REVISTA NAUTILUS / Articole / Dan Simmons – Flashback (2011), partea a II-a

Dan Simmons – Flashback (2011), partea a II-a

Gérard Klein • 10:06 - 02.11.2014 • 

„Flashback” de Dan Simmons este un thriller SF având acțiunea în 2030. A profitat autorul pentru a zugrăvi o imagine catastrofică a acestui viitor apropiat pentru Statele Unite și restul lumii, bazându-se pe propriile idei de dreapta ? Oare așa să fie ? Reacții postate pe bloguri și forumuri au apărut imediat după lansarea romanului în versiune originală în limba engleză. Dar oare împărtășește Dan Simmons asemenea idei sau a împins programatic provocarea foarte departe numai pentru a obliga să reflectăm? Unii cititori ai acestui captivant roman SF pot să fi fost șocați de viziunea unui asemenea viitor.

Gândirea nu trebuie să se supună nici unei dogme, nici unui partid, nici unei pasiuni, nici unui interes, nici unei idei preconcepute, nici față de nimic altceva, cu excepția faptelor înseși, pentru că supunându-se ar înceta să mai existe.” – Henri Poincaré

Dan Simmons pur și simplu ignoră subiectul cheltuielilor sociale ale guvernului federal american, ne-extrapolând decât în condiții constante, ceea ce este cel puțin discutabil. Și mai catastrofal, aproximativ jumătate din datoria publică americană este deținută de străini, adică aproximativ jumătate din aceasta de Japonia și China, subiect asupra căruia voi reveni. Dacă aceste țări au nevoie de finanțare masivă pentru propria lor dezvoltare sau pur și simplu pentru menținerea standardului de viață, și vor fi nevoite să lichideze activele lor americane, guvernul federal al S.U.A. ar fi în stare de faliment aproape instantaneu.

Activele americane și datoriile deținute de China reprezintă aproximativ trei trilioane de dolari sau aproximativ costul războaielor menționate anterior, dar fără nici o corelație. Situația este și mai gravă dacă luăm în calcul deficitele de cont ale unor state mari ale S.U.A, cum ar fi California, practic în stare de faliment, în ciuda eforturilor depuse de ex-guvernatorul Schwarzenegger, împiedicat (printre altele) să reformeze sistemul de impozitare. Acestea fiind spuse, efectele unei astfel de eșec al Statelor Unite ar fi absolut catastrofale asupra lumii întregi, dar nu este sigur că se va întâmpla așa conform scenariului dezastruos ptopus de Dan Simmons. fără eforturi serioase, interne și externe, pentru a transforma lucrurile în jurul. Să nu uităm că atât președintele Bill Clinton cât și președintele Barack Obama au întreprins reforme serioase atât pe plan intern cât și pe plan extern pentru a redresa America. Pe de altă parte, riscul unui astfel de eșec ar distruge oare S.U.A. în mai puțin de un sfert de secol, până în punctul descris de Simmons? Mă îndoiesc. Falimentele statele abundă în decursul istoriei lumii și nu cunosc niciun caz, cu excepția unui unui război pierdut, care să fi condus la destramarea unui stat sau imperiu. În cele din urmă, Statele Unite vor rămâne, dacă nu puterea mondială, cel puțin cea de a doua, eventual după China, dar chiar și asta rămâne de văzut. Evident, „flashback-ul”, tema principală SF introdusă în roman, joacă un rol central în descompunerea, în dezagregarea societății americane. Ideea lui Simmons merită să fie analizată: consumatorii de flashback (aproximativ 85% din populație) se refugiază într-un trecut iluzoriu, nu-i mai interesează prezentul darămite viitorul. Supremația la orizont a Japoniei mi se pare chiar mai îndoielnică decât prăbușirea Americii. Și, prin urmare, rolul Japoniei de tutore al Americii este doar un element ficțional împrumutat poate de la Philip K.Dick.

Chiar și ignorând catastrofele care au lovit Japonia după ce Simmons a scris romanul, „imperiul soarelui răsăre” pare să fi angajat pe o pantă alunecoasă care nu îi va permite să joace vreun un rol decisiv peste 20 de ani sau mai târziu. Datoria publică actuală a Japoniei a ajuns la 200% din PIB-ul său, adică la valoarea considerată intolerabilă pentru Statele Unite ale Americii. Singurul avantaj este că această datorie este deținută aproape în întregime de cetățenii japonezi. Japonia este într-o criză economică permanentă în ultimii douăzeci de ani. Populația japoneză îmbătrânită scade: spre 2035 se estimează că peste 35% dintre japonezi vor avea peste șaizeci și cinci de ani (doar 25% în 2012) și populația Japoniei va scădea de la 120 de milioane astăzi la aproximativ 100 milioane în 2035. Nu e chiar o situație ideală pentru o presupusă națiune imperialistă, chiar dacă ideea dezagregării democrației până la feudalismul unor concerne industriale, nu este, cu un pic de imaginație, chiar incredibilă.

„Neo-imperialismul” japonez este pe cale să devină un trop al science fiction-ului, nefiind altceva decât o versiune modernizată a demodatului și xenofobului concept al „pericolului galben”. Dar, desigur, este distractiv de a inversa în oglindă situațiile respective ale SUA și Japonia între 1945 și 2035. Proconsulii au migrat pe alte țărmuri. „Prăbușirea” Chinei și dezagregarea sa până la punctul „pacificării”, adică a cuceririi și colonizării de către forțele invadatoare japoneze asistate de mercenari americani, este chiar și mai greu de susținut, având în vedere viitorul real al Japoniei și perspectivelor sale demografice: este o elucubrație să crezi că forțele americane, descrise ca fiind sub-dotate, ar putea să controleze o țară de un miliard și jumătate de oameni, în timp ce la apogeul puterii lor au trebuit să se retragă din Irak și Afganistan.

În romanul lui Simmons, Mexicul care invadează sudul Statelor Unite, va fi în stare în douăzeci sau treizeci de ani s-o facă când se pare că nu va putea prea curând să depășească faza de corupție absolută și de violență internă și banditism generalizat ? Bandele mexicane și cartelurile drogurilor sunt mult mai preocupate de lupta dintre ele decât să desființeze o graniță care este sursa veniturilor lor prin intermediul traficului de droguri și a imigrației ilegale. „Califatul global” imaginat de Simmons, care ar urma să se întindă din Canada până în Pakistan, cucerind și întreaga Europă, este o absolută fantasmagorie pentru oricine care știe măcar câte ceva despre situația reală din țările musulmane, despre fragmentarea lor în sute de ireconciliabile facțiuni religioase și politice. În majoritatea țărilor musulmane sunt prevalente rivalități etnice și religioase care au condus deja la războaie civile și interstatale iar teroriștii care au instituit așa-zisul „stat islamic” în nordul Siriei și al Irakului nu au sorți de izbândă.

Chiar și în cadrul țărilor nemusulmane, diversitatea pozițiilor musulmanilor (lăsîndu-i de o parte pe radicalii islamiști) este evidentă. E un aspect pe care Samuel P.Huntington l-a demonstrat în mod clar în studiul său „The Clash of Civilizations and the Remaking of World Order” (1996) (Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale, trei ediții românești, ultima la editura Litera, 2012), studiu contestat de multe ori de unii care nici măcar n-au deschis volumul. Mai mult decât atât, teza ciocnirii civilizațiilor a fost susținută cu mult înainte de Huntington de extremiștii și teroriștii islamiști care au lansat chemarea la djihad.

„Viziunea” lui Simmons privind distrugerea totală a Israelului cu unsprezece bombe cu hidrogen lansate (cum?) de către vecinii săi, mi se pare la fel de fantasmagorică. Chiar dacă după Pakistan, Iranul reușește să dezvolte o bombă cu fisiune, ceea ce nu este nici exclus, dar nici sigur, saltul tehnologic al islamiștilor până la bomba cu fuziune pare imposibil în perioada de timp avută în vedere. A crea o armă termonucleară este un lucru extrem de dificil și necesită resurse tehnice și științifice care par cu totul în afara posibilităților islamiștilor. Mulți experți se îndoiesc că India posedă arme termonucleare în ciuda pretențiilor sale. Lipsa descurajării și a ripostei este justificată în romanul lui Simmons prin dezarmarea aproape unilaterală a Statelor Unite, ca parte a acordurilor lor cu defuncta Uniune Sovietică și mai târziu cu Rusia.

Va urma.

© Gérard Klein

Traducere de Cristian Tamaş.

Traducerea şi publicarea în româneşte s-au realizat cu acordul autorului. Îi mulţumim.

Gérard Klein – interviu de Cristian Tamaş

Gérard Klein – Science fiction și teologie (traducere de Cristian Tamaș) :

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie/

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie-2/

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie-iii/

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie-iv/

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie-v/

http://revistanautilus.ro/articole/science-fiction-si-teologie-vi/

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură?” (I), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură?” (II), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură?” (III), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Science fiction-ul este o subcultură?” (IV), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Procedeul dizolvării science fiction-ului, introdus de către agenţii culturii dominante”, traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Philip K. Dick sau America schizofrenică”, traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Nu suntem singuri în univers” (I), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Nu suntem singuri în univers” (II), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein – „Nu suntem singuri în univers” (III), traducere de Cristian Tamaș

Gérard Klein s-a născut pe data de 27 mai 1937 la Neuilly-sur-Seine, suburbie a Parisului. Scriitor, critic, publicist, eseist, editor, este unul dintre cei mai importanţi autori europeni de SF. I s-a decernat de două ori Grand Prix de la Science-Fiction Française, Premiul european al science fiction-ului şi în 2005 Pilgrim Award pentru ansamblul operei sale (premiu acordat de Science Fiction Research Association). Volumele lui Gérard Klein au fost traduse în multe limbi ale Terrei, inclusiv în engleză, germană, spaniolă, italiană, rusă şi română. Are o licenţă în psihologie socială la Sorbona şi una în economie la Institutul de Studii Politice din Paris. Timp de doi ani a participat la războiul din Algeria.

În 1963 s-a angajat la SEDES, institut de studii economice al Casei de economii şi consemnaţiuni din Franţa, unde s-a ocupat de studierea economiei urbanismului până în 1976. În 1986 îşi încheie activitatea de economist, dar continuă consilierea în materie de studii prospective pentru EDF (Electricité de France) şi alte companii şi instituţii şi rămâne în contact cu asociaţia Futuribles.

Debutează la optsprezece ani cu povestiri în revistele Galaxies şi Fiction. Primul său roman, „Embûches dans l’espace” a fost publicat în 1958 sub pseudonimul François Pagery, în colaborare cu alţi doi autori (pseudonimul Pagery provine din primele silabe ale prenumelor lui Patrice Rondard, Gérard Klein şi Richard Chomet), în colecţia „Rayon Fantastique”, co-publicată de marile edituri Gallimard şi Hachette între 1951-1964.

Tot în 1958, publică „Le Gambit des étoiles”, utilizând propriul nume. Romanul ratează la milimetru Premiul Jules Verne. Urmează publicarea volumului de povestiri, „Les Perles du temps” şi cinci romane în colecţia Fleuve Noir cu pseudonimul Gilles d’Argyre.

În 1969, patronul editurii Laffont, Robert Laffont îi încredinţează coordonarea colecţiei „Ailleurs et Demain” (Altundeva şi Mâine), una dintre cele mai prestigioase şi longevive colecţii de SF din lume. Între 1974 şi 1986, coordonează împreună cu Jacques Goimard şi Demètre Ioakimidis, La Grande Anthologie de la Science-Fiction, o suită de trei serii (46 de volume) publicată la editura Livre de Poche, Paris. În 1986, Gérard Klein devine coordonatorul colecţiei SF de la Livre de Poche.

Cel mai important volum al său, „Les Seigneurs de la guerre” (Seniorii războiului – traducere românească de Vladimir Colin, 1975) a fost publicat în 1970 la editura Robert Laffont. Nuvelele „Les virus ne parlent pas” (Viruşii nu vorbesc – traducere românească de Vladimir Colin) şi „Réhabilitation” (Reabilitare – traducere românească de Vladimir Colin) se detaşează în ansamblul prozei sale. Independent de Cordwainer Smith, Gérard Klein introduce conceptul de propulsie solară în science fiction, în romanul „Les Voiliers du soleil”, 1961.

Bibliografie

Cu pseudonimul François Pagery (în colaborare cu Richard Chomet et Patrice Rondard)

„Embûches dans l’espace”, roman, colecţia Le Rayon fantastique, editura Hachette, 1958,

Cu pseudonimul Gilles d’Argyre

La Saga d’Argyre:

„Chirurgiens d’une planète”, roman, editura Fleuve noir, 1960; re-editat în 1987 la editura J’ai lu cu titlul „Le Rêve des forêts”(traducere în româneşte de Radu Gârbacea, „Chirurgii planetari”, editura Tinerama, 1993)

„Les Voiliers du soleil”, roman, editura Fleuve noir, 1961 (traducere în româneşte de Oana Popuţoaia, „Corăbiile solare”, editura Antet, 2002)

„Le Long voyage”, roman, editura Fleuve noir, 1964 (traducere în româneşte de Claudiu Constantinescu, „Călătoria cea lungă”, editura Antet, 2002)

„Les Tueurs de temps”, roman, editura Fleuve noir, 1965 ( traducere în româneşte de Radu Naum, „Ucigaşii de timp”, editura Nemira, 1999)

„Le Sceptre du hasard”, roman, editura Fleuve noir, 1968 ( traducere în româneşte de Vlad T.Popescu, „Sceptrul hazardului”, editura Nemira, 1993)

Cu propriul nume :

„Les Perles du temps”, culegere de povestiri, editura Denoël, 1958 ( traducere în româneşte de Vladimir Colin, „Planeta cu şapte măşti”, editura Albatros, 1973)

„Le Gambit des étoiles”, roman, editura Hachette, 1958 (traducere în româneşte de Ştefan Ghidoveanu, „Gambitul stelelor”, editura Nemira, 1994)

„Le temps n’a pas d’odeur”, roman 1963 ( traducere în româneşte de Vladimir Colin în culegerea de povestiri „Planeta cu şapte măşti”, editura Albatros, 1973)

„Un chant de pierre”, culegere de povestiri, editura Éric Losfeld, 1966

„Les Seigneurs de la guerre”, roman, editura Robert Laffont, 1970 ( traducere în româneşte de Vladimir Colin, „Seniorii războiului”, colecţia Romanelor ştiinţifico-fantastice, 1975, editura Univers; ediţia a doua, ed.Nemira, 1992)

„La Loi du talion”, culegere de povestiri, editura Robert Laffont, 1973 (traducere în româneşte de Vladimir Colin şi Ştefan Ghidoveanu, „Legea talionului”, editura Lucman, 2001)

„Histoires comme si…” culegere de povestiri, editura UGE, 10/18, 1975 (traducere în româneşte de Angela Cismaş, „Povestiri de parcă ar fi…”, editura Fahrenheit, 1996)

„Le Livre d’or de Gérard Klein”, antologie, 1979

„Mémoire vive, mémoire morte”, antologie, editura Robert Laffont, 2007

Nuvele

„Réhabilitation” (1973); traducere în româneşte de Vladimir Colin: „Reabilitare”, Almanhul Anticipaţia 1983

„L’astronaute mort”, 1996

Studii

„Malaise dans la science-fiction américaine”, editura L’Aube enclavée, 1977

„Trames et moirés”, editura Somnium, 2011 (prima apariţie în volumul „Science-fiction et psychanalyse”, editura Dunod, 1986)

970 vizualizari

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.