REVISTA NAUTILUS / Articole / Opera spaţială între literatură şi cinema. Pedagogia spaţiului în science fiction (IV)

Opera spaţială între literatură şi cinema. Pedagogia spaţiului în science fiction (IV)

Ugo Bellagamba • 22:25 - 01.07.2013 • 

II – Cetăţenii Galaxiei

(De la Utopia anilor şaizeci până în prezent)

Începând cu anii 60 pedagogia spaţiului este asumată pe scară largă de către micul ecran, culminând cu impactul cultural al serialului TV „Star Trek”, care se bazează pe o viziune optimistă asupra viitorului umanităţii şi care inaugurează noi abordări narative proxime utopiei. Space opera literară este la fel de importantă ca şi o serie de cicluri cosmice, create de peneluri remarcabile şi care mizează pe cartea diversităţii biologice, politice şi culturale la scară galactică. În mod paralel, o revenire la realismul ştiinţific funcționează în beneficiul planetelor sistemului solar, în principal Marte şi Jupiter, prin intermediul creaţiilor britanicului Arthur C. Clarke şi americanului Kim S. Robinson. În cele din urmă, secolul XXI nu renunţă la actualizarea cunoştinţelor ştiinţifice, încercând în acelaşi timp să se reconecteze cu dimensiunea metafizică a originilor. Dar penelurile autorilor noii operei spaţiale, înmuiate în ştiinţele umaniste, precum şi în astrofizică, indică o renaştere reală sau, mai degrabă o cristalizare?

A – Institutul de studii antropologice: celebrarea diversităţii

„Star Trek”, serialul SF creat de Gene Roddenberry (n.1921- d.1991) în 1965, difuzat pentru prima dată de canalul de televiziune american NBC  pe data de 8 septembrie 1966, destinat să devină o franciză cu nu mai puţin de şase serii succesive, o serie de desene animate şi unsprezece adaptări pentru marele ecran, este un exemplu evident al educaţiei sub masca divertismentului şi a operei spaţiale, al unui imaginar ştiinţific şi a unei viziuni utopice a viitorului, profund afectate de specificităţile culturale americane, în primul rând de conceptul-cheie al „frontierei”. Prologul serialului, în mod necesar de neuitat al seriei originale nu invită oare publicul să urmeze echipajul astronavei Enterprise, să avanseze în spaţiul necunoscut – ultima frontieră, să exploreze lumi noi şi stranii, pentru a descoperi noi civilizaţii, să se aventureze în ciuda tuturor riscurilor şi a pericolelor, acolo „unde nici un om nu a mai fost înainte” ?

Fără îndoială că nu mai este necesar să-i prezint pe membrii echipajului, compus din oameni de ştiinţă, precum în cazul astronavei Black Destroyer a lui Alfred E. Van Vogt, echipaj aflat sub autoritatea indiscutabilă a unui căpitan, mai ales în cazul în care acesta are o misiune de explorare, uneori şi diplomatică, în slujba Federaţiei Unite a Planetelor, căpitan care trebuie să fie, de asemenea, capabil (ca în cazul navei Bellerophon Cruiser din „Forbidden Planet”), să-şi asume comanda militară în cazurile în care folosirea armelor este inevitabilă, sau dacă, de exemplu, frontiera numită „zona neutră” dintre Federaţie şi Imperiul Romulan este încălcată, sau în cazul în care klingonienii, această specie de cuceritori orgolioşi care va fi integrată mai târziu în comunitatea lumilor, au lansat raiduri devastatoare împotriva coloniilor cele mai îndepărtate şi cele mai fragile.

Căpitanul James Tiberius Kirk pentru a-şi îndeplini misiunea, este asistat de semi-vulcanianul Spock, dotat cu o logică infailibilă, şi de Dr. Leonard „Bones” McCoy, care incarnează umanitatea în tot ceea ce aceasta ar putea avea mai impulsiv, dacă nu ridicol. Dar esenţialul nu este acesta: cu „Star Trek” şi mai ales prin intermediul celei de a doua serii, „Star Trek: Next Generation” (din 1987), opera spaţială renunţă la o parte substanţială din moştenirea sa  „pulp & comics”,  mai puţin la estetica sa dubioasă (fiinţele şi peisajele extraterestre din seria originală sunt absolut rizibile astăzi), mai degrabă la scenariile sale simpliste şi repetitive.

Potrivit lui André-François Ruaud, „Star Trek” este însufleţit de o viziune profund pozitivă asupra viitorului omenirii. În timp ce omenirea punea la punct triumfătoarele instrumente ştiinţifice care i-au deschis calea spre stele, inclusiv motorul „warp” care îi permite să ignore viteza luminii, teleportarea (pentru a ajunge instantaneu pe suprafaţa planetelor vizitate de Enterprise), o extinsă reţea de comunicaţii interstelare aproape instantanee, condiţie sine qua non a unei structuri de putere întinse pe suprafaţa unui „cadran” galactic ; omenirea a evoluat, de asemenea psihic şi comportamental, intrând din secolul al XXIII-lea, într-o „utopie psihologică” care a eliberat-o de principalele năravuri: lăcomia, gelozia, războaiele şi banul (capitalismul este mort !), rasismul, intoleranţa şi dorinţa de cucerire şi de dominare (imperialismul care a fost deliciul pulpsterilor, a sucombat).

De asemenea, umanitatea a eradicat toate bolile şi a pus capăt definitiv violenţei şi sărăciei, Federaţia garantând tuturor cetăţenilor săi, libertăţile fundamentale şi longevitatea. Fără a sacrifica diversitatea culturilor sale ancestrale, umanitatea este unificată, paşnică, capabilă de a intra în marele mozaic al speciilor raţionale ale galaxiei, ajutată de cei care sunt mai avansaţi decât ea, în special cvasiperfecţii vulcanieni, cu care a stabilit primul său contact. Un episod din primul sezon al seriei originale, intitulat „Space Seeds” ilustrează această „utopie psihologică”, din moment ce toată această paradigmă trebuie explicată unor criminali din trecut treziţi dintr-o lungă hibernare pe rătăcitoarea lor navă eşuată în cosmos,  care încearcă să profite de aparenta pasivitate şi altruismul visceral ale lui James T. Kirk. În zadar.

Impactul cultural al serialului „Star Trek” poate fi dificil de măsurat de exemplu în Franţa, unde episoadele au fost difuzate în formă trunchiată, sporadic, cu dublare de proastă calitate, făcând insuportabil jargonul pseudo-ştiinţific al personajelor, ştergând unele dintre subtilităţile referenţiale cele mai savuroase (referinţele situaţionale şi topografice la literatură, teatrul shakespearian, şi evenimentele majore ale naşterii Statele Unite sunt nelipsite), până la bătaia de joc a unora din micul fandom franţuzesc care se doresc a fi intelectuali şi stângişti şi cărora le pute divertismentul iancheu.

Dar ceea ce este remarcabil este faptul că scenariile unora din cele mai bune episoade ale seriei originale au fost scrise de scriitori profesionişti de science fiction, cum ar fi Theodore Sturgeon, Harlan Ellison, Richard Matheson, Norman Spinrad şi David Gerrold şi care s-au inspirat din lucrările autorilor clasici cum ar fi Heinlein. Toate au contribuit la implantarea în mintea publicului american, a saltului conceptual schiţat de Roddenberry: „Omul nu s-a distrus pe el însuşi, ne putem aştepta să vedem că în unele privinţe natura umană să nu mai fie afectată de aspectele negative […] În mod normal, n-ar trebui să mai existe probleme cu ego-ul personajelor noastre”, fără ca acestea să fie „etaloane de virtute”!

James T. Kirk, trebuie să recunoaştem, nu este exact un sfânt, şi în afara unor abuzuri provocate de poziţia sa dominantă, destul de savuroase, ştie să utilizeze perfect minciuna şi manipularea atunci când acestea servesc unor interese superioare, cum ar fi salvarea navei sale şi a echipajului. Din acest punct de vedere, căpitanul francez Jean-Luc Picard din „Star Trek : Next Generation”, este mai puţin înclinat să recurgă la aceste metode, şi fără îndoială atestă în mod deliberat înrădăcinarea acestei noi psihologii !

Cu toate acestea, aventurile şi provocările logice nu lipsesc. Pur şi simplu, opera spaţială nu se mai bazează pe transpunerea epicii westernului sau epopeii medievale, ci asupra recompensei sclipitoare care aşteaptă omenirea care va reuşi să se ridice prin educaţie şi controlul predispoziţiei naturale de dominare şi violenţă, reuşind să obţină echilibrul psihologice, stabilitatea politică şi socială, fără a sacrifica forţa emoţiilor sale (personajul Spock joacă rolul unui contra-exemplu, care de-a lungul seriei originale, valorizează atât  ​​metoda ştiinţifică cât şi „raţiunile inimii” în luarea deciziilor).

Din punct de vedere strict ştiinţific, trebuie remarcat că seriile succesive Star Trek vor prelua cu mai multă sau mai puţină ingeniozitate, descoperirile şi progresele astronomiei, astrofizicii şi fizicii. Găsim în serial sisteme binare de sori, pitice maro, găuri negre, filamente cosmice, sfere Dyson, toate acestea culminând cu scrierea unor lucrări care-i sunt dedicate, cum ar fi cea a lui Lawrence M. Krauss, „Star Trek Physics”  (1998).

Cu „Star Trek”, scopul educativ este, mai mult decât oricând înainte, în centrul operei spaţiale, deşi subiectul este cosmosul în sine şi minunile sale nesfârşite, devenit teatru şi instrument, elogiu al diversităţii, atât cultural cât şi biologic, ceea ce constituie de fapt bogăţia finală a omenirii. În fond, devenind cetăţeni ai galaxiei ne vom câştiga dreptul de a explora universul şi de a împinge tot mai departe frontierele cunoaşterii.

Va urma

© Ugo Bellagamba

Titlul original : „Le space-opera, entre littérature et cinéma. La pédagogie de l’espace dans la science-fiction.”

Traducere de Cristian Tamaş

Traducerea şi publicarea s-au făcut cu acordul autorului. Îi mulţumim.

 

Bibliografie :

Proto space opera

„De la Pământ la Lună” (De la terre à la Lune), „ În jurul Lunii” (Autour de la Lune) –  Jules Verne

„Primii oameni în Lună” (First Men in the Moon)  – Herbert G. Wells

„Navigatorii infinitului” (Les navigateurs de l’Infini) – J.H. Rosny Aîné

„The First and the Last Men”  – Olaf Stapledon

Space opera clasică

Seria Fundaţiei (Foundation) – Isaac Asimov

(Prelude to Foundation/Preludiul Fundaţiei ; Forward the Foundation/Fundaţia renăscută ; Foundation/Fundaţia ; Foundation and Empire/Fundaţia şi Imperiul ; Second Foundation/A doua Fundaţie , Foundation’s Edge/Marginea Fundaţiei , Foundation and Earth/Fundaţia și Pământul)

„O piatră pe cer” (A Pebble in the Sky) – Isaac Asimov

Seria Culturii (Culture) – Iain Banks

(Consider Phlebas/Spectrul lui Phlebas ; The Player of the Games ; The State of the Art ; Use of Weapons ; Excession; Inversions; Look to Windward; Matter; Surface Detail; The Hydrogen Sonata)

Seria „Galactic Center Saga”- Gregory Benford

(In the Ocean of Night ; Across the Sea of Sun”s ;Great Sky River” ; Tides of Light” ;  Furious Gulf ; Sailing Bright Eternity)

„Sea-Kings of Mars” (sau The Sword of Rhiannon) – Leigh Brackett

Seria Odiseei spaţiale

„2001 : A Space Oddyssey („2001: Odiseea spaţiului”) – Arthur C. Clarke

„2010 : Oddyssey Two („2010: A doua odisee spațială”) –  Arthur C. Clarke

„2061: Odyssey Three („2061: A treia odisee spațială”) – Arthur C. Clarke

„3001: The Final Odyssey („3001: Odiseea finală”) – Arthur C. Clarke

„Rendez-vous with Rama” („Rendez-vous cu Rama”) – Arthur C. Clarke

„The Songs of Distant Earth” (Cântecele îndepărtatului Pământ) –  Arthur C. Clarke

„Imperial Earth” – Arthur C. Clarke

„The Flight of the Dragonfly”  – Robert Forward

„The Forever War”  (Războiul veşnic) – Joe Haldeman

„The Star Kings ” – Edmond Hamilton

„Double Star” (Stea dublă)  – Robert A. Heinlein

„Future History”  – Robert A. Heinlein

Seria „Ringworld” – Larry Niven

(Ringworld/Lumea Inelară ; The Ringworld Engineers/Inginerii Lumii Inelare ; The Ringworld Throne/Tronul Lumii Inelare ; Ringworld’s Children)

„The Mote in God’s Eye”  – Larry Niven & Jerry Pournelle

Seria „Gateway” (Poarta)  – Frederic Pohl

(Gateway/Poarta ; Beyond the Blue Event Horizon/Dincolo de orizontul albastru ; Heechee Rendezvous/Întâlnire cu Heechee ; The Annals of the Heechee/Consemnările Heechee ; The Gateway Trip ; The Boy Who Would Live Forever: A Novel of Gateway.)

Seria „The Hyperion Cantos”  – Dan Simmons

(Hyperion ; The Fall of Hyperion/Căderea lui Hyperion ; Endymion ; The Rise of Endymion)

Seria „The Lords of Instrumentality” (Lorzii Instrumentalității)  – Cordwainer Smith.

„Lensman”  – E.E.Doc Smith

„The Cometeers”  –  Jack Williamson

„Star Bridge”  – Jack Williamson & James E. Gunn.

„The Legion of Space”  – Jack Williamson

Seria „Old Man’s War”  – John Scalzi

(Old Man’s War/Războiul bătrânilor ; The Ghost Brigades/Brigăzile-Fantomă ; The Last Colony/Ultima colonie ; Zoe’s Tale/Povestea lui Zoe)

Noua Operă Spaţială

„The Night’s Dawn Trilogy” (Zorii nopţii) – Peter F. Hamilton

(The Reality Dysfunction/Disfuncţia realităţii ; The Neutronium Alchemist/ Alchimistul neutronic ; The Naked God)

Seria „Four Hundred Billion Stars Series” – Paul J. McAuley

Seria „The Confluence Series”  – Paul J. McAuley

Seria „The Quiet War”  series  – Paul J. McAuley

Seria „Revelation Space” – Alastair Reynolds

(Revelation Space; Chasm City ; Redemption Ark ; Absolution Gap  ; The Prefect/Prefectul)

„Singularity Sky”  (Spaţiul singularităţii) – Charles Stross

Seria „Zones of Thought” – Vernon Vinge

(A Fire Upon the Deep /Foc în adânc ; A Deepness in the Sky/ Adâncurile cerului)

„Black Milk”  – Robert Reed

Opera spaţială (pentru tineret)

„Citizen of the Galaxy” – Robert A. Heinlein

„Time for the stars” – Robert A. Heinlein

„Have Space-Suit, Will Travel” – Robert A. Heinlein

„Amintirile lui Ijon Tichy” (Ze wspomnień Ijona Tichego) – Stanislaw Lem

 

Opera spaţială à la française

„L’histrion”  – Ayerdhal.

„Etoiles mourantes”  – Ayerdhal & Jean-Claude Dunyach

„Les Galaxiales”  – Michel Demuth

„Les guerriers du silence ” – Pierre Bordage

„Aucune étoiles aussi lointaine”  – Serge Lehman

„Les gardiens d’Aleph 2”  – Colin Marchika

„Le Chant du Cosmos”  – Roland C. Wagner

„Suprématie”  – Laurent McAllister

 

Ugo Bellagamba – „Opera spaţială între literatură şi cinema. Pedagogia spaţiului în science fiction” , traducere de Cristian Tamaş

Ugo Bellagamba – „Opera spaţială între literatură şi cinema. Pedagogia spaţiului în science fiction; partea a  II-a”, traducere de Cristian Tamaş

Ugo Bellagamba – Opera spaţială între literatură şi cinema. Pedagogia spaţiului în science fiction; partea a  III-a ; traducere de Cristian Tamaş

Interviu cu Ugo Bellagamba (Franţa) de Cristian Tamaş

Ugo Bellagamba – „De ce science fiction-ul nu este la modă ?”  traducere de Cristian Tamaş

 

Ugo Bellagamba este una dintre personalităţile science fiction-ului şi fantasy-ului din Franţa, profesor de istoria dreptului şi a ideilor politice la Universitatea din Nisa, autor SF&F premiat (Premiile Rosny Aîné, Bob Morane, Prix Européen du Pays de la Loire), critic literar (Grand Prix de L’Imaginaire), publicist, organizatorul şi animatorul unor conferinţe academice, reuniuni, festivaluri SF (Utopiales), expoziţii de science fiction („Science et Fiction”). A publicat primele texte la sfîrşitul anilor 90, folosind pseudonimul Michael Rheyss.

A fost finalist la Premiul Rosny Aîné 2000 pentru nuvela „Apopis républicain”, o ucronie de mai multe ori re-editată, iar în 2002 a apărut primul său roman, „L’Ecole des Assassins”, manga literar scris împreună cu Thomas Day.

A obţinut doctoratul în ştiinţe juridice şi a devenit profesor la Universitatea din Nisa, unde predă istoria dreptului, instituţiilor juridice şi a ideilor politice.

Temele sale preferate sînt utopia, ucronia, explorarea spaţială iar formatul favorit este nuvela, recompensat fiind cu Premiile Rosny Aîné şi Bob Morane (povestirea „Chiméres!”). Romanul său, „Tancrède, une uchronie” a obţinut Premiul Rosny Aîné în 2010 decernat la cea de a 37-a Convenţie Naţională Franceză de Science-Fiction de la Grenoble şi Premiul European al Ţinutului Loarei, 2010.

Este co-autorul unui eseu despre Robert A. Heinlein („Solutions non satisfaisantes: une anatomie de Robert A. Heinlein”, Grand Prix de l’Imaginaire 2008). A publicat culegerea „La Cité du Soleil et autres récits héliotropes” şi volumul „Le Double Corps du Roi”. Printre proiectele sale se numără un thriller ucronic în colaborare cu André-François Ruaud, un roman steampunk împreună cu Xavier Mauméjean, Thomas Day şi Johan Heliot.

Co-organizator, sub egida Institutului Robert Hooke de Cultură Ştiinţifică a reuniunilor anuale „Journées interdisciplinaires Sciences & Fictions, de Peyresq” din 2007.

Între 2010 şi 2011, Ugo Bellagamba în colaborare cu Patrick Gyger (muzeul SF-ului, La Maison d’Ailleurs, Yverdon, Elveţia), astrofizicianul Roland Lehoucq şi Clément Pieyre (Biblioteca Naţională a Franţei) au fost organizatorii expoziţiei „Science [et] Fiction” care a avut la loc la Cité des Sciences din Paris, între 21 octombrie 2010 – 31 august 2011.

Este co-organizator al Festivalului SF anual Utopiales de la Nantes, Franţa.

1574 vizualizari

Un comentariu

  1. […] Bellagamba – Opera spaţială între literatură şi cinema. Pedagogia spaţiului în science fiction; partea a I… –  traducere de Cristian […]

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.