REVISTA NAUTILUS / Articole / Fascismul și science fiction-ul (2)

Fascismul și science fiction-ul (2)

Aaron Santesso • 19:53 - 10.04.2016 • 

Partea a II-a

Am urmat cursurile unui tip care a vorbit despre estetica politică a fascismului … și se întreba dacă există sau nu romane fasciste și îmi amintesc că mă gândeam: după gavajul cu toată maculatura aia SF știu unde să caut literatură fascistă !”- William Gibson

O mare parte din aprecierile recente au clamat faptul că SF-ul ar fi în mod „natural” liberal și progresist. Vom argumenta că astfel de pretenții subestimează diversitatea genului, în ceea ce privește modul în care anumiți tropi fundamentali și diverse structuri narative (în modul cel mai clar evidente în era pulp-SF-ului) sunt observabile în intrigi și teme aliniate mai îndeaproape cu fascismul decât cu vreo concepție progresistă. Pentru unii critici, ideologia de-a dreptul reacționară a multor texte pulp-SF reprezintă un nefericit capriciu istoric de mult depășit și uitat; acest eseu argumentează pe de altă parte, faptul că un fel de latență a fascismului perioadei pulp-SF-ului supraviețuiește chiar și în cele mai aparent progresiste texte SF contemporane. Maparea vieții de apoi a tropilor și temelor fasciste complică o serie de revendicări critice privind înclinațiile ideologice ale genului.

Ideea că o specie narativă poate fi în mod „natural” conservatoare sau progresistă are o lungă și vastă ascendență.

Începând în special cu Ian Watt*, mulți au susținut că romanul este în mod inerent imbricat liberalismului clasic (pentru că realismul romanesc sărbătorește individul autonom)1. Speciile narative populare au fost analizate în ceea ce privește înclinații ideologice similare: o serie de critici au identificat ficțiunea polițistă ca fiind în mod „natural” una conservatoare (de aceea unii au considerat-o ca „filosofic antitetică” science fiction-ului [Freedman]), în timp ce Georg Lukacs a identificat romanul istoric ca fiind fundamental anti-fascist2.

Și o serie de critici literari au evaluat modul în care astfel de înclinații depășesc intențiile individuale ale autorilor activi în anumite specii sau subgenuri narative. Studiul lui David Quint** despre politizarea poeziei epice este un bine cunoscut exemplu: Quint susține că Virgiliu (poetul roman Publius Vergilius Maro, 70-19 î.e.n, autor al „Eneidei”, „Bucolicelor” și „Georgicelor” – nota traducerii) a transformat genul liric în propagandă aliniată „natural” cu politica imperială și că Lucan (poetul roman Marcus Annaeus Lucanus, 39 î.e.n – 65 e.n. – nota traducerii), aproape imediat a încercat să contracareze poezia virgiliană în scopul de a crea o tradiție rivală mai empatică învinșilor, de susținere a politicii republicane.

Cu toate acestea, cei care au încercat să-l urmeze pe Lucan, scriind epopei anti-imperiale, de multe ori s-au trezit frustrați: modelul virgilian de lirică este aproape imposibil de a fi respins în totalitate (în cazul în care o operă este încă recognoscibilă ca fiind poezie), și astfel chiar poeții anti-virgilieni au ajuns să îmbrățișeze poziții virgiliene (și anume că istoria ar fi predestinată, că victoria imperială ar fi adus ordine, autoritate și disciplină și așa mai departe)3.

Anumiți tropi au devenit un element central, chiar definitoriu al liricii; utilizarea acestor tropi, cu toate acestea, conduce la riscul contaminării operei cu ideologie4.

În cazul liricii, în conformitate cu teoria lui David Quint, tropii indispensabili conțin în mod intrinsec prejudecăți imperialiste. Cu alte cuvinte, imperialismul este conținut în ADN-ul acestei specii literare.

Evidențierea acestui tip de ideologie incorporate s-a dovedit a fi enorm de tentantă pentru criticii activi în alte domenii, dedicați studierii și cercetării și altor subspecii narative inclusiv acelora mai puțin ușor definibile și ideologic și stilistic mai diverse decât poezia epică.

Faptul că un argument paralel există în critica SF este de netăgăduit: în conformitate cu această teorie, SF-ul nu este doar o convenție ficțională utilizată de autorii liberali; mai degrabă, SF-ul în sine este în mod natural liberal. Science fiction-ul, consideră Ken MacLeod, „este în esență literatura progresului și filosofia politică a SF-ului este în esență una liberală”.

Bruce Kawin, discutând înîndeosebi despre tradiția cinematografiei, a susținut că science fiction-ul este diferit față de conservatorismul implicit al altor subspecii narative prin curiozitatea sa optimistă față de celălalt, față de alteritate și „valoarea potențială a acestuia”. Într-adevăr, progresismul inerent al SF-ului este atât de evident încât servește ca un fel de radiofar, atrăgând autori și critici deschiși la minte : „Cercetarea, studierea și exegeza SF-ului au fost mult timp aliate ale teoriilor de stânga și din ce în ce mai mulți teoreticieni și critici implicați politic au găsit în SF un potențial radical de gândire diferită despre lume” (Mark Bould). Toți acești comentatori consideră că liberalismul progresist ar fi preexistent în ADN-ul SF-ului.

Deși tenorul general al acestor arii a fost Raymond Williams ce consideră SF-ul ca pe un teritoriu promițător pentru critica marxistă, percepția modernă a SF-ului ca fiind „natural” de stânga este în mare măsură moștenirea unui singur critic – Darko Suvin*** – și a repercursiunilor sugestiilor lui (inspirate parțial de Lukács), conform cărora SF-ul este definit în primul rând de „înstrăinarea cognitivă”.

Aceasta este o definiție care este acum aproape inconștient încorporată într-un mare grad în exegeza SF-ului, o evidențiere a modului în care o teorie a fost promovată cu succes de diferiți critici proeminenți, în special de Fredric Jameson și Carl Freedman, care recunoaște că „interpretarea mea se bazează în mare măsură pe definiția deschizătoare de drumuri a lui Darko Suvin și anume că science fiction-ul este literatura înstrăinării cognitive, a gândirii subversive care contestă și contrazice ideologia status quo-ului indiferent care este acela”, o teorie pe care el o descrie ca fiind „nu numai în esență solidă, ci și indispensabilă”. În timp ce un număr de alți critici proeminenți au încercat să impună o viziune diferită a genului și istoriei sale – Mark Bould, mai ales – chiar și aceste critici „se sprijină puternic” pe ideea progresismului inerent al SF-ului. Este uimitor cât de rar se întâlnesc respingerile fătișe (spre deosebire de critici) ale definiției lui Suvin și predominanța tezei ideologiei politice a SF-ului care ar fi congenitală.

Notele traducerii:

* Ian Watt (1917-1999) : critic și istoric literar american, profesor la Universitatea Stanford (S.U.A.). Studiul său, „The Rise of Novel” (1957) este o lucrare importantă în exegeza mondială, fiind considerat de mulți cercetători contemporani ca fiind opera fundamentală despre originile romanului, și un important studiu al realismului literar, urmărind ascensiunea romanului modern și reflectarea de către acesta a tendințelor culturale și condițiilor filosofice, economice, sociale și politice, care devin proeminente începând cu secolul al XVIII-lea.

** David Quint : profesor american de literatură comparată la Universitatea Yale (S.U.A.), autor al studiului „Epic and Empire”, 1993.

*** Darko Suvin : exeget croat, profesor universitar la universitățile Zagreb și McGill (Montreal, Canada), autor al studiului „Pour une poétique de la science-fiction : études en théorie et en histoire d’un genre littéraire (Montreal, 1977), tradus în engleză cu titlul, „Metamorphoses of Science Fiction:On the Poetics and History of a Literary Genre”,1979. Exegeza lui Darko Suvin a suscitat renașterea interesului academic față de SF în cadrul universităților nord-americane.

Notele autorului:

1. Ian Watt tinde să evite cuvântul „liberal”, conectând în schimb romanul la tradiția liberală, demonstrând modul în care acesta privilegiază ideea lockeana conform căreia „adevărul poate fi descoperit de către individ prin simțurile sale”.

2. În ceea ce privește conservatorismul ficțiunii detectiviste, a se vedea Knight, Miller, și Porter; despre înclinațiile anti-fasciste al romanului istoric, datorită accentelor puse pe „destinul individual”, a se vedea opera lui Georg Lukács.

3. Quint susține că Virgiliu a întemeiat genul liric, oferind o explicație teleologică a istoriei, ceea ce a oferit închiderea atât formală, cât și ideologică prin celebrarea învingătorilor ca fiind sortiți și meritați.

4. După cum afirma Thomas Beebee, „luptele împotriva abaterilor și deviațiilor subspeciilor narative sunt lupte ideologice” (19).

5. Ideea că SF-ul este în mod natural foarte potrivit interpretării în special prin intermediul teoriei critice progresiste, este deosebit de bine fixată, așa cum scrie Veronica Hollinger, „Când focalizarea teoretică se mută asupra problematicii de gen și science fiction-ul este un discurs deosebit de util în cadrul căruia se dezbat prin metafore narative, conceptele filosofice și politice din cadrul teoriei critice”(23).

6. Teoria lui Suvin, ar fi „punctul de pornire pentru orice înțelegere reală a science fiction-ului”.

7. Mark Bould respinge viziunea istorica a lui Darko Suvin și a lui Fredric Jameson în privința SF-ului, precum și distincția lor asiduă între SF-ul „progresist” și fantasy-ul „conservator și reacționar”, dar continuă să postuleze o relație specială între SF și ideologia de stânga (sau, cel puțin, o viziune tiermondistă de stânga): „SF-ul este o structură narativă care se distinge în mod tipic de alte structuri ficționale … SF-ul oferă, desi neintenționat, un instantaneu al structurilor de putere si capital”. Între timp, în excelentul volum „Routledge Companion of Science Fiction”, al cărui co-autor este, Mark Bould include eseuri care menționează „scopurile distinct reacționare” ale unor autori SF (așa cum afirmă China Miéville 511), în timp ce în secțiunea dedicată teoriilor cele mai relevante ale exegezei specializate include doar pe cele având „fermitate progresista” (teorii marxiste, feministe, teorii de gen, etc.).

8. Printre criticii lui Darko Suvin, Patrick Parrinder este probabil cel mai notabil și tipic, prin aceea că el nu respinge in mod categoric teoria lui Suvin, ci mai degrabă încearcă să o nuanțeze fără a nega valabilitatea de bază a acesteia. Pentru un alt exemplu al acestei abordări la un critic clar convins de deficiențele teoriei lui Suvin, a se vedea Veronica Hollinger (23).

Va urma.

©Aaron Santesso

Titlul original : „Fascism and Science Fiction”

Traducere de Cristian Tamaș.

Traducerea și publicarea s-au făcut cu acordul autorului și a editorului revistei „Science Fiction Studies”, Prof.Dr.Arthur B.Evans. Le mulțumim.

Profesorul Dr. Aaaron Santesso predă literatura la School of Literature, Media and Communication, Ivan Allen College of Liberal Arts, Georgia Institute of Technology (Atlanta, Georgia, S.U.A.).

A publicat trei cărți inclusiv culegeri critice dedicate lui Jonathan Swift și satirei la celebra Cambridge University Press.

Prima carte a profesorului Santesso este intitulată „A Careful Longing: The Poetics and Problems of Nostalgia” și demonstrează că înțelegerea noastră modernă a nostalgiei reprezintă parțial moștenirea secolului al XVIII-lea.

Cel mai recent volum al său se numește „The Watchman in Pieces: Surveillance, Literature, and Liberal Personhood”.

699 vizualizari

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.