REVISTA NAUTILUS / Articole / Nu suntem singuri în univers (II)

Nu suntem singuri în univers (II)

Gérard Klein • 13:55 - 03.01.2014 • 

Trebuie să menționez aici o „aventură” intelectuală destul de specială. În urmă cu câtva timp, o revistă mi-a cerut să scrie un articol despre obiectele zburătoare neindentificate. Fiind interesat de problemă, dar fără s-o fi studiat în mod special, am ezitat. În final, am acceptat și credulitatea nefiind virtutea mea fundamentală, mi-am propus inițial să enumăr, pe baza unei metode apropiate de cea a istoricilor, inconsecvențele, contradicțiile și neverosimilitățile din cărțile dedicate acestui subiect. Așa că am citit cu creionul în mână majoritatea cărților publicate în Franța și câteva scrise de englezi și americani. Am descoperit dincolo de buna-credință a unor autori, de care nu mă îndoiesc, că discursurile lor aveau o coerență uimitoare. Așa că am fost nevoit să abandonez tonul sarcastic pe care mă pregăteasm să-l dau articolului meu și să expun cu maxim de serenitate conținutul lecturilor mele. Redacția revistei n-a văzut nici un inconvenient. Am făcut în ceea ce privește analiza textelor, unele descoperiri minore, dar surprinzătoare. Și așa am descoperit că pe baza unor lecturi sporadice din trecut l-am judecat greșit pe Jimmy Guieu. Personajul în sine, precum cum l-am întâlnit de două sau de trei ori nu este deosebit de stimulator în a inspira încredere. Debordând de o volubilitate sudică, era pe atunci (trebuie să fi fost în 1956 sau 1957), mereu gata să dezvăluie arcanele cele mai secrete ale politicilor sovietice și americane, se jura pe toți zeii că avea o linie directă cu Măreții Galactici și atribuia „cancerul parbrizelor” unor entități lovecraftiane. Pe scurt, genul de om care te determină să verifici dacă este zi sau noapte, mai degrabă decât să-l crezi pe cuvânt.

Dar la fiecare dintre punctele pe care le-am verificat prin evaluarea unor documente anterioare celor două cărți ale lui Jimmy Guieu  publicate de editura Fleuve Noir, am constatat că nu apar deformări sau exagerări excesive. Proza melodramatică, gustul pentru loviturile de teatru, folosirea ocazională a unor surselor extrem de dubioase, lacunele evidente în domeniul cunoștințelor științifice, extrapolările despletite maschează în ochii cititorilor exigenți și cazuri relativ complete și fidele documentelor originale sau cercetări care nu întotdeauna sunt lipsite de merit.

Descoperirea unui „coerențe” greu contestabile dintre cele mai bune lucrări dedicate și unele care sunt mai puțin exigente nu conduce în mod automat la credința în natura extraterestră a fenomenului. Conduce doar în primul rând la enunțarea faptul că niște opinii pot prezenta un interes neobișnuit și asta nu ține doar de datele curente ale psihologiei sau sociologii. Aceste opinii și mărturii acoperă „ceva”. Asupra naturii acelui  „ceva” au zăbovit Aimé Michel și Jacques Vallée.

În ansamblul său, problema obiectele zburătoare neindentificate  pare a putea fi fragmentată prin intermediul a trei întrebări: observațiile corespund unor fenomene fizice care pot fi verificate dacă este cazul în mod obiectiv? Aceste fenomene sunt de natură extraterestră? În cazul în care acestea sunt de o asemenea natură corespund unor vehicule cu echipaj sau fără pilot, adică unei civilizații?

Elemente de răspunsurile la fiecare dintre aceste întrebări pot fi găsite în studiile lui Aimé Michel și Jacques Vallée. Asupra obiectivității observațiilor relatate de cei doi se pare că nu rămân îndoieli. Marea majoritatea a martori a văzut ceva, fie obiecte sau fenomene aeriene sau chiar obiecte plasate pe sol și ocazional și niște „umanoizi”. Explicațiile pur psihologice par să nu aibă o bază solidă. Așa cum notează Michel Carrouges în cartea sa, dacă martorii unui accident rareori sunt de acord asupra tuturor circumstanțelor, este de-a dreptul excepțional pentru cineva să „inventeze” un accident, și chiar și atunci când o face, așa ceva nu se întâmplă decât condiții psihologice specifice. Dar se poate ca martorii să fi văzut ceva și să fi fost abuzați de anchetatori. Eroarea de percepție pare mai acceptabilă decât halucinația. Fără a dori să tranșez sau să intru în miezul problemei, voi fi de acord cu Aimé Michel și cu Jacques Vallée că în multe cazuri, erorile de percepție nu reprezintă o explicație suficientă : de exemplu cazurile în care o anumită observație a fost dublată de un evident contact radar de exemplu și cele în care toate cauzele posibile ale unei identificări eronate au putut fi în mod rezonabil eliminate.

Va urma.

© Gérard Klein

Titlul original : „Nous ne sommes pas seuls dans l’univers”

Traducere de Cristian Tamaş.

Traducerea şi publicarea în româneşte s-au realizat cu acordul autorului. Îi mulţumim.

Gérard Klein – „Nu suntem singuri în univers” (I), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură?” (I), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură?” (II), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură?” (III), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură?” (IV), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein  – „Procedeul dizolvării science fiction-ului, introdus de către agenţii culturii dominante”, traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Philip K. Dick sau America schizofrenică”, traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – interviu de Cristian Tamaş

Gérard Klein s-a născut pe  data de 27 mai 1937 la Neuilly-sur-Seine, suburbie a Parisului. Scriitor, critic, publicist, eseist, editor, este unul dintre cei mai importanţi autori europeni de SF. I s-a decernat de două ori Grand Prix de la Science-Fiction Française, Premiul european al science fiction-ului şi în 2005 Pilgrim Award pentru ansamblul operei sale (premiu acordat de Science Fiction Research Association). Volumele lui Gérard Klein au fost traduse în multe limbi ale Terrei, inclusiv în engleză, germană, spaniolă, italiană, rusă şi română. Are o licenţă în psihologie socială la Sorbona şi una în economie la Institutul de Studii Politice din Paris. Timp de doi ani a participat la războiul din Algeria.

În 1963 s-a angajat la SEDES, institut de studii economice al Casei de economii şi consemnaţiuni din Franţa, unde s-a ocupat de studierea economiei urbanismului până în 1976. În 1986 îşi încheie activitatea de economist, dar continuă consilierea în materie de studii prospective pentru EDF (Electricité de France) şi alte companii şi instituţii şi rămâne în contact cu asociaţia Futuribles.

Debutează la optsprezece ani cu povestiri în revistele Galaxies şi Fiction. Primul său roman, „Embûches dans l’espace” a fost publicat în 1958 sub pseudonimul François Pagery, în colaborare cu alţi doi autori (pseudonimul Pagery provine din primele silabe ale prenumelor lui Patrice Rondard, Gérard Klein şi Richard Chomet),  în colecţia „Rayon Fantastique”, co-publicată de marile edituri Gallimard şi Hachette între 1951-1964.

Tot în 1958, publică „Le Gambit des étoiles”, utilizând propriul nume. Romanul ratează la milimetru Premiul Jules Verne. Urmează publicarea volumului de povestiri, „Les Perles du temps” şi cinci romane în colecţia Fleuve Noir cu pseudonimul Gilles d’Argyre.

În 1969, patronul editurii Laffont, Robert Laffont îi încredinţează coordonarea colecţiei „Ailleurs et Demain” (Altundeva şi Mâine), una dintre cele mai prestigioase şi longevive colecţii de SF din lume. Între 1974 şi 1986, coordonează împreună cu Jacques Goimard şi Demètre Ioakimidis, La Grande Anthologie de la Science-Fiction, o suită de trei serii (46 de volume) publicată la editura Livre de Poche, Paris. În 1986, Gérard Klein devine coordonatorul colecţiei SF de la Livre de Poche.

Cel mai important volum al său, „Les Seigneurs de la guerre” (Seniorii războiului – traducere românească de Vladimir Colin) a fost publicat în 1970 la editura Robert Laffont. Nuvelele  „Les virus ne parlent pas” (Viruşii nu vorbesc – traducere românească de Vladimir Colin) şi „Réhabilitation” (Reabilitare –  traducere românească de Vladimir Colin) se detaşează în ansamblul prozei sale. Independent de Cordwainer Smith, Gérard Klein introduce conceptul de propulsie solară în science fiction, în romanul „Les Voiliers du soleil”, 1961.

Bibliografie

Cu pseudonimul François Pagery (în colaborare cu Richard Chomet et Patrice Rondard)

Embûches dans l’espace”, roman, colecţia Le Rayon fantastique, editura Hachette, 1958,

Cu pseudonimul Gilles d’Argyre

La Saga d’Argyre:

Chirurgiens d’une planète”, roman, editura Fleuve noir, 1960; re-editat în 1987 la editura J’ai lu cu titlul „Le Rêve des forêts”(traducere în româneşte de Radu Gârbacea, „Chirurgii planetari”, editura Tinerama, 1993)

Les Voiliers du soleil”, roman, editura Fleuve noir, 1961 (traducere în româneşte de Oana Popuţoaia, „Corăbiile solare”, editura Antet, 2002)

Le Long voyage”, roman, editura Fleuve noir, 1964 (traducere în româneşte de Claudiu Constantinescu, „Călătoria cea lungă”, editura Antet, 2002)

Les Tueurs de temps”, roman, editura Fleuve noir, 1965 ( traducere în româneşte de Radu Naum, „Ucigaşii de timp”, editura Nemira, 1999)

Le Sceptre du hasard”, roman, editura Fleuve noir, 1968 ( traducere în româneşte de Vlad T.Popescu, „Sceptrul hazardului”, editura Nemira, 1993)

Cu propriul nume

Les Perles du temps”, culegere de povestiri, editura Denoël, 1958 ( traducere în româneşte de Vladimir Colin, „Planeta cu şapte măşti”, editura Albatros, 1973)

Le Gambit des étoiles”, roman, editura Hachette, 1958 (traducere în româneşte de Ştefan Ghidoveanu, „Gambitul stelelor”, editura Nemira, 1994)

Le temps n’a pas d’odeur”, roman 1963 ( traducere în româneşte de Vladimir Colin în culegerea de povestiri „Planeta cu şapte măşti”, editura Albatros, 1973)

Un chant de pierre”, culegere de povestiri, editura Éric Losfeld, 1966

Les Seigneurs de la guerre”, roman, editura Robert Laffont, 1970 ( traducere în româneşte de Vladimir Colin, „Seniorii războiului”, colecţia Romanelor ştiinţifico-fantastice, 1975, editura Univers; ediţia a doua, ed.Nemira, 1992)

La Loi du talion”, culegere de povestiri, editura Robert Laffont, 1973 (traducere în româneşte de Vladimir Colin şi Ştefan Ghidoveanu, „Legea talionului”, editura Lucman, 2001)

Histoires comme si…” culegere de povestiri, editura UGE, 10/18, 1975 (traducere în româneşte de Angela Cismaş, „Povestiri de parcă ar fi…”, editura Fahrenheit, 1996)

Le Livre d’or de Gérard Klein”, antologie, 1979

Mémoire vive, mémoire morte”, antologie, editura Robert Laffont, 2007

Nuvele

Réhabilitation” (1973); traducere în româneşte de Vladimir Colin:  „Reabilitare”, Almanhul Anticipaţia 1983

L’astronaute mort”, 1996

Studii

Malaise dans la science-fiction américaine”, editura L’Aube enclavée, 1977

Trames et moirés”, editura Somnium, 2011 (prima apariţie în volumul „Science-fiction et psychanalyse”, editura Dunod, 1986)

943 vizualizari

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.