REVISTA NAUTILUS / Articole / De ce dăm credit Big Bang-ului — câteva explicații posibile

De ce dăm credit Big Bang-ului — câteva explicații posibile

Eugen Cadaru • 15:19 - 01.12.2015 • 

“1.La început a făcut Dumnezeu cerul și pământul. 2. Și pământul era netocmit și gol. Întuneric era deasupra adâncului și Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor. 3. Și a zis Dumnezeu: Să fie lumină! Și a fost lumină.”

Pentru orice persoană care este familiarizată cât de cât cu teoria științifică a Big Bang-ului (un punct infinit de concentrat care explodează și dă naștere, prin evoluție, la tot ceea ce există în lumea pe care o percepem prin simțuri) și care citește aceste prime trei versete ale primului capitol (Geneza) alVechiului Testament este aproape imposibil de evitat a observa asemănarea (cel puțin parțială, măcar) dintre cele două explicații cu privire la începutul Universului.

În ambele ni se oferă un “ceva” gol, adânc, ne-tocmit, greu definibil și greu imaginabil în care, dintr-o dată, se produce o explozie care generează Universul. Această imagine a unei super-explozii produse în neant, care apare în ambele variante, pare a fi un fel de pivot, un cel mai mic numitor comun, un punct de intersecție sau, finalmente, unul dintre elementele de legătură între mitologie și știință. Dincolo de ea, însă, fiecare dintre cele două linii de gândire are propriile sale drumuri și explicații. Dacă în cazul Vechiului Testament ni se oferă și o cauză a acestei scântei generatoare, aceasta fiind Dumnezeirea (Elohim, entitate, prin natura ei, incomprehensibilă, indefinibilă și incognoscibilă), în ceea ce privește știința, deocamdată, totul este la nivel de supoziție.

Ce era acel punct care, prin explozie, a generat totul? De unde provenea? A apărut din nimic? Ar fi posibil ca ceva să apară din nimic? (Această ipoteză pare să contrazică, oarecum, percepția noastră primară asupra lumii înconjurătoare, în care tot ceea ce există pare a avea o cauză oarecare.) Sau avea el un-fel-de-existență-autosuficientă-în-sine-însuși, neavând, deci, nevoie de o cauză? Ne putem imagina așa ceva? Sau era acel punct rezultatul unei prăbușiri în sine însuși a unui univers preexistent (Big Crunch/Marea Implozie)? Ar putea fi Universul o repetare ciclică și infinită de Big Bang-uri și Big Crunch-uri? Dar poate fi această teorie compatibilă cu observațiile și calculele astronomice actuale care arată faptul că galaxiile se îndepărtează în mare viteză unele de altele, ceea ce ar însemna că Universul va sfârși într-o totală disoluție și nu prin auto-contracție? Sauoare ar putea să mai existe “ceva” (cum ar fi o materie actualmente insesizabilă) care, potrivit “teoriei universului oscilant” elaborată de către faimosul fizician Stephen Hawkings, la un moment dat, datorită greutății sale, ar putea să inverseze mișcarea actuală de împrăștiere cu cea de sens contrar, de contracție (ceea ce ar putea valida existența unei alternanțe infinite de implozii și explozii distructive și generatoare de Univers)? Sau,oare,acel punct inițial, infinit de mic și infinit de dens, acea Singularitate, să fi fost o “infiltrație” dintr-un univers vecin ? Sau poate că în locul acelui unic punct despre care se spune că a generat creația spontană a materiei să fi existat, de fapt, o multitudine de astfel de puncte (potrivit teoriei fizicianului Steven Weinberg, laureat al premiului Nobel pentru fizică, care susține că marea explozie n-a pornit dintr-un centru bine definit, ci ea a avut loc simultan peste tot; “Care tot?”, ar putea întreba un cârcotaș, de vreme ce, înainte de Big Bang nu putem concepe că ar fi existat spațiul sau timpul…). Sau…, sau…, sau…

În volumul „Miturile secolului XX” (coordonator Pierre Brunel, editura Univers, 1999), în articolul său referitor la Big Bang, autorul Marcel Froissart îl citează pe Francois Jacob, laureat al premiului Nobel pentru medicină care spune că „mitică sau științifică, reprezentarea despre lume pe care o construiește omul lasă totdeauna un loc important imaginației sale”. Acest citat de la începutul eseului pare un preambul al concluziei din final, în care M.F. afirmă că “Big Bang-ul nu este cu nimic mai evoluat decât multe mituri”. Arătând faptul că o teorie, pentru a fi adoptată ca adevăr, trebuie, esențialmente, verificată în funcționalitatea sa (fapt greu realizabil cu privire la un eveniment ce se presupune că s-ar fi petrecut în urmă cu foarte multe miliarde de ani), acesta afirmă că Big Bang-ul științific evocă începutul universului la fel de evaziv ca și mitul despre crearea lumii al indigenilor Kogui din Columbia („La început era marea. Era întuneric peste tot”), concluzionând că logica științifică actuală (care descrie înlănțuiri de tipul cauză-efect) este “incapabilă să conceapă un adevărat început al Universului, adică un efect fără cauză, o trecere de la neant la ființare”.

Așadar, să fie oare Big Bang-ul un model mai degrabă imaginar decât real ?

Dincolo de asemănarea sa imagistică cu mitul biblic al Genezei (și nu numai, după cum s-a văzut), s-ar părea, totuși, că modelul Big Bang se sprijină și pe ceva dovezi pe care le-am putea numi științifice, precum, de exemplu, radiația cosmică de fond (acea radiație electromagnetică – microunde – care se găsește peste tot în Univers, adică este o prezență constantă, omniprezentă și nu are ca sursă vreo stea sau alt obiect ceresc, ci este considerată ca fiind o radiație fosilă, un „ecou” rezultat în urma exploziei primordiale) sau simpla deducție logică care ne spune că, dacă în această fază, materia din Univers se dilată (în mare viteză, chiar), ar fi de presupus că în trecut (dând „filmul” înapoi), ea s-a aflat concentrată într-un singur punct.

Totuși, în pofida acestor argumente, scepticismul cu privire la veridicitatea absolută a Big Bang-ului apare exprimat și în volumul “Butoiul lui Arhimede – mic tratat de mitologie a științei” (Editura Nemira, 2006), în care autorii (Nicolas Witkowski și SvenOrtoli – doi oameni de știință convertiți în jurnaliști sau, dacă preferați, doi jurnaliști de știință cu o solidă educație în domeniu), referindu-se la Big Bang, spun că “este o revelație acceptată de elevul de colegiu, cum ar fi fost și de un papuaș Omaha, povestea începutului istorisită de tatăl său”și că “nu știm nimic, dar ne este familiar”.

Aici să fie oare cheia popularității Big Bang-ului, faptul că acest model seamănă destul de bine cu ceea ce mitologiile ne-au spus vreme de mii de ani? În acest punct, o întrebare adiacentă ar fi următoarea: cum se face că știința ajunge să pună în pagină, să confirme întrucâtva, modele cosmogonice pe care le considerăm a fi rezultatul strict al imaginației și al speculației? Să fie aceasta o simplă coincidență sau ar trebui să deducem, de pe această bază, și altceva – cum ar fi faptul că acea cunoașterea intuitivă sau revelată poate exprima adevărul – ?

Aceasta ar putea fi, în mod indubitabil, o explicație, dar nu singura, căci lângă aceasta ar mai trebui adăugat și faptul că Big Bang-ul pare să rezoneze suficient de bine cu percepția noastră comună referitor la faptul că tot ceea ce există trebuie să aibă o cauză. Din această perspectivă, soluția unui univers oscilant, fără început și fără sfârșit, infinit în timp și spațiu, necreat, existent-în-sine, chiar dacă poate părea oarecum seducătoare, pare mai puțin conformă cu bunul simț și logica imediată care rezultă din observarea modului în care se petrec fenomenele naturale în lumea înconjurătoare.

Și, un ultim argument ar fi că, deocamdată, altă variantă mai bună (care să corespundă mai bine observațiilor de până acum) nu avem. Chiar dacă nu ne spune care ar fi natura acelui ceva în care s-a produs Big Bang-ul (căci de spațiu și timp înainte de marea-explozie-generatoare-de-univers nu poate fi vorba, nu?), chiar dacă nu ne spune ce va rămâne din Univers după ce toată materia și energia se va fi împrăștiat și consumat și chiar dacă nu ne explică cum este posibil să se treacă de la conceptul de non-ființare a nimic, la realitatea ființării unui întreg Univers, deocamdată, teoria Big Bang-ului nu are alt concurent decât, eventual, poate, alte câteva teorii-speculații (care sunt și mai puțin argumentabile prin dovezi „palpabile”).

Altfel, mă întreb dacă ar fi posibil ca peste (mult) timp (într-o bună zi în care știința viitorului ar putea demonstra că modelul Big Bang este o eroare totală și că adevărata origine a Universului este cu totul alta, una pe care noi, poate, nici nu ne-o putem imagina în ziua de azi), oamenii acelor vremuri să privească amuzați spre această teorie a timpurilor noastre, precum noi, oamenii epocii digitale de azi, privim cu condescendență spre credințele (poate așa-zis) primitive ale înaintașilor noștri mai îndepărtați.

Și mă mai întreb dacă există oare un punct terminus al acestui carusel aparent nesfârșit al regresiei infinite către originea ultimă a tuturor lucrurilor…

În rest, pentru că a început iarna calendaristică, până la începutul lui 2016, vă urez ger plăcut, ninsori blânde și Sărbători cu pace și bucurie!

552 vizualizari

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.