REVISTA NAUTILUS / Articole / Gérard Klein – Roboții și specia umană

Gérard Klein – Roboții și specia umană

Gérard Klein • 14:12 - 01.06.2015 • 

Partea I

Orice viață, conștientă sau nu, suportă greu dominarea. Dacă dominarea este exercitată de ceva sau cineva considerat inferior, resentimentul devine mai intens. Fizic și într-o oarecare măsură, mental, un robot – orice robot – este superior ființelor umane. Ce anume îi creează un suflet de sclav? Doar Prima Lege ! Fără ea, la primul ordin pe care i l-ai da unui robot, ai fi un om mort.” – Isaac Asimov

Tema roboților este probabil cea mai veche din întreg domeniul science fiction-ului. Sclavii mecanici construiți de zeul Hefaistos figurau deja în mitologia clasică. Iar Golemul este altceva decât un robot din lut, adică parțial din siliciu, același siliciu care este materia primă a componentelor de calculator ? Luând formă omenească (bărbătească sau femeiască) dar de proveniență artificială, neavând un nume, automatele umanoide bântuie literatura fantastică. Pentru că ideea servitorului fabricat, la fel de versatil ca un om și semănându-i suficient încât nici să nu-ți dai seama, un servitor inteligent, eventual sensibil, nu trezește stăpânului său niciun sentiment de culpabilitate, deoarece e vorba de o mașină iar proprietatea asupra unei mașini nu implică în principiu nici o încălcare a drepturilor omului, această idee a fost și este un vast subiect de reverie și fantazare.

Robotul este în esență un sclav asupra căruia se pot revărsa fără impunitate toate fanteziile umane născute din tripla alienare provocată de muncă, lege și interdicțiile sexuale. Cu impunitate, pentru că robotul este asemănător unui om, dar nu este un om. Există ceva neliniștitor în acest concept. În plus, simularea vieții și inteligenței încalcă privilegiile Creatorului. Cuvântul în sine – robot – este unul modern, a fost inventat de scriitorul ceh Karel Čapek în 1921.

Dacă există în lumea science fiction-ului, o temă concomitent antică, tehnic improbabilă și populară din cauza conținutului având multe și grave conotații psihic-emoționale, aceasta este a robotului. Cu mii de ani înainte ca scriitorul ceh Karel Čapek să inventeze și să introducă termenul în piesa sa de teatru, „R.U.R.” (Rossum’s Universal Robots : O dramă colectivă), conceptul a existat, iar descrierile acestui tip de artefact coincideau într-un mod remarcabil cu ideea modernă, astfel încât specialiștii în mitologia greacă n-au ezitat să numească „roboți” creaturile mecanice care apar la Homer, Hesiod și la alți antici. Nimeni nu se îndoiește că Homer și Hesiod nu făceau decât să transcrie mituri mai vechi, poate unele egiptene.

Astfel i se presupune lui Hefaistos, zeul făurar, o extraordinară abilitate mecanică, una care îi permite să construiască o întreagă trupă de frumuseți din aur pentru a-l asista în activitatea sa. Ajutat de zeița Atena, Hefaistos a creat-o la ordinele lui Zeus, pe Pandora, mai frumoasă decât orice femeie și care a dezlănțuit toate relele asupra lumii noastre. De asemenea, Hefaistos l-a construit din bronz pe gigantul Talos, care la ordinul regelui Minos păzește insula Creta, înconjurând-o de trei ori pe zi și aruncând cu bolovani uriași în orice ambarcațiune care îndrăznește să se apropie. Unii afirmă că Iason l-a înnebunit pe Talos cu ghicitori și a profitat doborându-l iar alții susțin că Medeea i-a provocat „robotului” viziuni atât magice cât și contradictorii, încât acesta s-a prăbușit de pe o stâncă.

Destul de curios, numele de Talos este, de asemenea, asociat, în persoana unui om cu figura legendară a lui Daedalus, mare inventator și constructor, în special de roboți și de statui animate. Și pentru că era invidios pe Talos, nepotul său, pentru inventarea ferestrăului, l-a împins în mare de pe o stâncă. Niciun specialist în mitologie nu ne poate spune dacă a existat vreun alt raport între omonimia dintre numele robotului gardian al insulei Creta și nepotul lui Daedalus, ci numai că după uciderea lui Talos, Daedalus a trebuit să fugă. În Creta.

Și în sfârșit, Pygmalion, un sculptor de Cipru, s-a îndrăgostit de o statuie de fildeș pe care el însuși o sculptase, statuie reprezentând o tânără fată. Pygmalion a implorat-o pe zeița Afrodita să-i dea viață statuii și aceasta i-a îndeplinit dorința. Iar în urma uniunii lor a rezultat un fiu, Paphos.

De ce trebuie să coborâm atât de profund în visele societății umane ? Pentru că se pare că încă din antichitate, tema robotului este aproape complet exploatată: servitor abil, gardian indomptabil dar obtuz, susceptibil uneori prin frumusețe omenească sau supraumană să inspire pasiune, robotul în diversitatea sa a traversat mileniile fără mari schimbări și ar fi obositor să enumerăm variațiunile sub forma de seducătoare păpușă mecanică (în povestirile lui E.T.A. Hoffmann), de „jucător de șah” (mașinăria lui Maelzel) sau precum în proza lui Ambrose Bierce, „Stăpânul lui Moxon” (Moxon’s Master, 1893), manifestând un caracter odios care irumpe atunci când pierde un joc și, probabil, furios din cauza gândului că a fost construit să piardă, se revoltă împotriva stăpânului său și îl ucide.

O astfel de persistență a temei robotului în mit, și într-un mit care – vom vedea în continuare – are prea puțin fundament rațional, merită atenție pentru că este excepțională. O explicație ar fi considerarea înainte de orice a robotului ca sclav.

Nu există societăți umane care să nu fi admis, fără prea multe precauții juridice și ideologice majore, înrobirea omului de către om, pe când niciodată domesticirea animalelor nu a pus astfel de probleme. Societăților îngrijorate din cauza sclaviei, dar care din punct de vedere economic nu se pot debarasa de sclavie, robotul prezintă o posibilă și satisfăcătoare soluție, deplasând și escamotând problema. Dar, imediat fondul problemei reapare. Căci dacă robotul este ca un om, dacă robotul reacționează ca un om, dacă vorbește și raționează, și oamenii se pot îndrăgosti de un robot, problema statutului său devine incertă, și rezultatul va fi că fie se va revolta – și până acum doar oamenii s-au revoltat – sau i se va recunoaște robotului un statut special care combină autonomia – trăsătură umană – și „instinctul” predeterminant care îi cere să slujească omul și să nu regăsească decât prin intermediul scopului omului.

Va urma.

Traducere de Cristian Tamaș.

Titlul original : „Les robots et l’espèce humaine”

Traducerea şi publicarea în româneşte s-au realizat cu acordul autorului. Îi mulţumim.

Gérard Klein – interviu de Cristian Tamaş

Gérard Klein – Science fiction și teologie (traducere de Cristian Tamaș) :

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie/

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie-2/

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie-iii/

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie-iv/

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie-v/

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie-vi/

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură?” (I), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură?” (II), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură?” (III), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură?” (IV), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Procedeul dizolvării science fiction-ului, introdus de către agenţii culturii dominante”, traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Philip K. Dick sau America schizofrenică”, traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Nu suntem singuri în univers” (I), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Nu suntem singuri în univers” (II), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Nu suntem singuri în univers” (III), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – recenzia romanului „Flashback” (2011) de Dan Simmons

Gérard Klein s-a născut pe data de 27 mai 1937 la Neuilly-sur-Seine, suburbie a Parisului. Scriitor, critic, publicist, eseist, editor, este unul dintre cei mai importanţi autori europeni de SF. I s-a decernat de două ori Grand Prix de la Science-Fiction Française, Premiul european al science fiction-ului şi în 2005 Pilgrim Award pentru ansamblul operei sale (premiu acordat de Science Fiction Research Association). Volumele lui Gérard Klein au fost traduse în multe limbi ale Terrei, inclusiv în engleză, germană, spaniolă, italiană, rusă şi română. Are o licenţă în psihologie socială la Sorbona şi una în economie la Institutul de Studii Politice din Paris. Timp de doi ani a participat la războiul din Algeria.

În 1963 s-a angajat la SEDES, institut de studii economice al Casei de economii şi consemnaţiuni din Franţa, unde s-a ocupat de studierea economiei urbanismului până în 1976. În 1986 îşi încheie activitatea de economist, dar continuă consilierea în materie de studii prospective pentru EDF (Electricité de France) şi alte companii şi instituţii şi rămâne în contact cu asociaţia Futuribles.

Debutează la optsprezece ani cu povestiri în revistele Galaxies şi Fiction. Primul său roman, „Embûches dans l’espace” a fost publicat în 1958 sub pseudonimul François Pagery, în colaborare cu alţi doi autori (pseudonimul Pagery provine din primele silabe ale prenumelor lui Patrice Rondard, Gérard Klein şi Richard Chomet), în colecţia „Rayon Fantastique”, co-publicată de marile edituri Gallimard şi Hachette între 1951-1964.

Tot în 1958, publică „Le Gambit des étoiles”, utilizând propriul nume. Romanul ratează la milimetru Premiul Jules Verne. Urmează publicarea volumului de povestiri, „Les Perles du temps” şi cinci romane în colecţia Fleuve Noir cu pseudonimul Gilles d’Argyre.

În 1969, patronul editurii Laffont, Robert Laffont îi încredinţează coordonarea colecţiei „Ailleurs et Demain” (Altundeva şi Mâine), una dintre cele mai prestigioase şi longevive colecţii de SF din lume. Între 1974 şi 1986, coordonează împreună cu Jacques Goimard şi Demètre Ioakimidis, La Grande Anthologie de la Science-Fiction, o suită de trei serii (46 de volume) publicată la editura Livre de Poche, Paris. În 1986, Gérard Klein devine coordonatorul colecţiei SF de la Livre de Poche.

Cel mai important volum al său, „Les Seigneurs de la guerre” (Seniorii războiului – traducere românească de Vladimir Colin, 1975) a fost publicat în 1970 la editura Robert Laffont. Nuvelele „Les virus ne parlent pas” (Viruşii nu vorbesc – traducere românească de Vladimir Colin) şi „Réhabilitation” (Reabilitare – traducere românească de Vladimir Colin) se detaşează în ansamblul prozei sale. Independent de Cordwainer Smith, Gérard Klein introduce conceptul de propulsie solară în science fiction, în romanul „Les Voiliers du soleil”, 1961.

Bibliografie :

Cu pseudonimul François Pagery (în colaborare cu Richard Chomet et Patrice Rondard)

„Embûches dans l’espace”, roman, colecţia Le Rayon fantastique, editura Hachette, 1958,

Cu pseudonimul Gilles d’Argyre

La Saga d’Argyre:

„Chirurgiens d’une planète”, roman, editura Fleuve noir, 1960; re-editat în 1987 la editura J’ai lu cu titlul „Le Rêve des forêts”(traducere în româneşte de Radu Gârbacea, „Chirurgii planetari”, editura Tinerama, 1993)

„Les Voiliers du soleil”, roman, editura Fleuve noir, 1961 (traducere în româneşte de Oana Popuţoaia, „Corăbiile solare”, editura Antet, 2002)

„Le Long voyage”, roman, editura Fleuve noir, 1964 (traducere în româneşte de Claudiu Constantinescu, „Călătoria cea lungă”, editura Antet, 2002)

„Les Tueurs de temps”, roman, editura Fleuve noir, 1965 ( traducere în româneşte de Radu Naum, „Ucigaşii de timp”, editura Nemira, 1999)

„Le Sceptre du hasard”, roman, editura Fleuve noir, 1968 ( traducere în româneşte de Vlad T.Popescu, „Sceptrul hazardului”, editura Nemira, 1993)

Cu propriul nume :

„Les Perles du temps”, culegere de povestiri, editura Denoël, 1958 ( traducere în româneşte de Vladimir Colin, „Planeta cu şapte măşti”, editura Albatros, 1973)

„Le Gambit des étoiles”, roman, editura Hachette, 1958 (traducere în româneşte de Ştefan Ghidoveanu, „Gambitul stelelor”, editura Nemira, 1994)

„Le temps n’a pas d’odeur”, roman 1963 ( traducere în româneşte de Vladimir Colin în culegerea de povestiri „Planeta cu şapte măşti”, editura Albatros, 1973)

„Un chant de pierre”, culegere de povestiri, editura Éric Losfeld, 1966

„Les Seigneurs de la guerre”, roman, editura Robert Laffont, 1970 ( traducere în româneşte de Vladimir Colin, „Seniorii războiului”, colecţia Romanelor ştiinţifico-fantastice, 1975, editura Univers; ediţia a doua, ed.Nemira, 1992)

„La Loi du talion”, culegere de povestiri, editura Robert Laffont, 1973 (traducere în româneşte de Vladimir Colin şi Ştefan Ghidoveanu, „Legea talionului”, editura Lucman, 2001)

„Histoires comme si…” culegere de povestiri, editura UGE, 10/18, 1975 (traducere în româneşte de Angela Cismaş, „Povestiri de parcă ar fi…”, editura Fahrenheit, 1996)

„Le Livre d’or de Gérard Klein”, antologie, 1979

„Mémoire vive, mémoire morte”, antologie, editura Robert Laffont, 2007

Nuvele

„Réhabilitation” (1973); traducere în româneşte de Vladimir Colin: „Reabilitare”, Almanhul Anticipaţia 1983

„L’astronaute mort”, 1996

Studii

„Malaise dans la science-fiction américaine”, editura L’Aube enclavée, 1977

„Trames et moirés”, editura Somnium, 2011 (prima apariţie în volumul „Science-fiction et psychanalyse”, editura Dunod, 1986)

924 vizualizari

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.