REVISTA NAUTILUS / Articole / Despre SF-ul cu aburi (I)

Despre SF-ul cu aburi (I)

Ovidiu Petcu • 7:12 - 02.05.2011 • 

STEAMPUNK – A DOUA REVOLUŢIE – (opinii de cititor)

Moto:

„Maestrul Moisil zicea că (…)

ceea ce defineşte omul

e capacitatea de a spune un lucru

şi de a pretinde că a vrut să spună altul.”

(Aron Biro[1])

„Steampunk”… adică „aburfleacuri”… în traducere adaptată ar fi ceva gen „abureli”… „Abureli”??, deja la „a doua revoluţie”?? Care să fi fost prima?

Zilele trecute am citit STEAMPUNK / A DOUA REVOLUŢIE, volum publict de Editura MILLENNIUM BOOKS din Satu Mare în ediţie limitată… la „50 de exemplare, numerotate de la 1 la 50” [2] [p. 351]. Impactul a fost mare; atât de mare, încât am decis, confraţi Cititori, să mă mărturisesc Vouă.

Şi iată-mă păcătuind iar prin subiectivitate; căci n-am aflat încă de un instrument anume care, scanând paginile, să măsoare puterea lor de a stârni simţirile omeneşti…

După cum glăsuieşte Cuvântul editorului însuşi (într-UN MOMENT DE NEBUNIE), cartea reprezintă „o antologie consistentă, cu texte variate ca subiect, atmosferă şi abordare” [p.8]. În cuprinsul volumului apar: întâi Cuvântul editorului (Adrian Crăciun), după care Cuvânt înainte (Ştefan Ghidoveanu), apoi „Nouă proze originale (…) şi un inevitabil text” (!) „semnat de maestrul Mircea Opriţă, republicat” [p.8], Povestea poveştilor sau The Making of Steampunk.ro şi o anexă Despre autori.

Spre deliciul tuturor, autori şi cititori, Povestea poveştilor sau (…) include mărturisirile către cei de pe urmă ale celor dintâi privitoare la cum de-au hotărât să introducă puterea aburului în SF-ul românesc – „retehnologizare” pe care o salut cu fior şi speranţă[3].

„Un moment de nebunie”[4]? Dimpotrivă: intuind resursele estetice reale şi accesibilitatea genului steampunk, de comun acord cu antologatorul Horia Nicola Ursu, editorul Adrian Crăciun a hotărât: „Hai s-o facem p-aia cu aburu’!” [p.7]. Astfel s-a născut  această antologie, meritorie cel puţin ca intenţie; mai ales că – ne asigură A.C. – ea „nu se vrea reprezentativă pentru SF-ul românesc” şi „nu este o antologie «definitivă» a steampunkului (românesc sau de aiurea)” [p. 8]. De asemenea, această antologie „nu se vrea «revoluţionară», în ciuda titlului”, şi „a fost construită cu un singur scop: plăcerea lecturii” – o lectură „despre criminali care vin din dimensiuni paralele, maşinării demonice care corup suflete, oameni căzuţi din stele în alte lumi, invadatori ai lumii şi ai minţii, oraşe ce se ridică la nori, întrebări nepotrivite cu răspunsuri nedorite (…) şi alte «abureli» minunate” [p. 8].

La o lectură atentă, amintitele „«abureli» minunate” conţin unele aspecte discutabile; însă, raportând afirmaţiile de mai sus la conţinutul antologiei în ansamblu, concluzia cititorului dezinteresat e că volumul şi-a atins obiectivul în condiţii onorabile.

Privitor la nedumerirea legată de „a doua revoluţie”, Adrian Crăciun forţează o lămure post scriptum: deşi „antologia de faţă nu se vrea «revoluţionară» (dar i-ar plăcea să fie!)” (cred şi eu!), prozele cuprinse în ea vorbesc „despre revoluţii de tot felul, sociale, politice, industriale etc. Revoluţii despre care nu veţi citi în nici o carte de istorie, căci sunt revoluţii alternative, revoluţii de care veţi avea parte numai aici, în antologia steampunkului românesc” [p. 9].

La fel, Ştefan Ghidoveanu caută a ne desluşi acelaşi aspect: „ambiţia (declarată de altminteri, sus şi tare, chiar de pe prima copertă) de a constitui «A doua revoluţie» din SF-ul românesc” stârneşte bănuiala că „prima revoluţie” s-ar putea referi la un volum apărut prin anii ’90 „în care se încerca promovarea unui soi de ciberpunk românesc” [p. 11].

Graţie asemănării celor două explicaţii sus-citate, oricare va pricepe că întoarcerea SF-ului de la motorul fotonic la motorul cu abur (încheierea unui ciclul complet) justifică din plin alegerea titlului (legat de „revoluţie”) şi a tărâmului:  România, mereu aceeaşi.

Urmează detaliile – pentru cei care au timp şi răbdare.

Fiind prima antologie românească de steampunk, creatorii ei s-au simţit datori cu o prezentare (binevenită!) a domeniului. Ghid şi tălmaci de talent, Ştefan Ghidoveanu a realizat prezentarea într-un Cuvânt înainte prin formula magică „LA BULIVAR, FOCHIST! LA BULIVAR!”, la obiect şi pe înţelesul tuturor celor care am fi putut crede că „steampunk” e o rasă de câini sau un oraş în China. Astfel am aflat următoarele[5]:

Steampunk e definit ca „acel science-fiction ale cărui evenimente se petrec pe fundalul de tip secolul al XIX-lea”[6] [p. 14]. Observăm (subliniind în citatul anterior) că „fundalul obligatoriu” nu e secolul al XIX-lea, ci tipul său (de unde şi prezenţa nu doar a fochiştilor, ci şi a electricienilor – „când ei există”, cum spunea un inspirat); dar, adaugă înainte-cuvântătorul, „pot interveni şi tehnologii situate mult după această epocă sau amplasate din punct de vedere istoric în altă epocă decât aceea în care s-au produs”. Altfel spus, „termenul desemnează o combinaţie de science-fiction, istorie alternativă şi ficţiune speculativă” [p. 14].

Potrivit lui Clute şi Nicholls (citaţi de Ş.G.), tematica s-a manifestat ca „proto-steampunk” la începutul veacului anterior celui trecut (cam prin anul 14 după locomotivă, s-ar zice[7]), dar s-a manifestat şi după apariţia benzinăriilor, „până la a impune o definiţie şi un subgen, prin lucrările unor scriitori foarte activi” [p. 14]. Aşa se face că, în România anului 2011, toţi cei care au purces la curăţenia de primăvară cu definiţia steampunk în mână au constatat că, de-a lungul vieţii, au „atins” genul măcar cu o… distopie. În sfârşit: prin anii ’80, frecvenţa acestor apariţii tip „retro-alternativ” a căpătat caracteristicile unui curent, botezat „steampunk” în aprilie 1987 [p. 14] – curent care, iată, a ajuns astăzi şi pe meleagurile noastre.

Paranteză:

Cred că oricare dintre noi ar vrea să ştie motivul romanticei reveniri a SF-ului la coada lopeţii. Cum în volum această abordare lipseşte, ne dăm cu presupusul după cum urmează:

– probabil, prin limitarea izvorului „recuzitei” la fizica de gimnaziu, ignorarea istoriei şi geografiei ştiute etc., steampunk-ul aşează un uriaş semn de echivalenţă între cultura generală a scriitorilor şi a cititorilor, sporindu-le numărul şi amestecându-le neamurile; dar autorii talentaţi scot frumosul şi din piatră seacă, darămite dintr-o locomotivă;

– probabil, pragmatismul autorilor şi cititorilor finelui de secol al vitezei a simţit nevoia unor boeme vacanţe compensatorii: fără Einstein, Hawking, Makovski, Prigogine sau alte coşmaruri ale genialităţii umane şi exactităţii fizico-astro-bio-geo-istorice; în schimb, au fost preferate diverse „evadări” cu zepelinul (mai facil decât aerul) în lumi alternative conceptual-suave (gifarduri, beţe, behemoturi şi alte alchimii similare);

– probabil, o altă explicaţie a surprinzătoarei întoarceri de la manşă la manivelă ar fi că, pur şi simplu, ne pregătim de ce e mai rău: banalizarea actului de a crea idei ce depăşesc nivelul cunoaşterii actuale – admiţând că autorii şi cititorii ating acest nivel în proporţii rezonabile. Oricum, nevoia SF-ului de a se refugia în aburul protector al Maşinii Originare sau dorinţa autorilor de a crea opere marcante cu minimum de „recuzită” poate fi un vast subiect al unei alte discuţii.

Am închis paranteza…

…şi revenim la Cuvânt înainte. Ca un copil, Ş.G. se entuziasmează la citirea tuturor „aburelilor”: „nici o antologie sau culegere de mai mulţi autori din ultimii 20 de ani nu a reuşit să se ridice la înălţimea aşteptărilor, din punctul de vedere al omogenităţii valorilor aflate în cuprins” [p. 12] (afirmaţie pe care n-aş avea curajul să o susţin), şi asta în ciuda unor impedimente aparent insurmontabile (subscriu!) precum:

1) tema în sine: „Frumoasă când o scriu, o desenează sau o filmează alţii, de prin locuri unde locomotiva cu aburi, apa caldă curentă sau blocurile cu mai mult de zece etaje existau încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, dar al dracului de greu de îndeplinit la noi, într-o Românie unde chiar şi în anul de graţie 2011 există locuri în care electricitatea şi canalizarea întruchipează cel mai pur science-fiction” [p. 11-12];

2) scrisul pe o temă dată„căci autorii români nu ştiu să scrie la comandă” şi nici nu se pot încadra într-un termen anume [p. 12];

3) fatalitatea decalajelor între valorile operelor din antologii: „Decalajele au fost uneori atât de mari” încât…. etc. [p. 12].

Nerăbdător să aflu din ce i s-a tras proaspetei antologii amintita „omogeniate a valorilor”, am citit mai departe următoarele: „autorii selectaţi au o cu totul altă mentalitate decât restul colegilor lor din SF-ul românesc. Au luat tema în serios, s-au documentat, au învăţat, au cercetat exemplele altora[8] , iar unde n-au ştiut, au… inventat  –  că doar de-aia sunt autori de literatură!” [p. 13]. A-haaa…!

Odată lămuriţi că, „luând tema în serios”, autorul român „inventează” acolo „unde nu ştie”, să lăsăm în urmă Cuvântul înainte şi să boldly go în steampunk-ul naţional!

(…deci VA URMA!)


[1] STEAMPUNK / A DOUA REVOLUŢIE, p. 252.

[2] Prin amabilitatea domnului Sorin Camner, am beneficiat de exemplarul nr. 49.

[3] Dacă steampunk e curentul SF în care personajul „ştiinţă şi tehnologie”, îmbrăcat în straie victoriene, depăşeşte prin estetica ideii literare nu doar condiţia modestă a epocii realităţii sale alternative ci şi, ideal, realitatea epocii noastre, atunci forţa lui ar putea cel puţin să egaleze extraordinarul din SF-ul clasic.

[4] …şi câtă „gelozie” poate stârni unui autor faptul că nici una dintre cărţile lui nu a fost promovată astfel…!

[5] …iniţial de la Florin Pîtea: întâmplarea ne-a adus în acelaşi magazin chiar în ajunul lansării volumului.

[6] John Clute şi Peter Nicholls, The Encyclopedia of Science Fiction (cf. Ştefan Ghidoveanu).

[7] Ne amintim că prima locomotivă cu aburi a fost realizată de Richard Ttevithick 1804. Or, „La categoria proto-steampunk sunt încadraţi de obicei Mary W. Shelley (Frankenstein or The Modern Prometheus, 1818), Jules Verne (Voyage au centre de la Terre, 1864; (…)), Bram Stoker (Dracula, 1897) şi H.G. Wells (The Time Machine, 1895; (…); The First Men In The Moon, 1901)” [p. 14]. Având în vedere că Mary W. Shelley, Jules Verne şi ceilalţi nu prea aveau „altă rimă” în materie de ştiinţă şi tehnologie, ideea de a-i cota drept corifei ai unui  eventuaul „proto-steampunk” îmi pare uşor forţată: e ca şi cum ai afirma că SF-ul s-a născut ca „proto-steampunk”!

[8] …deşi „cu cât pedigree-ul e mai mare, cu atât animalul e mai firav. Ceea ce – în cazul nostru – nici vorbă să fie adevărat” [p. 15-16].

3185 vizualizari

7 Comentarii

  1. dan spune:

    Chiar is foarte curios de ce se va spune de fiecare autor. Io mi-am zis parerea la recenzia lui Liviu Radu, ia sa vad daca se potriveste cu ce va scrie p-aici:)

  2. dan spune:

    A, si nu e publicat in editie limitata, adica nu numai, io am luat aia standard, care era in zeci de exemplare la stand si era mai ieftina, si m-am facut si cu Making Ofu’ gratis ca am luat cartea de la targ:). Banuiesc ca editia asta e si in librarii, asta standard zic.

  3. Bear spune:

    multumiri, draga ovidiu, pentru o lectura atit de acribica incit, daca vei pastra minutiozitatea analizei la acelasi nivel, vom avea de-a face cu o recenzie-fluviu pina vei fi epuizat toate textele.
    o precizare s-ar cuveni facuta: coperta infatisata in ilustratia articolului e cea a editiei „de masa”, a tirajului mare, inca disponibil spre vinzare, spre deosebire de editia limitata, epuizata cu doua saptamini inaintea tiparirii. coperta editiei limitate e cea de-aici: http://uglybadbear.files.wordpress.com/2011/03/lim2.jpg?w=500&h=693

  4. Bear spune:

    si inca o precizare: eu nu am avut nici un rol in facerea acestei antologii, asadar nu e cazul sa ma numesti „antologator” (o vocabula care-mi suna a barbarism, intre noi fie vorba). o antologie este compilata de un editor, iar in acest caz editorul este adrian craciun. eu doar i-am oferit spatiul tipografic… si abia astept sa i-l pot oferi din nou.

  5. Jen spune:

    Iarasi? Singurul SF e hard, orice altceva e un gunoi etc. etc.? S-a fumat de mult asta…

    Astept cu interes si recenzia, ca n-am prea inteles scopul articolului de fata. In afara de cazul in care Nautilus nu iesea la norma cu italicele si cineva s-a gandit sa le bage pe toate aici.

  6. […] de Horia Girbea, si preluat de SRSFF (at last! )… si inca unul in noul numar Nautilus, semnat de Ovidiu Petcu. Cel din urma pare a fi un foileton cu multe episoade (sezoane?). Me […]

  7. Ben Ami spune:

    @Jen – „…n-am prea inteles scopul articolului de fata.”

    mama, cat am mai ras citind asemenea… 🙂

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.