REVISTA NAUTILUS / Articole / Fascinantul tărâm al science fiction-ul românesc (IV)

Fascinantul tărâm al science fiction-ul românesc (IV)

George Slusser • 16:05 - 07.05.2016 • 

Cei mai mulţi cititori occidentali de science fiction nu ştiu altceva despre România decât că ar fi ţara lui Dracula (de la Bram Stoker, evident J).

SF-ul românesc funcţionează în mod clar în lumea ştiinţifică modernă, dar la baza fantasticului stau un Hoffmann sau un Bram Stoker. Sub suprafaţa SF-ului românesc par să se întindă forţele naturii primitive, indicând spre o cosmogonie nativă în care forţele ordinii şi haosului luptă la nesfârşit, ştiinţa înfruntând dragonul care nu va fi învins. Rezultatul, se pare, este o formă unică de SF.

Aceeaşi dinamică este re-formată din punct de vedere al termodinamicii şi al câmpurilor universale de forţă în povestirea lui Romulus Bărbulescu şi George Anania, „Plata, vă rog”. Doi necinstiţi oameni de ştiinţă inventează un dispozitiv pe care-l numesc Sisyf (Sifting of Systems Fidelity) şi asemenea lui Sisif şi bolovanului său, acţiunea provoacă reacţiune, cu rezultatul că nicio acţiune nu este terminată vreodată, nici un prieten nu se pierde vreodată, nici măcar moartea nu mai este finală. Dar acesta nu trebuie să fie un iad materialist unde se aplică legile de fier ale ştiinţei: „Este fie roata veşnică a nerecunoştinţei şi urii, sau salvarea iubirii.” Acest lucru conduce la posibilitatea unei viziuni mai „ştiinţifice” asupra lumii în care dorinţele umane contează: „Dacă acest lucru este adevărat, atunci domeniul fundamental în matematică şi fizică poate fi mult mai mult decât un agregat de forţe zdrobite una în alta şi care poartă un nume atât simplu”. (43) Sisiful existenţial al lui Camus păleşte în comparaţie, revenirea în acelaşi loc îi poate permite noului Sisyf să împingă bolovanul într-o direcţie diferită: „O lume în compania lui Sisyf ? . . . Fără să mai putem abandona copiii pe treptele bisericilor ? Fără să ne mai lăsăm părinţi bătrâni la voia întâmplării. . Nici femeile pe care le-am batjocorit, nici iubiţii în pragul deznădejdii ? ” (44)

Cam aceeaşi viziune o găsim şi în povestirea lui Bogdan Ficeac, „Ultimul ţărm al speranţei”. Textul este un monolog al unui astronaut singuratic care călătoreşte spre o planetă neidentificată reprezentând ultima frontieră şi acolo găseşte alţi astronauţi singuratici de pe o multitudine de planete, căutători precum el însuşi ai „marii treceri în celălalt univers”: „Un alt solitar, ca și mine, ca şi mulţi alţii, condamnați de bunăvoie la o viaţă ucigător de monotonă pe acest pământ îngheţat al amăgirilor, în așteptarea acelei unice şi imprevizibile zile”. (118) Monologul astronautului începe cu o viziune a Adei printre dealurile verzi de pe Pământ. Şi se termină prin regăsirea acelei zi unice şi prin faptul că el este cel ales pentru a trece în cealaltă lume. Asta îmi aduce aminte de personajul Arthur al fraţilor Strugaţki, care strigă „Fericire pentru toţi” în timp ce aleargă spre sfera de aur în „Picnic la marginea drumului”.Dar Arthur este amăgit, în timp ce aici există transcendenţă. Cu „Obeliscul [ce părea] să se extindă la infinit, înclinându-se uşor spre bolta de nepătruns”, experienţa se aseamănă cu cea a lui Bowman din „2001: O odisee spaţială”. În acelaşi timp, aminteşte de apoteoza muzicală din povestirea lui Hoffmann, „Cavalerul Gluck” („Ritter Gluck”): „Pretutindeni, acoperind marmura platoului, valuri de lumină difuză, albăstruie, tremură fosforescent și din nemărginirea Universului o muzică stranie, în tonuri grave de orgă, se revărsă asupra noastră, strivindu-ne.”(136) Atât Bowman cât şi Gluck nu reuşesc să scape de existenţa lor pământească, căderea lor este tragică. Dar aici, ca în Sisyf, sfârşitul este mereu un nou început, pădurea verde a începutului aşteaptă în final, bucla este încă o dată susţinută de iubire: „Aşteaptă-mă, Ada, am să mă întorc….”

În acelaşi timp, cu toate acestea, această mostră de SF românesc îşi invocă dragonii. Din nou, dragonul în cultura mondială pare să reprezinte forţele dinamice, etern în mutaţie ale naturii. Încercările de a le „ucide”, eşuează… Există mulţi dragoni în SF. Unii sunt în mod deschis creaturi concepute ca să fie ucise, creaturi care stau în calea progresului tehnologic. Alţii semnifică nevoia „ştiinţifică” a omenirii de a face un pact cu dragonii săi. De exemplu, la Ursula K.Le Guin, dragonii din Terramare (seria Earthsea) sunt agenţi de structurare, reprezentanţi ai vitalităţii controlate în opoziţie cu sterilele pânze de păianjen ale gândirii raţionale. O altă „utilizare” a dragonilor o putem găsi la Cordwainer Smith, în „Jocul Şobolanului şi al Dragonului” („The Game of Rat and Dragon”) unde dragonii devin mediatorii ce leagă speciile, cu scopul de interfaţare a terorii vidului.

Aici însă, în această prelevare de probe din cadrul SF-ului românesc, dragonul (balaurul în mitologia românească) apare ca duşmanul etern al sistemelor de feedback ale armoniei interne promise de ştiinţă, ca distrugătorul de tipare. Coperta antologiei Nemira ’95 descrie această luptă. Pe coperta în englezeşte apare o arenă, suspendată deasupra unei prăpastii sugerând gâtlejul unui şarpe, iar braţele mecanice susţin doi luptători aflaţi în încleştare.. Unul este un „astronaut” într-un costum metalic, celălalt un feroce dragon roşu (un draco dacic), mai mic decât omul blindat, dar fluturându-şi coada ce e pe punctul de a tăia braţul de metal care-l ţine pe adversarul său.

„Chipul” dragonului este de o inexorabilă cruzime. Ilustraţia copertei româneşti înfăţişează un personaj de tip Gray Lensman ce intră într-o zonă în care nişte cilindrii gigantici adăpostesc nişte trupuri în animaţie suspendată. El este urmat de un magician. Jumătate din vestimentaţia acestuia este o uniformă spaţială, iar cealaltă jumătate o robă de vrăjitor. Cilindrul frontal conţine o creatură monstruoasă cu gheare şi craniul distorsionat. În cilindrul din spate este un personaj tip Nosferatu, cu ochii roşii, dinţi lungi şi gheare. Aceste ilustraţii sunt emblematice pentru dinamica povestirilor prezentate în seria de antologii bilingve. În fiecare text, într-un grad sau altul, două „ştiinţe” se confruntă. Una este ştiinţa modernă, fie ca teorie (teoria câmpului unificat, teoria informaţiei), fie ca tehnologie rezultată. Cealaltă este „ştiinţă” mitică sau magie semnificând ideea unei lupte fără de sfârşit între haos şi suferinţă, şi dragostea răscumpărătoare.

Două povestiri dezvoltă această cosmogonie a dragonului. În prima, „Ancalagon” de Florin Pîtea, un bătrân războinic orb îşi conduce protejatul printr-un peisaj cyberpunk sau de tip „Snow Crash” pentru a se angaja într-o bătălie finală cu Ancalagon, un program de calculator care se metamorfozează într-un dragon înspăimântător: „O lovitură de coadă îl răsturnă, trimițându-l de-a rostogolul pe scări și smulgându-i sabia de lumină din mână. Ancalagon rânji, o grimasă pe chipul său de reptilă.” (188). Aici omul învinge dragonul. Dar eroul este bătrân şi orb, de-abea îşi mai trage sufletul: „…încă o victorie ca asta şi s-a zis cu noi.” (189)

Cealaltă povestire este „Legiunea diavolului” de Ovidiu Bufnilă. Cristian Tamaş a subliniat ceea ce el consideră că este sensul termenului „Dracul” în cazul lui Vlad Ţepeş, acela de fiu al „purtătorului Ordinului Dragonului”.

Titlul povestirii lui Ovidiu Bufnilă, „Legiunea Diavolului” închide din nou bucla lingvistică legându-i pe Vlad, dragonul şi pe diavol. Bufnilă îl ridică literalmente pe Vlad din morţi, trimiţându-l într-o misiune de a distruge legiunile unui alt diavol, crudul general Ib Hassan, o încarnare pop a lui însuşi. Peisajul aici este cel al bric-a-brac-ului culturii pop, amintindu-mi universul ficţional al lui Harlan Ellison din “Adrift Just off the Islands of Langerhans”.

Noul Ţepeş/Răzbunător vorbeşte în argou, iar pe drum, întâlneşte o sirenă, apoi Peşte Orb (o încrucişare între Poseidon şi un demon acvatic), şi saxofonistul Belbo – toţi fiind paznici ai domeniul Beauburg. Aici forţele lui Ib Hassan sunt extrem de ocupate cu tragerea în ţeapă și extragerea intestinelor unor femei, copii şi bătrâni: „Generalu’ râdea în hohote. Învârtea deasupra capului o secure de argint”. ( 55) Ciclul dragonului de această dată este unul sângeros de o violenţă extremă. Legiunea lui Ib Hassan l-au ucis mai devreme pe naratorul Vlad, care acum se întoarce din morţi pentru a se răzbuna: „Măcel a fost ! I-am căsăpit pe felceri. S-au umplut zidurile cu sângele lor”.(55) Conflictul se amplifică la proporţii cosmice: „Ib Hassan și-a strâns legiunea. Mi-a aținut calea la țărm . . Puterea apei a crescut în hoitu’ meu. Valuri uriaşe s-au revărsat din mine. I-au înecat pe soldăţoi”.(56) Ceea ce rămâne aici din science fiction aici este un dans al elementelor primordiale – pământ, foc, apă – şi principiul dragonului, monstrul care nu poate fi ucis — „ Scornesc poveşti despre mine.”

Aceasta este încă o mostră a ceea ce astăzi este literatura înfloritoare a science fiction-ului românesc. Aceste povestiri sunt disponibile cititorilor anglofoni în traduceri relativ corecte. Dar majoritatea textelor SF româneşti rămân netraduse.

Povestirile analizate merită comparaţia cu lucrările anglofone ale lui Amitav Ghosh şi Hopkinson discutate anterior.

Pentru că aici, în termenii a ceea ce consider a fi ca o schimbare de paradigmă a ştiinţelor pentru SF, nu înlocuim pur şi simplu ştiinţa modernă cu sisteme „primitive” de cunoaştere cum ar fi voodoo sau animismul.

În schimb, o pondere egală este dată de ştiinţa modernă (cei mai mulți dintre aceşti autori români de SF au o educaţie ştiinţifică) şi unui sentiment mitic al istoriei încă puternic astăzi în cultura română. Există o combinaţie perfectă a acestor două curente în povestirile româneşti. Nici colonialismul imperialist sovietic, nici comunismul ceaușist-naționalist nu par să fi „suprimat” această mitologie locală. Dimpotrivă, se pare că aceasta rămâne un partener vital într-o puternică dialectică între sistemele gândirii moderne şi cele mitic-istorice. Încă o dată, cheia pentru acest fascinant tărâm al science fiction-ului mondial este abilitatea de a citi în româneşte.

© George Slusser

Titlu original : „The fascinating realm of the romanian science fiction”

Traducere de Cristian Tamaș.

Textul a fost tradus și publicat cu acordul autorului. Îi mulțumim.

Prof. Dr. George Slusser – interviu de Cristian Tamaș (http://fantastica.ro/prof-dr-george-slusser-interviu-de-cristian-tamas/)

„Fundaţia” sefiştilor. Povestea celei mai mari colecţii de SF din lume : The Eaton Collection of Science Fiction and Fantasy, University of California in Riverside, S.U.A. – Cristian Tamaș (http://fantastica.ro/fundatia-sefistilor-povestea-cele-mai-mari-colectii-de-sf-din-lume-cristian-tamas/)

„Marţienii printre noi: Wells şi fraţii Strugaţki” – Prof.Dr.George Slusser (http://fantastica.ro/martienii-printre-noi-wells-si-fratii-strugatki-2/) ; traducere de Cristian Tamaș

„Science fiction-ul francez: genul ocluzat” – George Slusser (http://fantastica.ro/science-fiction-ul-francez-genul-ocluzat-2/) ; traducere de Cristian Tamaș

George Edgar Slusser (14 iulie 1939 : San Francisco, S.U.A. – 4 noiembrie 2014 : Highland, S.U.A.), profesor universitar doctor de literatură comparată/Profesor Emeritus, co-fondator și Curator Emeritus al celei mai mari colecții SF din lume, J. Lloyd Eaton Collection of Science Fiction & Fantasy Literature, (http://eaton.ucr.edu/), Special Collections & Archives Department at the University of California, Riverside (S.U.A.); coordonator a douăzeci și trei de conferințe internaționale dedicate science fiction-ului (Eaton Conferences); director al Eaton Program for Science Fiction and Fantasy Studies; autor și cercetător, istoric și critic SF.

Prof.Dr.George Slusser a fost absolvent al Universității Harvard; doctoratul tot la Universitatea Harvard în literatură comparată ; B.A.: University of California, Berkeley; Diplôme d’Études Français, Universitatea Poitiers.

A format o serie de cercetători universitari precum Howard V. Hendrix, David Leiby, Bradford M. Lyau, Daryl F. Mallett, etc.

A fost căsătorit cu franțuzoaica Danièle Chatelain, profesor universitar doctor și cercetător.

Laureat al Premiului Pilgrim (cel mai prestigios premiu decernat pentru cercetare academică de către Science Fiction Research Association). A declarat cu ocazia primirii acestui premiu : „trebuie să scoatem studierea SF-ului din cadrul departamentului de engleză și s-o integrăm în cadrul literaturii comparate, studiilor interdisciplinare sau chiar să-i dedicăm SF-ului un obiect de studiu separat.”

Bibliografie selectivă

Prof. George Slusser a fost autorul unei impresionante opere desfășurată de-a lungul a aproape patru decenii și a coordonat multe antologii și culegeri de studii asupra SF-ului.

„Robert A. Heinlein: Stranger in His Own Land” (1973)

„The Farthest Shores of Ursula K. Le Guin” (1976)

„The Bradbury Chronicles” (1977)

„Harlan Ellison: Unrepentant Harlequin” (1977)

„The Delany Intersection” (1977)

„The Classic Years of Robert A. Heinlein” (1977)

„The Space Odysseys of Arthur C. Clarke” (1978)

2741 vizualizari

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.