REVISTA NAUTILUS / Articole / Nu suntem singuri în univers (I)

Nu suntem singuri în univers (I)

Gérard Klein • 21:18 - 01.12.2013 • 

Partea I

În timp ce unii încă îşi pun întrebări în ceea ce priveşte pluralitatea lumilor locuite, alţii se întreabă de ce în cazul în care există alte civilizaţii în univers şi în cazul în care unele dintre ele sunt punct de vedere tehnologic mai avansate decât a noastră, de ce nu am fost vizitaţi încă. La această întrebare legitimă, există un răspuns extrem de conjectural, dar a cărei analiză este imposibil de evitat: am fost deja vizitaţi. Şi suntem în special vizitaţi în mod repetat în ultimele decenii. Obiectele neidentificate, misterioasele obiecte cereşti, farfuriile zburătoare sunt într-adevăr nave spaţiale extraterestre care ne traversează cerul. Caracterul fantastic a acestei afirmaţii ne determină să ne apropiem de subiect cu prudenţă, nu pentru că ne şochează ci pentru că este exact prea seducătoare. Ştiinţa este precaută în mod legitim cu nişte ipoteze seducătoare, deoarece acestea îşi găsesc mult mai uşor decât altele avocaţi convinşi. Unele dintre aceste ipoteze sunt pur şi simplu naive precum susţinătorii lor. Altele pot fi nişte escrocherii precum cei care le colportează. În cele din urmă, ultima şi cea mai interesantă categorie este a acelora care s-au convins ei înşişi de corectitudinea concluziilor lor şi le apără cu toată râvna şi întreaga lor subtilitate.

Ca de obicei, doar examinarea raţională a faptelor poate permite, nu fără dificultate, o concluzie. Doi autori în special, au încercat să se apropie de fenomenul „obiectelor cereşti misterioase” cu maximă prudenţă şi metodă ştiinţifică. Primul este Aimé Michel, a cărui carte „Mystérieux objets célestes”, publicată iniţial în 1958 şi devenită de negăsit, a fost republicată cu titlul „À propos des soucoupes volantes” (Despre farfuriile zburătoare), la editura Planète. Al doilea autor este Jacques Vallée (asistat de soţia sa), care ne împărtăşeşte rezultatele cercetărilor şi reflecţiilor sale prin volumul „Phénomènes insolites de l’espace” (Fenomene insolite ale spaţiului, editura La Table ronde, colecţia „l’Ordre du jour”).

Nu este inutil în ceea ce priveşte o problemă arzătoare, să-i prezentăm pe autori. Aimé Michel este un bun jurnalist de ştiinţă. Cultura sa este fără îndoială, mai mult literară decât ştiinţifică, aşa cum el însuşi o recunoaşte deschis, dar e mereu riguros. În afară de volumul său menţionat, nu cred că sunt întotdeauna de acord cu el, mai ales atunci când abordează etnologia, dar nu l-am surprins vreodată în delict de onestitate intelectuală. Jacques Vallée este matematician, lucrează la o universitate americană şi este capabil să aplice după cum vom vedea, metodele moderne de prelucrare ale informaţiei  unor aspecte ale fenomenului.

Literatura dedicată „farfuriilor zburatoare” este destul de abundentă. Aceasta este caracterizată, aşa cum poate fi de aşteptat, de o mare inegalitate calitativă, majoritatea lucrărilor este de o mediocritate deznădăjduită, servind fie drept vehicul pentru teze necontrolate, necontrolabile şi de multe ori de-a dreptul delirante, fie atunci când raportează „evenimente”, nu face altceva decât să recurgă la citate la a doua sau a treia mână, incomplete, deformate sau chiar „remaniate”. Ori importanţa rigorii şi a preciziei în expunerea „faptelor” este decisivă. Cercetătorul nu dispune de vreun alt element cu excepţia mărturiilor. Nici vorbă de verificare prin intermediul unor experimente. Nici o urmă incontestabilă fizic nu a fost lăsată de trecerea „farfuriilor zburătoare”, deşi anumite semne au dat naştere unor discuţii. Fotografiile sau filmele existente nu pot singure să permită concluzii. „Faptul” esenţial, primordial, rămâne observaţia însoţită de mărturii. Astfel, prin confruntarea şi discutarea acestor mărturii, putem extrage unele date cu privire la realitatea şi natura fenomenului.

Ambele cărţi ale lui Aimé Michel şi Jacques Vallée, prezintă în această privinţă, în ciuda sau din cauza diferenţelor dintre ele, un interes considerabil. Cu riscul de a comite o nedreptate, nu cred că există alte studii la fel de fundamentate cu doar cîteva excepţii, „Les Apparitions de Martiens” de Michel Carrouges, şi într-o măsură mai mică, volumul „The Report on Unidentified Flying Objects” al căpitanului Edward J.Ruppelt, care a condus un timp comitetul specializat al US Air Force (proiectele Grudge şi Blue Book). Indiferent de unghiul abordării fenomenului sau, mai degrabă, al ansamblului de fenomene, şi indiferent de concluziile spre care suntem conduşi, lectura interpretărilor lui Jacques Vallée şi Aimé Michel este indispensabilă.

Va urma.

© Gérard Klein

Titlul original : „Nous ne sommes pas seuls dans l’univers”

Traducere de Cristian Tamaş.

Traducerea şi publicarea în româneşte s-au realizat cu acordul autorului. Îi mulţumim.

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură ?” (I), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură ?” (II), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură ?” (III), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură ?” (IV), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein  – „Procedeul dizolvării science fiction-ului, introdus de către agenţii culturii dominante”, traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Philip K. Dick sau America schizofrenică”, traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – interviu de Cristian Tamaş

Gérard Klein s-a născut pe  27 mai 1937 la Neuilly-sur-Seine, suburbie a Parisului. Scriitor, critic, publicist, eseist, editor, este unul dintre cei mai importanţi autori europeni. I s-a decernat de două ori Grand Prix de la Science-Fiction Française, Premiul european al science fiction-ului şi în 2005 Pilgrim Award pentru ansamblul operei sale (premiu acordat de Science Fiction Research Association). Volumele lui Gérard Klein au fost traduse în multe limbi ale Terrei, inclusiv în engleză, germană, spaniolă, italiană, rusă şi română. Are o licenţă în psihologie socială la Sorbona şi una în economie la Institutul de Studii Politice din Paris. Timp de doi ani a participat la războiul din Algeria.

În 1963 s-a angajat la SEDES, institut de studii economice al Casei de economii şi consemnaţiuni din Franţa, unde s-a ocupat de studierea economiei urbanismului până în 1976. În 1986 îşi încheie activitatea de economist, dar continuă consilierea în materie de studii prospective pentru EDF (Electricité de France) şi alte companii şi instituţii şi rămâne în contact cu asociaţia Futuribles.

Debutează la optsprezece ani cu povestiri în revistele Galaxies şi Fiction. Primul său roman, „Embûches dans l’espace” a fost publicat în 1958 sub pseudonimul François Pagery, în colaborare cu alţi doi autori (pseudonimul Pagery provine din primele silabe ale prenumelor lui Patrice Rondard, Gérard Klein şi Richard Chomet),  în colecţia „Rayon Fantastique, co-publicată de marile editurii Gallimard şi Hachette între 1951-1964.

Tot în 1958, publică „Le Gambit des étoiles”, utilizând propriul nume. Romanul ratează la milimetru Premiul Jules Verne. Urmează publicarea volumului de povestiri, „Les Perles du temps” şi cinci romane în colecţia Fleuve Noir cu pseudonimul  Gilles d’Argyre.

În 1969, patronul editurii Laffont, Robert Laffont îi încredinţează coordonarea colecţiei „Ailleurs et Demain” (Altundeva şi Mâine), una dintre cele mai prestigioase şi longevive colecţii de SF din lume. Între 1974 şi 1986, coordonează împreună cu Jacques Goimard şi Demètre Ioakimidis, La Grande Anthologie de la Science-Fiction, o suită de trei serii (46 de volume) publicată la editura Livre de Poche, Paris. În 1986, Gérard Klein devine coordonatorul colecţiei SF de la Livre de Poche.

Cel mai important volum său, „Les Seigneurs de la guerre” (Seniorii războiului – trad.românească de Vladimir Colin) a fost publicat în 1970 la editura Robert Laffont. Nuvelele  „Les virus ne parlent pas” (Viruşii nu vorbesc – trad.românească de Vladimir Colin) şi „Réhabilitation” (Reabilitare –  trad.românească de Vladimir Colin) se detaşează în ansamblul prozei sale. Independent de Cordwainer Smith, Gérard Klein introduce conceptul de propulsie solară în science fiction, în romanul „Les Voiliers du soleil”, 1961.

Bibliografie

Cu pseudonimul François Pagery (în colaborare cu Richard Chomet et Patrice Rondard)

“Embûches dans l’espace”, roman, colecţia Le Rayon fantastique, editura Hachette, 1958,

Cu pseudonimul Gilles d’Argyre

La Saga d’Argyre:

„Chirurgiens d’une planète”, roman, editura Fleuve noir, 1960; re-editat în 1987 la editura J’ai lu cu titlul „Le Rêve des forêts”(traducere în româneşte de Radu Gârbacea, „Chirurgii planetari”, editura Tinerama, 1993)

„Les Voiliers du soleil”, roman, editura Fleuve noir, 1961 (traducere în româneşte de Oana Popuţoaia, „Corăbiile solare”, editura Antet, 2002)

„Le Long voyage”, roman, editura Fleuve noir, 1964 (traducere în româneşte de Claudiu Constantinescu, „Călătoria cea lungă”, editura Antet, 2002)

„Les Tueurs de temps”, roman, editura Fleuve noir, 1965 ( traducere în româneşte de Radu Naum, „Ucigaşii de timp”, editura Nemira, 1999)

„Le Sceptre du hasard”, roman, editura Fleuve noir, 1968 ( traducere în româneşte de Vlad T.Popescu, „Sceptrul hazardului”, editura Nemira, 1993)

Cu propriul nume

„Les Perles du temps”, culegere de povestiri, editura Denoël, 1958 ( traducere în româneşte de Vladimir Colin, „Planeta cu şapte măşti”, editura Albatros, 1973)

„Le Gambit des étoiles”, roman, editura Hachette, 1958 (traducere în româneşte de Ştefan Ghidoveanu, „Gambitul stelelor”, editura Nemira, 1994)

„Le temps n’a pas d’odeur”, roman 1963 ( traducere în româneşte de Vladimir Colin în culegerea de povestiri „Planeta cu şapte măşti”, editura Albatros, 1973)

„Un chant de pierre”, culegere de povestiri, editura Éric Losfeld, 1966

„Les Seigneurs de la guerre”, roman, editura Robert Laffont, 1970 ( traducere în româneşte de Vladimir Colin, „Seniorii războiului”, colecţia Romanelor ştiinţifico-fantastice, 1975, editura Univers; ediţia a doua, ed.Nemira, 1992)

„La Loi du talion”, culegere de povestiri, editura Robert Laffont, 1973 (traducere în româneşte de Vladimir Colin şi Ştefan Ghidoveanu, „Legea talionului”, editura Lucman, 2001)

„Histoires comme si…” culegere de povestiri, editura UGE, 10/18, 1975 (traducere în româneşte de Angela Cismaş, „Povestiri de parcă ar fi…”, editura Fahrenheit, 1996)

„Le Livre d’or de Gérard Klein”, antologie, 1979

„Mémoire vive, mémoire morte”, antologie, editura Robert Laffont, 2007

Nuvele

„Réhabilitation” (1973); traducere în româneşte de Vladimir Colin:  „Reabilitare”, Almanhul Anticipaţia 1983

„L’astronaute mort”, 1996

Studii

„Malaise dans la science-fiction américaine”, editura L’Aube enclavée, 1977

„Trames et moirés”, editura Somnium, 2011 (prima apariţie în volumul „Science-fiction et psychanalyse”, editura Dunod, 1986)

1214 vizualizari

Un comentariu

  1. […] Gérard Klein – „Nu suntem singuri în univers” (I), traducere de Cristian Tamaș […]

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.