul dintre cei mai importanţi autori europeni de SF.

I s-a decernat de două ori Grand Prix de la Science-Fiction Française, Premiul european al science fiction-ului şi în 2005 Pilgrim Award pentru ansamblul operei sale (premiu acordat de Science Fiction Research Association). Volumele lui Gérard Klein au fost traduse în multe limbi ale Terrei, inclusiv în engleză, germană, spaniolă, italiană, rusă şi română. Are o licenţă în psihologie socială la Sorbona şi una în economie la Institutul de Studii Politice din Paris. Timp de doi ani a participat la războiul din Algeria.

În 1963 s-a angajat la SEDES, institut de studii economice al Casei de economii şi consemnaţiuni din Franţa, unde s-a ocupat de studierea economiei urbanismului până în 1976. În 1986 îşi încheie activitatea de economist, dar continuă consilierea în materie de studii prospective pentru EDF (Electricité de France) şi alte companii şi instituţii şi rămâne în contact cu asociaţia Futuribles.

Debutează la optsprezece ani cu povestiri în revistele Galaxies şi Fiction. Primul său roman, „Embûches dans l’espace” a fost publicat în 1958 sub pseudonimul François Pagery, în colaborare cu alţi doi autori (pseudonimul Pagery provine din primele silabe ale prenumelor lui Patrice Rondard, Gérard Klein şi Richard Chomet), în colecţia „Rayon Fantastique”, co-publicată de marile edituri Gallimard şi Hachette între 1951-1964.

Tot în 1958, publică „Le Gambit des étoiles”, utilizând propriul nume. Romanul ratează la milimetru Premiul Jules Verne. Urmează publicarea volumului de povestiri, „Les Perles du temps” şi cinci romane în colecţia Fleuve Noir cu pseudonimul Gilles d’Argyre.

În 1969, patronul editurii Laffont, Robert Laffont îi încredinţează coordonarea colecţiei „Ailleurs et Demain” (Altundeva şi Mâine), una dintre cele mai prestigioase şi longevive colecţii de SF din lume. Între 1974 şi 1986, coordonează împreună cu Jacques Goimard şi Demètre Ioakimidis, La Grande Anthologie de la Science-Fiction, o suită de trei serii (46 de volume) publicată la editura Livre de Poche, Paris. În 1986, Gérard Klein devine coordonatorul colecţiei SF de la Livre de Poche.

Cel mai important volum al său, „Les Seigneurs de la guerre” (Seniorii războiului – traducere românească de Vladimir Colin, 1975) a fost publicat în 1970 la editura Robert Laffont. Nuvelele „Les virus ne parlent pas” (Viruşii nu vorbesc – traducere românească de Vladimir Colin) şi „Réhabilitation” (Reabilitare – traducere românească de Vladimir Colin) se detaşează în ansamblul prozei sale. Independent de Cordwainer Smith, Gérard Klein introduce conceptul de propulsie solară în science fiction, în romanul „Les Voiliers du soleil”, 1961.

Bibliografie :

Cu pseudonimul François Pagery (în colaborare cu Richard Chomet et Patrice Rondard)

„Embûches dans l’espace”, roman, colecţia Le Rayon fantastique, editura Hachette, 1958,

Cu pseudonimul Gilles d’Argyre

La Saga d’Argyre:

„Chirurgiens d’une planète”, roman, editura Fleuve noir, 1960; re-editat în 1987 la editura J’ai lu cu titlul „Le Rêve des forêts”(traducere în româneşte de Radu Gârbacea, „Chirurgii planetari”, editura Tinerama, 1993)

„Les Voiliers du soleil”, roman, editura Fleuve noir, 1961 (traducere în româneşte de Oana Popuţoaia, „Corăbiile solare”, editura Antet, 2002)

„Le Long voyage”, roman, editura Fleuve noir, 1964 (traducere în româneşte de Claudiu Constantinescu, „Călătoria cea lungă”, editura Antet, 2002)

„Les Tueurs de temps”, roman, editura Fleuve noir, 1965 ( traducere în româneşte de Radu Naum, „Ucigaşii de timp”, editura Nemira, 1999)

„Le Sceptre du hasard”, roman, editura Fleuve noir, 1968 ( traducere în româneşte de Vlad T.Popescu, „Sceptrul hazardului”, editura Nemira, 1993)

Cu propriul nume :

„Les Perles du temps”, culegere de povestiri, editura Denoël, 1958 ( traducere în româneşte de Vladimir Colin, „Planeta cu şapte măşti”, editura Albatros, 1973)

„Le Gambit des étoiles”, roman, editura Hachette, 1958 (traducere în româneşte de Ştefan Ghidoveanu, „Gambitul stelelor”, editura Nemira, 1994)

„Le temps n’a pas d’odeur”, roman 1963 ( traducere în româneşte de Vladimir Colin în culegerea de povestiri „Planeta cu şapte măşti”, editura Albatros, 1973)

„Un chant de pierre”, culegere de povestiri, editura Éric Losfeld, 1966

„Les Seigneurs de la guerre”, roman, editura Robert Laffont, 1970 ( traducere în româneşte de Vladimir Colin, „Seniorii războiului”, colecţia Romanelor ştiinţifico-fantastice, 1975, editura Univers; ediţia a doua, ed.Nemira, 1992)

„La Loi du talion”, culegere de povestiri, editura Robert Laffont, 1973 (traducere în româneşte de Vladimir Colin şi Ştefan Ghidoveanu, „Legea talionului”, editura Lucman, 2001)

„Histoires comme si…” culegere de povestiri, editura UGE, 10/18, 1975 (traducere în româneşte de Angela Cismaş, „Povestiri de parcă ar fi…”, editura Fahrenheit, 1996)

„Le Livre d’or de Gérard Klein”, antologie, 1979

„Mémoire vive, mémoire morte”, antologie, editura Robert Laffont, 2007

Nuvele

„Réhabilitation” (1973); traducere în româneşte de Vladimir Colin: „Reabilitare”, Almanhul Anticipaţia 1983

„L’astronaute mort”, 1996

Studii

„Malaise dans la science-fiction américaine”, editura L’Aube enclavée, 1977

„Trames et moirés”, editura Somnium, 2011 (prima apariţie în volumul „Science-fiction et psychanalyse”, editura Dunod, 1986)

554 vizualizari

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.