REVISTA NAUTILUS / Articole / Cititorul de literatură SF (1)

Cititorul de literatură SF (1)

Aurel Cărăşel • 9:28 - 13.03.2011 • 

Unul dintre cei mai importanţi sociologi literari ai secolului XX, Robert Escarpit, porneşte, în studiile pe care le întreprinde, dinspre estetica literară şi literatura comparată pentru a se fixa asupra unui anumit tip de demers intelectual, care cercetează literatura ca act de informare şi mijloc de comunicare. Şi nu o face întâmplător. Conform observaţiilor făcute de mai mulţi cercetători în domeniu, printre care Lucien Goldman, C. Levi-Strauss şi W. Gay Walther, literatura a străbătut un drum sinuos către verticalitate, ridicându-se din zona neutralităţii atemporale, de la acel tip de literatură care comunică doar un story (unde nu suntem implicaţi, ca lectori, decât în măsura în care îl acceptăm ca verosimil), către yona literaturii cotidiene, ancorată adânc în spaţiul social.

Cititorul însingurat al Evului Mediu, remarca R. Escarpit în a sa „La Révolution du livre”, lipsit de o educaţie adecvată, este un consumator pasiv de literatură, un fel de „termită literară”. El nu se constituie decât ocazional în cumpărător de carte şi prezintă un dispreţ detaşat faţă de ceea ce citeşte, precum şi faţă de autorul necunoscut al volumului răsfoit. Revoluţia produsă de Guttenberg în domeniul tiparului a permis multiplicarea aproape geometrică a numărului de cărţi existent înainte ca invenţia lui să înceapă să funcţioneze şi l-a obligat pe cititor să-şi reconsidere poziţia. În secolul XXI, educaţia şcolară şi post-şcolară, orientată masiv  către mediul social şi spre comunicare, coroborată cu o tot mai evidentă dependenţă a omului modern faţă de informaţie, a transformat literatura dintr-un joc intelectual, destinat exclusiv plăcerii, într-un act preponderent de informare. Ea devine „parte componentă a unei vaste structuri, care a căpătat în timp denumirea generică de mass-media, structură ce serveşte la irigarea cu mesaje a masei sociale, la un anumit moment dat”. (1)

În felul acesta, devine mai uşor de acceptat ideea conform căreia literatura începe, tot mai mult, să fie integrată în paginile ziarelor şi revistelor cu un profil diferit de cel strict literar (nu facem referire aici la revistele de cultură, care sunt, prin însăşi tematica lor, orientate şi în această direcţie. Desprinzându-se de poziţia de neutralitate, adoptată pentru o bună perioadă de timp, şi ancorând în problematica realităţii curente, chiar dacă mai niciodată nu vorbeşte explicit despre ea, literatura este şi Realitate, după cum obesrvă criticul şi teoreticianul francez Gaston Bachelard: „Nu există poezie care să fie antecedentă actului verbului poetic. Nu există realitate antecedentă imaginii literare.” (2)

Dacă păstrăm linia acestei interesante definiţii, putem conchide că, aşa cum fiecare tip de realitate îşi are locuitorii ei specifici, fiecare tip de lectură îşi are cititorii proprii. Şi nu este vorba aici numai de o sociologie a culturii publicului-cititor, cât mai ales de una a vârstelor acestuia. Este un lucru firesc ca scriitorii şi editorii să ştie cu precizie cărui segment de public-cititor se adresează. Aceasta ţi ajută pe unii să se specializeze narativ în limitele unei anumite psihologii, iar pe ceilalţi să îşi standardizeze tirajele. Acesta pare să fie principalul motiv pentru care numeroşi autori sau editori scriu în prefeţele la cărţile/revistele abia încheiate de scris sau de editat pentru cine anume a fost editată respectiva carte sau revistă. Cel mai adesea, se ajunge la emblematizare, tocmai pentru ca situaţia respectivă să nu genereze confuzie. Este cazul colecţiilor de carte (policier, science-fiction, de dragoste, horror, fantastic, gotic, de aventuri etc) sau al titlurilor-şablon pentru reviste („Femeia”, „Ştiinţă şi Tehnică”, „Vânătorul şi pescarul amator”, „Filatelistul” etc). Destul de frecvent intervine şi aşa-numita specializare pe verticală, atunci când din masa celor interesaţi de o anumită temă sunt selectate anumite categorii de lectori (vezi „Racheta cutezătorilor-Revistă pentru şcolari”, „Ştiinţă şi Tehnică pentru Tineret”, „Arici Pogonici – Revistă ilustrată pentru copii” ş.a.m.d.).

Devenită, prin intermediul presei, act de comunicare, literatura presupune, asemenea oricărui act de comunicare uzual şi existenţa unui procedeu de feed-back, prin care autorul-editorul-publicaţia periodică să măsoare intensitatea şi dimensiunea efectului pe care informaţia difuzată l-a avut în rândul masei de lectori. Acesta este motivul apariţiei „Poştei redacţiei”, în publicaţii, şi a chestionarelor tipizate de la sfârşitul romanelor, metode prin care cititorul era solicitat să răspundă la anumite întrebări referitoare la modul în care a receptat mesajul şi la atitudinea avută faţă de acesta.

Presa specializată pe domeniul Science Fiction, care apare la noi în ţară odată cu celebra „Colecţie de Povestiri Ştiinţifico-Fantastice” (1955), procedează în aceeaşi manieră. Editorialul din numărul de debut al „CPŞ-F”, semnat de scriitorul Adrian Rogoz, se adresa şi el aceluiaşi tineret, proprunându-i uluitoare aventuri pe mare, pe uscat, în aer şi în spaţiu. La rândul său, Almanahul Anticipaţia s-a adresat exact aceluiaşi segment de cititori, dorind să-l avertizeze, prin literatură, asupra pericolului unei catastrofe nucleare. După 1989,, majoritatea publicaţiilor SF îşi doresc ca lector tineretul, oferindu-i posibilitatea de a visa nelimitat la libertate prin intermediul literaturii pe care o publicau. Se poate remarca faptul că, de fiecare dată, actul literar este o metodă de a comunica o informaţie, prin mijlocirea căreia lectorul are o nouă deschidere în abordarea Realităţii.

În „Regula jocului”, criticul şi teoreticianul literar Paul Cornea subliniază obiectivitatea demonstrată de sistemul statistic, excelentă metodă de caracterizare a influenţei unui fenomen asupra modului în care el există, la un moment dat: „Ca să evidenţiem succesul unei reputaţii literare există oare un mijloc mai eficace decât studiul sistematic al difuzării, realizat pe baza metodelor statistice moderne? (…) Şi anume înlocuind lungile descrieri fastidioase prin diagrame şi reprezentări grafice, care să ilustreze evoluţia tirajelor, a ediţiilor, a tipurilor de public.” (3)

Urmărind statistica făcută chiar în cadrul „Colecţiei…” de către Adrian Rogoz (adevărat că într-o manieră destul de empirică, dar cu rezultate incontestabile), putem constata că 85% din semnatarii chestionarului publicat în paginile revistei sunt tineri sub 20 de ani, în special elevi. După 18 ani, Almanahul „Anticipaţia” îşi realizează propriul sondaj şi concluzionează – peste 70% dintre cititori au vârsta sub 22 de ani. În 1991, Editura Nemira întreprinde un sondaj, înainte de demararea colecţiei de carte SF „Nautilus”, iar cifrele confirmă din nou – cititorii viitoarei colecţii sunt, în proporţie de 73%, tineri până în 25 de ani.

Interpretarea acestor date statistice este destul de dificilă şi presupune cunoştinţe de specialitate. Câteva cocnluzii profane se pot formula însă, fără a avea pretenţia exhaustivităţii sau a unor judecăţi cu valoare perenă.

Bibliografie

1.      Escarpit, Robert, „La Révolution du livre”, 1965, Unesco et éd. P.U.F., p. 89

2.      Bachelard, Gaston, „Poétique de l’espace”, 1957, éd. PUF, 1961, p. 171

Cornea, Paul, „Regula jocului. Versantul colectiv al literaturii”, Editura Eminescu, 1980, p.27

2374 vizualizari

Un comentariu

  1. killroy spune:

    daca cititorul insingurat din evul mediocru era pasiv, cititorii de acum si care abia mai osebesc buchiile cum or fi?

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.