REVISTA NAUTILUS / Articole / O realitatea alternativă – ComicCon 2015

O realitatea alternativă – ComicCon 2015

Georgiana Vlădulescu • 13:58 - 01.06.2015 • 

comiccon2015

În săptămânile care au trecut de la ComicCon s-a scurs multă cerneală virtuală pe marginea evenimentului. Nu vreau să generalizez, dar senzația mea e că lumea a scris ca să prelungească într-un fel experiența, pentru că am simțit că majoritatea celor prezenți ar fi vrut să nu trebuiască să plece niciodată. Am fi vrut cu toții să putem prelungi la infinit timpul petrecut în acea lume pentru că acest eveniment e mai mult decât o convenție, e locul în care fiecare dintre noi s-a putut simți în largul său, în lumea lui. ComicCon-ul e locul în care poveștile devin realitate, cel puțin pentru câteva zile.

Cuvinte mari sau cuvinte goale, nu? Să exemplificăm, zic: Anul acesta, unul dintre „invitații” de la ComicCon a fost TARDIS-ul, cu care fiecare dintre noi putea face poze. (TARDIS-ul e prescurtarea de la Time And Relative Dimension In Space și e o cabină telefonică/mașină a timpului din serialul Doctor Who). Vineri, în prima zi, când de obicei e mai puțină lume, era momentul ideal pentru o poză, pentru că n-ar fi fost nimeni prin fundal, însă cum eu am fost fără vreun amic, mi-am dat seama că nu avea cine să-mi facă poza. Chiar atunci, pe lângă mine a trecut un tip îmbrăcat în Doctorul cu numărul 10 (care se întâmplă să fie preferatul meu), care se ducea cu prietena lui să facă poze cu cabina. Și așa am ajuns eu să am o poză cu o mașină a timpului și cu Lordul Timpului care călătorește cu ea.

Există oameni care n-ar fi înțeles ce e așa interesant la a face o poză cu un tip la costum și cu o cabină telefonică albastră. De fapt, zilnic, noi cei care găsim la ComicCon o oază de libertate suntem înconjurați de astfel de oameni. Tocmai de aceea, cele 3 zile de la Romexpo devin locul în care putem fi oricum vrem pentru că lumea din jur înțelege. Unii spun că toți neadaptații au fost prezenți la convenție. Poate, dar numai pentru că noi refuzăm să ne adaptăm la lumea rece și la costumul gri al serviciului la birou de la 9 la 5. Preferăm culoarea unui costum care înfățișează un personaj dintr-un joc video pe care posesorul s-a chinuit ore, zile, luni în șir să-l realizeze. Și la ComicCon găsim oamenii care sunt la fel ca noi.

Alt exemplu: Mă plimbam printre standuri când am văzut un covor de pus la intrarea în casă cu mesajul: „There’s no place like 127.0.0.1”. Mi s-a părut atât de simpatic încât am întrebat-o pe domnișoara de la stand dacă pot să-i fac o poză. M-a lăsat și în timp ce eu încercam să conving telefonul să focalizeze unde vreau eu, ea i-a spus colegei sale: „De asta îmi place mie la ComicCon, aici oamenii ne înțeleg glumele”.

Totuși, evenimentul nu e numai despre cosplay și diverse obiecte hazlii, ci a plecat de la iubitorii de benzi desenate. Așa că prima zi mi-am rezervat-o doar pentru a studia standurile artiștilor și comercianților de BD prezenți. Standul revistei „Abația” nu avea cum să treacă neobservat, frații din ordinul Stântului Augustin părând proaspăt coborâți din nava spațială a lui Rim. Și revista era pe măsura standului, mi-a plăcut de la prima ilustrație a benzii desenate și până la ultimul rând al prozei scurte de la finalul numărului.

Lângă ei, HAC!BD se lăuda cu un nou titlu, Tinerețe fără bătrânețe, o reinterpretare SF a poveștii lui Petre Ispirescu. În loc de cal, Făt-Frumos are o motocicletă futuristă și pe post de tovarăș năzdrăvan îl are alături pe Panza, pe care vă las să-l descoperiți singuri, epntru că a devenit personajul meu preferat după doar câteva cadre.

Sus, pe aleea artiștilor erau și alte reviste faine, precum The Walking Dead, tradusă pentru fanii zombiilor, care acum caută creiere în românește, dar și o serie de albume ale unor artiști români sau străini. Multe desene frumoase, multe stiluri extrem de diverse, unele mai jucăușe, altele mai serioase… de toate pentru toți.

A doua zi am vrut să profit de o altă atracție a ComicConului: panel-urile diverșilor actori străini invitați. Dacă anul trecut am ținut musai să mă trag în poză cu Jason Momoa, anul acesta nu cunoșteam prea bine niciunul dintre actori, poate doar pe Manu Bennett, pe care îl văzusem în cele câteva episoade din Spartacus la care m-am uitat. Totuși, în câte o oră, fiecare m-a făcut să vreau să văd o grămadă de seriale, ca și cum lista mea nu era destul de lungă.

O să încep cu Manu Bennett, care a fost de departe sufletul evenimentului. Ne-a spus de la început că e acolo pentru noi, așa că a fost incredibil de prietenos, ne-a răspuns cu detalii și povești amuzante la absolut toate întrebările, de la cum a ajuns să joace în Spartacus până la detaliile despre o anumită ședință foto cu el și un cal alb. Iar punctul culminant a venit la final, când a invitat o parte din persoanele din public pe scenă ca să îi învețe Haka, un dans specific strămoșilor săi Maori.

Prin comparație, John Noble a părut într-adevăr un nobil englez, distins și demn. De fapt, dacă n-ar fi menționat faptul că e australian, chiar aș fi crezut că e originar din Marea Britanie. Dar atitudinea liniștită nu l-a împiedicat să ne răspundă la întrebări, mai ales că tocmai i se permisese să dezvăluie faptul că a interpretat vocea lui Scarecrow în jocul video Arkham Knight care se va lansa în iunie anul acesta.

Robert Knepper a reușit să ne emoționeze pe toți când ne-a povestit că mai fusese în România cu 30 de ani în urmă, în plină perioadă comunistă, ocazie cu care a fost marcat de modul ritmic, mecanic, în care sala a aplaudat o reprezentație a piesei „Zbor deasupra unui cuib de cuci”. Mai precis, în momentul în care unul din personaje sparge geamul ospiciului, oferind tuturor posibilitatea de a evada, sala a început să bată ritmic din palme, neputându-și manifesta deschis aprecierea față de acea evadare pe care o doreau cu toții. Tocmai de aceea Robert a vrut cu tot dinadinsul să revină și să înlocuiască acel moment cu aplauzele noastre frenetice și libere.

Un alt actor care a fost impresionat de România a fost Osric Chau, care a conștientizat cu ocazia vizitei sale aici că Transilvania nu e un tărâm fantastic, ci un loc cât se poate de real, așa că plănuiește să revină pentru a o străbate la pas, cu rucsacul în spate. De asemenea, Osric ne-a impresionat pentru că a fost cu adevărat unul dintre noi, a venit la rândul său în cosplay (și ne-a încurajat pe toți să ne costumăm în personajele noastre preferate ca să umplem și mai mult locul de culoare), a vorbit chiar despre ce înseamnă munca la un costum, dar a și urcat pe scenă într-o pauză a concursului de cosplay ca să înterpreteze o mică scenă în care Ezio din Assassin’s Creed îl salvează pe Superman de un spartan… (Serios, cât de des poți vedea la un loc un asasin, un supererou și un soldat antic?)

Și Kristian Nairn a avut câteva povești demne de ținut minte, însă n-a scăpat de rugămințile de a rosti măcar un „Hodor!” sau de întrebările despre ușurința memorării replicilor sale, iar la finalul serii cineva a trebuit să-i recomande o excursie la castelul Bran, pentru că pur și simplu era o glumă prea potrivită.

Bineînțeles, pe lângă ilustratori și actori, o parte importantă a ComicCon-ului e secțiunea de gaming… recunosc, acolo nu reușesc să mă simt în elementul meu pentru că e o lume care mi-e străină, dar am dat o tură și prin hala rezervată lor. Dar m-au atras mai mult standurile de boardgame, unele având niște figurine atât de frumoase încât puteau fi ușor luate drept sculpturi, nu pioni într-un joc.

Anul acesta, însă, programul obișnuit al convenției a avut parte de o adăugire binemeritată: un panel despre literatura SF românească și fandomul de la noi. Pentru prima dată, am simțit că orgoliile și neînțelegerile din SF-ul românesc au rămas undeva la ușă atunci când Alex Lamba (Gazeta SF), Florin Stanciu (SRSFF) și Andreea Sterea (Crux Publishing) au vorbit despre pașii pe care îi poate face – sau arde – un scriitor care vrea să publice SF, Fantasy sau Horror și apoi au dat câteva exemple de scriitori buni de pe plaiurile noastre. Chiar mi s-a părut că s-au gândit bine înainte să-și aleagă subiectul prezentării și s-au orientat la publicul prezent pentru că sunt convinsă că mai mult de jumătate din cei de la târg au prin vreun sertar mai mult sau mai puțin prăfuit niște încercări de a crea propriile lumi în care să evadeze.

La final de târg, am intrat și eu pentru câteva clipe în pielea unui personaj, nu costumându-mă, ci încercând să nimeresc niște butoaie cu wildfire în jocul inspirat din Game of Thrones care reconstituia bătălia de la Blackwater Bay. Am reușit să-mi dobor toți inamicii, moment în care jocul m-a anunțat că tronul e al meu… așa că mi-am făcut o poză în postura de conducătoare a Westerosului.

Totuși, n-am zăbovit prea mult pe cel mai sângeros tron din serialele recente, ci m-am bucurat de ultimele momente ale celui mai reușit ComicCon de până acum, care a excelat la toate capitolele, în special la organizare, unde voluntarii au primit atât felicitările invitaților străini, cât și aprecierile publicului, pentru că am remarcat cu toții cât de bine s-a desfășurat convenția.

Totuși, cel mai mult am apreciat faptul că organizatorii au anunțat deja data următorului ComicCon: 13-15 mai 2016. Între timp, încercăm să ne reobișnuim cu lumea normală și poate să aducem puțin din culoarea de la con și în viața de zi cu zi.

901 vizualizari

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.