REVISTA NAUTILUS / Articole / De ce ne fascinează găurile negre

De ce ne fascinează găurile negre

Eugen Cadaru • 19:03 - 01.02.2016 • 

În urmă cu ceva ani, audiind o prelegere dedicată strategiilor de marketing, am reținut că, pe lângă sentimentul negativ de frică, există alte cinci appeal-uri universale pozitive, cinci “cârlige” care, dacă sunt utilizate, reușesc întotdeauna să atragă atenția oamenilor și chiar să o țină concentrată asupra unui anumit subiect. În ordinea oferită de cel care ținea acea prezentare, acestea ar fi următoarele: to gain (a câștiga, a dobândi), new (nou), mystery (mister), sex și umor.

Pentru a încerca o explicație a cauzelor pentru care conceptul astrofizic de gaură neagră a căpătat o răspândire atât de masivă în cultura populară a ultimelor decenii, aș corela cele arătate mai sus cu o declarație a celui mai faimos artist suprarealist al tuturor timpurilor, Salvador Dali, care arăta că succesul extraordinar al picturilor sale se datorează faptului că oamenilor le place misterul.

Și rezumând aceste două idei, obținem imediat rezultanta, cauza pentru care cu toții devenim, brusc, foarte atenți atunci când auzim orice relatare despre acest fenomen cosmic: misterul. Dar nu orice fel de mister, am putea adăuga, ci misterul aflat la nivelul său aproape absolut dar care, spre deosebire de misterul metafizic al Ființei Supreme, are o palpabilitate aproape imediată. Evident, nimeni n-a atins o gaură neagră, însă, în același timp, cu toții știm fără dubiu că aceste obiecte/fenomene există, pentru că existența lor a fost precis determinată prin observații și calcule științifice riguroase.

gaura neagra

Și ce altceva sunt aceste obiecte decât un mister total în stare pură ? Ce altceva poate fi mai incitant decât existența unor obiecte ale lumii fizice care fac parte din această lume fenomenologică, dar care, în același timp, se comportă, în mod fundamental, exact pe dos decât toate celelalte entități ale acestei lumi ? Căci, dacă entitățile acestei lumi emit sau reflectă lumina, aceste entități înghit lumina, de parcă ar fi căpcăunii lumilor fantastice alternative din basmele copilăriei… Și probabil că exact această stare a lor paradoxală, bizară de entități ale universului nostru care se comportă de parcă ar aparține unei alte lumi, opuse față de a noastră, constituie baza succesului lor mediatic.

Această explicație ne este oferită și de către Nicolas Witkowski și SvenOrtoli în cartea lor “Butoiul lui Arhimede – mic tratat de mitologie a științei” (Editura Nemira, 2006): “Fără a pretinde că în imaginarul nostru gaura neagră are vocația de a înlocui infernul, aspectul său de Baal-Moloch devorator (“Canibalii cosmosului”, titra L’Express referitor la subiect) pare să fie destul de seducător. Atributele sale (mitice) sunt încă și mai interesante: absoarbe lumina și îngheață timpul. Se pare că în ceea ce ne imaginăm despre gaura neagră se exprimă o teamă avertisment a epocii noastre.”

Preluând acest citat ne putem întreba imediat ce anume ne imaginăm despre aceste obiecte. Ce explicații posibile le dăm? Mergând la nivelul comun al percepției publice și al culturii populare actuale, aflăm că variantele ce ne sunt oferite nu sunt foarte multe. În imaginarul colectiv fundamentat pe ipotezele sugerate de știință, găurile negre ar putea reprezenta fie scurtături între zone foarte îndepărtate ale Universului cosmic, fie zone de trecere spre alte Universuri sau alte dimensiuni ale Universului nostru. Ambele ipoteze au în centrul lor invitația nerostită de a explora. Fie că ar fi să ajungem în zone ale Universului de care nedespart multe miliarde de ani lumină, fie că ne-am găsi într-un alt Univers, dacă ar fi să trecem prin ele (presupunând că, într-un fel necunoscut în prezent, am supraviețui acestui pas) experiența exploratorie ar fi colosală…De fapt, ar fi “the ultimate research endeavour” (cum s-ar putea spune în limbaj anglo-saxon), pentru că, trecând printr-o gaură neagră, ar însemna să trecem dincolo de ultima frontieră a lumii fizice perceptibile, dincolo de orizontul a tot ceea ce pare a fi accesibil explorării. Am intra într-un context pe care mintea umană nici măcar nu îl poate concepe pe de-a-întregul, ci doar îl poate evoca, prezumtiv,prin câteva formulări abstracte („acolo” timpul și spațiul nu mai există. „Acolo” este o singularitate, adică un punct al cărui volum tinde spre zero, dar care conține o masă ce tinde spre infinit…) care însă nu pot căpăta, în nici un fel, concretețea unei descrieri fenomenologice.

Ne găsim așadar în fața unui mister total care, prin faptul că îl putem observa, ne invită să-l explorăm dar care pare a fi în totalitate inexplorabil. Și din această fascinație a necunoscutului absolut (și a promisiunii pe care acesta ne-o face, aceea că mai există ceva dincolo de realitatea perceptibilă) decurge, probabil, faima fenomenului. Avem o poartă concretă, fizică, reală spre „dincolo” și necunoscut și nici un fel de idee sau speranță că am putea transcende prin ea.

Până în martie, să aveți un final de iarnă plăcut, cu ninsori blânde și frig moderat!

1433 vizualizari

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.