REVISTA NAUTILUS / Articole / Fascismul și science fiction-ul

Fascismul și science fiction-ul

Aaron Santesso • 18:15 - 06.03.2016 • 

Am urmat cursurile unui tip care a vorbit despre politica estetică a fascismului … și se întreba dacă există sau nu romane fasciste și îmi amintesc că mă gândeam: după gavajul cu toată maculatura aia SF știu unde să caut literatură fascistă !”- William Gibson

 

Povestirea lui John Murray Reynolds, „The Golden Amazons of Venus,” publicată în 1939 în revista Planet Stories coagulează toate notele familiare ale pulp science fiction-ului: acțiune trepidantă, femei frumoase, extratereștri cu ochi de insectă și o orientare politică inconfundabilă.

O „epopee” despre cucerirea de către rasa albă a planetei Venus, povestirea menționată descrie o specie fanatică și barbară („solzoșii”), care a năbuit „în afara mlaștinilor” pentru a învinge societatea nativă a simplilor și harnicilor „omuleți verzi”. Acum, cu mulți dintre omuleții verzi „intimidați și subjugați” și restul devenind „colaboratori”, „nesfârșitele hoarde solzoase” amenință să „înghită” o a altă societate mai avansată, aceea a „savissanilor, coborâtori din zeii cei vechi”. Există puține speranțe (solzoșii sunt ajutați de transfugi dintre savissani), dar din fericire o expediție militară de pe Pământ ajunge exact la țanc. Din cauza gravității scăzute, tereștrii își dau seama că sunt înzestrați cu rezistență și agilitate superioare – că acum sunt, de fapt, un fel de supraoameni.

Colac peste pupăză, ofițerii tereștri constată că savissanii nu sunt doar umanoizi ci și înalți, blonzi și frumoși: „Nu era vreo creatură semi-reptiliană, ci o femeie frumoasă cu picioare lungi și drepte și cu părul lung și blond care îi ajungea pînă la talie. Avea ochi albaștri, iar pielea ei era cam la fel de albă ca aceea a lui Gerry, deși cu o tentă slab-roșiatică, astfel încât părea pudrată cu aur.”. Rapid, super-Pământenii, acceptați imediat ca lideri naturali și salvatori, devin inspirația rasele pure „aurii” (sau cel puțin a acelora care nu și-au „pierdut vigoarea și focul care se găsesc în națiunile active și vitale” și luptă împreună împotriva dușmanilor de rasă solzoasă, „monștri sumbri și nemiloși”.

Orientarea politică a acestui text este „incomodă”, ca să folosim un eufemism, și este ușor să consideri povestirea ca pe un nefericit și ofensator eșantion al unei perioade revolute, genul de text pe care science fiction-ul l-a depășit.

Ceea ce am de gând să vă demonstrez, cu toate acestea, este faptul că tropii politici și temele expuse în această povestire continuă să se bucure de o viață de apoi în cadrul SF-ului – deși această comercială subspecie narativă se mândrește cu politica sa progresistă – și că persistența unor asemenea clișee complică unele revendicări critice comune privind înclinațiile ideologice ale domeniului.

Recentul potop al studiilor privind „politica science fiction-ului” reflectă două moduri de înțelegere foarte diferite ale relației dintre ideologie și ficțiunea comercială.

Un mod este în esență exterior, ideologia există în afara domeniului, și SF-ul (în mod normal, liber de orice ideologie) devine politic doar atunci când un autor decide să importe „politica” în domeniu. În această perspectivă, în cazul în care un text SF este „„liberal” sau „conservator”, aceasta se întâmplă doar pentru că autorul este liberal sau conservator. A afirma că Poul Anderson sau Jerry Pournelle utilizează SF-ul pentru a promova poziții ideologic conservatoare, sau că Ursula K. Le Guin și Kim Stanley Robinson folosesc SF-ul pentru susținerea socialismului sau anarhismului, este un exercițiu scolastic-steril: poate să ne spună ceva despre autori, dar nu neapărat prea multe despre science fiction în sine.

Cealaltă perspectivă este internă și provine din credința că este mai ușor și mai eficient de a folosi o anumită specie narativă într-un mod politic decât într-un mod conformist și apolitic. Criticii aparținând acestei orientări sunt copleșiți de impresia că ficțiunea ar avea înclinații ideologice naturale. Acest lucru nu sugerează că fiecare specie narativă (sau fetișizarea unor subspecii ale paraliteraturii) este ideologic predeterminată, ci mai degrabă că anumiți tropi și structuri generice au prejudecăți ideologice existente din start – prejudecăți care pot fi depășite sau subminate, dar care vor exercita întotdeauna o anumită presiune asupra rezultatelor. Mare parte din critica politizantă care dorește să spună ceva despre SF ca specie narativ-comercială, tinde prin urmare, să provină din cadrul acestei a doua tradiții.

Ideea că o specie narativă poate fi în mod „natural” conservatoare sau progresistă are o lungă și vastă ascendență.

Va urma.

©Aaron Santesso

Titlul original : „Fascism and Science Fiction”

Traducere de Cristian Tamaș.

Traducerea și publicarea s-au făcut cu acordul autorului și a editorului revistei „Science Fiction Studies”, Prof.Dr.Arthur B.Evans. Le mulțumim.

Profesorul Dr. Aaaron Santesso predă literatura la School of Literature, Media and Communication, Ivan Allen College of Liberal Arts, Georgia Institute of Technology (Atlanta, Georgia, S.U.A.).

A publicat trei cărți inclusiv culegeri critice dedicate lui Jonathan Swift și satirei la celebra Cambridge University Press.

Prima carte a profesorului Santesso este intitulată „A Careful Longing: The Poetics and Problems of Nostalgia” și demonstrează că înțelegerea noastră modernă a nostalgiei reprezintă parțial moștenirea secolului al XVIII-lea.

Cel mai recent volum al său se numește „The Watchman in Pieces: Surveillance, Literature, and Liberal Personhood”.

892 vizualizari

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.