REVISTA NAUTILUS / Articole / Dan Simmons şi Cantosurile Hyperion-ului

Dan Simmons şi Cantosurile Hyperion-ului

Gérard Klein • 5:20 - 01.09.2014 • 

Uneori, dar rareori, o carte care pare a fi ivită ca un fulger pe cer de altfel senin al science fiction-ului, sau mai degrabă ca o novă pe firmament, rămâne în tezaurul acestei specii literare. Se bucură de un brusc și rapid succes și modifică profund tabloul general al SF-ului încât nu mai pare posibil să scrii ca înainte. Cronicile marţiene (Martian Chronicles) ale lui Ray Bradbury au reprezentat cu siguranță o astfel de carte, și într-un stil complet diferit, The World of Null-A (Lumea Non-A) de A.E. van Vogt.

Hyperion_Dan SimmonsHyperion de Dan Simmons a fost o astfel de novă, mai degrabă o supernovă. Spre deosebire de Dune care a cunoscut în ceea ce priveşte succesul un progres destul de lent, dar care a dus romanul pe înălțimile Olimpului, succesul lui Hyperion a fost imediat, atât în ​​termenii aprecierii critice cât și în privinţa primirii de către public. Și din nou, o asemenea realizare strălucită a fost paradoxală. În Europa cel puțin, autorul era necunoscut și nici în Statele Unite nu era considerat vreun star. Hyperion, primul volum a ceea ce a anunța un roman de cel puțin două ori mai consistent, a fost o naraţiune complexă, chiar dificilă, care s-a oprit brusc, prefigurând o continuare despre care nimeni, nici măcar autorul, nu știa când va vedea lumina tiparului.

Într-un mod foarte neobișnuit, inspirat de Chaucer, autor pe care-l mai cunosc doar experţii şi cercetătorii vechii literaturi engleze, Dan Simmons a compus nişte povești disjuncte narând aventurile a șapte pelerini, texte pline de concepte şi teme religioase. Pe scurt, o abordare care mi s-a părut riscantă. Mai mult decât atât, volumul mi s-a părut colosal ca dimensiuni, ceea ce implica şi o investiție riscantă în traducere. Desigur, textul era superb, flamboaiant, original, dar când l-am publicat a fost cu speranță în inimă și în frică-n oase. Cu toată sinceritatea, trebuie să recunosc ca am trişat un pic: am făcut toate eforturile împreună cu echipa mea de colegi să reducem cât se poate de mult dimensiunea volumului și m-am abţinut să spun că era incomplet. Robert Laffont, patronul editurii, atunci când a observat a făcut ochii mari. Nu mult timp. Colecţia Ailleurs et demain aveaunele dificultăți și acest obiect literar neidentificat putea însemna ruina. Începusem partida cu un gambit. Dar când am citit romanul, am simțit acea mică vibrație la nivelul coloanei vertebrale, un semn familiar pentru editori: o capodoperă, ori o publicăm, ori dăm faliment.

Fără să înţeleg cum, succesul a fost aproape imediat. Se pare că înainte de publicare sistemul informal-informaţional al fanilor a funcționat atât de bine încât cititorii așteptau cartea cu sufletul la gură. Hyperion a primit premiile Hugo și Locus, dar acestea nu aveau atunci importanța care li se acordă acum. Criticii au fost entuziasmați, liderii de opinie de la marile edituri la fel. Pe scurt, ceea ce consideram a fi un act oarecum nebunesc din partea mea s-a dovedit a fi un joker câștigător. Nici unul dintre cele mai mari succese ale colecţiei Ailleurs et demain nu ajunseseră la fel de repede la asemenea vânzări. Singura problemă a fost aceea a multelor rupturi de stoc din cauza unei atitudini oarecum timide în privinţa calculării tirajelor. O altă problemă a mea a fost vociferarea cititorilor exasperaţi, care au pretins imediat urmarea romanului. M-am gândit o clipă să dispar din circulație. Din fericire, autorul n-a dat greș, nici traducătorul, și volumul doi, The Fall of Hyperion a apărut exact la un an de la publicarea primului volum. Succesul s-a transformat într-un adevărat triumf, consolidat evident de continuările Endymion și Rise of Endymion.

Pentru mine, acest ansamblu nu este o serie, nici chiar un ciclu propriu-zis, ci un imens roman coerent cum aproape nu mai există în toate speciile literare. Nu voi încerca să vă fac vreo introducere, cu atât mai puțin să vi-l descriu, această sarcină cred că este mai presus de puterea mea, și de altfel ar priva cititorii de o lectură delectabilă. Vreau doar să atrag atenția asupra unui aspect al operei care ar putea rămâne neobservat într-atât veţi fi prinşi de meandrele acțiunii.

Mă refer la faptul că acest roman, de altfel unul excelent, este, de asemenea, şi o vastă întreprindere critică, uneori ironică, și, prin urmare, o reflecție subtilă asupra tropilor (de exemplu, figuri de stil și trucuri narativ-stilistice) science fiction-ului și a altor câtorva specii abuziv considerate populare. Plecând de la Chaucer și de la narațiunile paralele care se încadrează într-o poveste mai mare, implicându-l și distribuindu-l pe prima scenă pe Keats, imaginea marelui poet, nefericit și blestemat, Simmons conduce fără efort şi fără discontinuitate aparentă toate acele trucuri care permit foiletoanelor să continue într-un mod frenetic. El ne demonstrează cât de ușor poate fi atrasă (şi distrasă) atenția noastră, uneori, cu preţul celei mai elementare verosimilităţi, dar reuşeşte întotdeauna ca un mare artist, să ne surprindă, atunci când de obicei, foiletonistul se mulţumeşte cu o piruetă. În fond, Simmons luminează spre marea noastră plăcere, continuitatea acestei tapiserii infinite, literatura. În cazul lui nu este nevoie de a mai lua în considerare cezura dintre literatură şi paraliteratură.

Nu ştiu dacă aţi auzit de clasicul exemplu al eroului foiletonistic aflat într-o situație dificilă la sfârșitul unui episod, probabil, inventat de dragul argumentului: legat cu o funie de un ţăruş şi aflat într-o groapă, eroul vede o fiară care este pe cale de a se năpusti asupra lui… (Va urma!). Și apoi începutul următorului episod : „Cu un efort supraomenesc eroul rupe funia, smulge ţăruşul de care fusese legat cu o clipă înainte și trage în țeapă leul (sau, la alegere, tigrul, jaguarul, puma, lupul, ursul, etc.), care căzu mort, și pe care se căţără pentru a ieşi din groapă.”

Inutil să spun, Simmons nu ne dezamăgește într-un asemenea mod. Dar ne determină totuși să reflectăm de multe ori cu privire la funcționarea operelor literare pe care le iubim atât. Fără a avea aerul și mai ales, fără a strica magia, el ne dezvăluie o mulţime de trucuri. Citiți-l din această perspectivă și veți descoperi destule „subtilități” în spatele unor funii aparente fel de groase precum frânghiile corăbiilor. Se pot găsi multe exemple în lunga călătorie care-l conduce pe Raul Endymion într-un caiac pe râul dintre lumi și unde există reminiscențe ale fluviului eternităţii lui Philip José Farmer.

Hyperion_Caderea_Dan SimmonsAşadar, Simmons nu este numai un maestru povestitor, dar, de asemenea, este un teoretician și un pedagog, atribute inseparabile meseriei sale de profesor. Și așa putem înțelege mai bine versatilitatea sa, deoarece el a a scris în toate registrele şi a utilizat toate speciile literare, nu numai science fiction-ul, ci şi fantasy-ul prin Song of Kali, horror-ul prin mai multe romane, inclusiv Summer Of Night și urmările acestuia care nu au fost printre favoritele mele, apoi romanul poliţist, thriller-ul, romanul de spionaj, ca bonus – un erou al literaturii contemporane în The Crook Factory și în cele din urmă un amestec ciudat de science fiction, fantasy și horror în ceea ce este, probabil, cea de a doua capodoperă a sa, Carrion Comfort.

Pe scurt, Simmons şi-a consacrat talentul care este considerabil și cunoștințele sale despre literatură, cultura sa fiind una extraordinară, pentru a demonta mecanismul acestor mașinării ciudate pentru plăcerea și instruirea noastră. Iar în Ilium, se întoarce de-a dreptul la izvoare : e vorba de Iliada lui Homer, care l-a inspirat puternic, desigur într-un mod original. Nu cred că este interzis să credem că într-o bună zi îl va ataca până şi pe Don Quijote al lui Cervantes.

Se pune astfel întrebarea dacă Dan Simmons este singurul autor de science fiction care a întreţesut activitatea de creație și aceea de critic. Gândindu-mă bine, nu cred că altcineva a întreprins aşa ceva într-un mod atât de sistematic ca el. Am găsit rudimente la James Blish în modul în care a introdus Finnegan’s Wake a lui Joyce ca model al lumii, ceva de neînțeles cu excepția creatorului său și, prin urmare, obiectul unor interpretări nesfârșite, în romanul A Case of Conscience. La Philip K. Dick, glosa despre actul de a scrie în sine este de multe ori subadiacentă.

Și cu mult timp în urmă, gândirea lui Van Vogt din The World of Null-A referindu-se la nemurirea eroului, cel puțin epilogul, s-a bazat pe normele aristotelice. Apoi, după Simmons, monstruosul roman (ca dimensiuni) al lui Peter F. Hamilton, Dawn of Night ( ) conține destule demonstrații ironice cu privire la funcţionarea operei spațiale și a romanului popular. Într-adevăr, inocența auctorială nu mai este necesară, şi aici începe literatura iar scriitorul adevărat este cel care pune la îndoială arta sa.

Fără pic de exagerare, Cantosurile Hyperion-ului reprezintă o capodoperă a science fiction-ului mondial şi oricine dacă nu le-a citit încă ar trebui s-o facă. Spre marea sa delectare.

© Gérard Klein

Titlul original : „Les Cantos d’Hypérion (Dan Simmons)”.

Traducere de Cristian Tamaş.

Traducerea şi publicarea în româneşte s-au realizat cu acordul autorului. Îi mulţumim.

Gérard Klein – interviu de Cristian Tamaş

Gérard Klein – Science fiction și teologie (traducere de Cristian Tamaș) :

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie/

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie-2/

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie-iii/

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie-iv/

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie-v/

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie-vi/

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură?” (I), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură?” (II), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură?” (III), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură?” (IV), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Procedeul dizolvării science fiction-ului, introdus de către agenţii culturii dominante”, traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Philip K. Dick sau America schizofrenică”, traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Nu suntem singuri în univers” (I), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Nu suntem singuri în univers” (II), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Nu suntem singuri în univers” (III), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein s-a născut pe data de 27 mai 1937 la Neuilly-sur-Seine, suburbie a Parisului. Scriitor, critic, publicist, eseist, editor, este unul dintre cei mai importanţi autori europeni de SF. I s-a decernat de două ori Grand Prix de la Science-Fiction Française, Premiul european al science fiction-ului şi în 2005 Pilgrim Award pentru ansamblul operei sale (premiu acordat de Science Fiction Research Association). Volumele lui Gérard Klein au fost traduse în multe limbi ale Terrei, inclusiv în engleză, germană, spaniolă, italiană, rusă şi română. Are o licenţă în psihologie socială la Sorbona şi una în economie la Institutul de Studii Politice din Paris. Timp de doi ani a participat la războiul din Algeria.

În 1963 s-a angajat la SEDES, institut de studii economice al Casei de economii şi consemnaţiuni din Franţa, unde s-a ocupat de studierea economiei urbanismului până în 1976. În 1986 îşi încheie activitatea de economist, dar continuă consilierea în materie de studii prospective pentru EDF (Electricité de France) şi alte companii şi instituţii şi rămâne în contact cu asociaţia Futuribles.

Debutează la optsprezece ani cu povestiri în revistele Galaxies şi Fiction. Primul său roman, „Embûches dans l’espace” a fost publicat în 1958 sub pseudonimul François Pagery, în colaborare cu alţi doi autori (pseudonimul Pagery provine din primele silabe ale prenumelor lui Patrice Rondard, Gérard Klein şi Richard Chomet), în colecţia „Rayon Fantastique”, co-publicată de marile edituri Gallimard şi Hachette între 1951-1964.

Tot în 1958, publică „Le Gambit des étoiles”, utilizând propriul nume. Romanul ratează la milimetru Premiul Jules Verne. Urmează publicarea volumului de povestiri, „Les Perles du temps” şi cinci romane în colecţia Fleuve Noir cu pseudonimul Gilles d’Argyre.

În 1969, patronul editurii Laffont, Robert Laffont îi încredinţează coordonarea colecţiei „Ailleurs et Demain” (Altundeva şi Mâine), una dintre cele mai prestigioase şi longevive colecţii de SF din lume. Între 1974 şi 1986, coordonează împreună cu Jacques Goimard şi Demètre Ioakimidis, La Grande Anthologie de la Science-Fiction, o suită de trei serii (46 de volume) publicată la editura Livre de Poche, Paris. În 1986, Gérard Klein devine coordonatorul colecţiei SF de la Livre de Poche.

Cel mai important volum al său, „Les Seigneurs de la guerre” (Seniorii războiului – traducere românească de Vladimir Colin, 1975) a fost publicat în 1970 la editura Robert Laffont. Nuvelele „Les virus ne parlent pas” (Viruşii nu vorbesc – traducere românească de Vladimir Colin) şi „Réhabilitation” (Reabilitare – traducere românească de Vladimir Colin) se detaşează în ansamblul prozei sale. Independent de Cordwainer Smith, Gérard Klein introduce conceptul de propulsie solară în science fiction, în romanul „Les Voiliers du soleil”, 1961.

Bibliografie

Cu pseudonimul François Pagery (în colaborare cu Richard Chomet et Patrice Rondard)

„Embûches dans l’espace”, roman, colecţia Le Rayon fantastique, editura Hachette, 1958,

Cu pseudonimul Gilles d’Argyre

La Saga d’Argyre:

„Chirurgiens d’une planète”, roman, editura Fleuve noir, 1960; re-editat în 1987 la editura J’ai lu cu titlul „Le Rêve des forêts”(traducere în româneşte de Radu Gârbacea, „Chirurgii planetari”, editura Tinerama, 1993)

„Les Voiliers du soleil”, roman, editura Fleuve noir, 1961 (traducere în româneşte de Oana Popuţoaia, „Corăbiile solare”, editura Antet, 2002)

„Le Long voyage”, roman, editura Fleuve noir, 1964 (traducere în româneşte de Claudiu Constantinescu, „Călătoria cea lungă”, editura Antet, 2002)

„Les Tueurs de temps”, roman, editura Fleuve noir, 1965 ( traducere în româneşte de Radu Naum, „Ucigaşii de timp”, editura Nemira, 1999)

„Le Sceptre du hasard”, roman, editura Fleuve noir, 1968 ( traducere în româneşte de Vlad T.Popescu, „Sceptrul hazardului”, editura Nemira, 1993)

Cu propriul nume :

„Les Perles du temps”, culegere de povestiri, editura Denoël, 1958 ( traducere în româneşte de Vladimir Colin, „Planeta cu şapte măşti”, editura Albatros, 1973)

„Le Gambit des étoiles”, roman, editura Hachette, 1958 (traducere în româneşte de Ştefan Ghidoveanu, „Gambitul stelelor”, editura Nemira, 1994)

„Le temps n’a pas d’odeur”, roman 1963 ( traducere în româneşte de Vladimir Colin în culegerea de povestiri „Planeta cu şapte măşti”, editura Albatros, 1973)

„Un chant de pierre”, culegere de povestiri, editura Éric Losfeld, 1966

„Les Seigneurs de la guerre”, roman, editura Robert Laffont, 1970 ( traducere în româneşte de Vladimir Colin, „Seniorii războiului”, colecţia Romanelor ştiinţifico-fantastice, 1975, editura Univers; ediţia a doua, ed.Nemira, 1992)

„La Loi du talion”, culegere de povestiri, editura Robert Laffont, 1973 (traducere în româneşte de Vladimir Colin şi Ştefan Ghidoveanu, „Legea talionului”, editura Lucman, 2001)

„Histoires comme si…” culegere de povestiri, editura UGE, 10/18, 1975 (traducere în româneşte de Angela Cismaş, „Povestiri de parcă ar fi…”, editura Fahrenheit, 1996)

„Le Livre d’or de Gérard Klein”, antologie, 1979

„Mémoire vive, mémoire morte”, antologie, editura Robert Laffont, 2007

Nuvele

„Réhabilitation” (1973); traducere în româneşte de Vladimir Colin: „Reabilitare”, Almanhul Anticipaţia 1983

„L’astronaute mort”, 1996

Studii

„Malaise dans la science-fiction américaine”, editura L’Aube enclavée, 1977

„Trames et moirés”, editura Somnium, 2011 (prima apariţie în volumul „Science-fiction et psychanalyse”, editura Dunod, 1986)

1380 vizualizari

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.