REVISTA NAUTILUS / Articole / Bine aţi sosit la Disneyland!

Bine aţi sosit la Disneyland!

rares_iordache • 12:05 - 07.07.2010 • 

Ne aflăm aici deoarece nimic din ce există în acest spaţiu nu este real. Mă situez în această zonă crepusculară ca fiind un alt eu care vine să interfaţeze cu un „tu”, care eşti de fapt un alt tu. Suntem patru în două realităţi diferite.

„Bine aţi venit în Disneyland” este mesajul cu care ne întâmpină câteva hiperrealităţi, însă când dau peste un astfel de lăcaş precum este acesta mă dezic cu totul de mine. Ceea ce mă fascinează este tocmai puterea de a fi un altul, însă un alt „eu”, care vine să se constituie într-un altfel de mediu. Aici pot face aproape orice, însă libertatea relativă a actului nu implică suprimarea determinisului sau a unui soi de cenzură aplicată de real.

Matrix…„There is no spoon”. Una dintre replicile cu tâlc din partea întâi a trilogiei. Dacă această introducere în „realitatea” Matrix este una bine aşezată pe anumite suporturi de idei, din partea a doua şi a treia este nevoie de decriptarea unor mesaje afişate în robă informatică, chiar tehnică în „Matrix Revoluţii”. Cum, probabil, era de aşteptat meditaţiile întrebătoare asupra unor pasaje din aceste părţi nu pot fi evitate.

Arhitectul din partea a doua este echivalentul serverului central?

Bun, în partea a doua Neo se vede cu „Arhitectul”, adică acel „individ”, să-i spun, care a construit cele şase versiuni ale Matrix. Oracolul îl sfătuieşte pe cel „Ales” să ajungă la Sursă, iar Neo se întâlneşte cu Arhitectul. Firul logic mi-ar spune că Arhitectul este Sursa efectivă, însă finalul Revoluţiilor ni-l arată pe Neo ajungând la serverul Maşinilor, adică la „Sursă”. Concluzie posibilă: serverul Maşinilor ar fi o entitatea raţională şi conştientă de sine, căci maşinile şi-au trezit conştiinţa, care a produs toate versiunile de Matrix, adică este Arhitectul. O altă cale m-ar conduce către a spune că Arhitectul nu este decât un alt program, precum Oracolul, care este construit de către server şi care are destinaţia clară de a construi lumea mirajului. Această din urmă concluzie pare, cred, cea mai aproape de scenariul propus de fraţii Wachowski, întrucât toate programele afişate în Matrix capătă o anumită formă, iar Arhitectul dispune el însuşi de formă materială, de unde echivalenţa. Ideea trezirii maşinilor la conştiinţă nu este nouă, Ray Kurweil trasând câteva fire în această direcţie. Oricum, în lipsa ideilor originale este important învelişul de prezentare al produsului.

Ieşirile de siguranţă trebuie să fie identificate

Tot în partea a doua se propune pentru prima dată ideea „ieşirilor de siguranţă”, drept nişte culoare care nu pot fi identificate în codurile Matricei. Analiză: Matrix este un sistem de coduri bine aşezate şi armonizate de către un „programator”. Sistemul care devine operaţionabil în ceea ce priveşte aceste coduri, adică le vede, funcţionează precum un program de operare din calculator, ca atare „vede” fiecare cod. La un moment dat Neo ies pe un culoar denumit „ieşire de siguranţă”, nedetectabil de „radarul” codurilor. Ar însemna că fie aceste culoare sunt modificări ale unor programe virusate, fie dincolo de codurile Matricei mai sunt ascunse alte forme de criptare nedetectabile. Existenţa unui spaţiu fără spaţiu, fără existenţa percepţiei exterioare asupra lui, este o idee îndrăzneaţă. Adică, personajele se plimbă printr-un culoar, pe care îl percep, însă care nu poate fi perceput din afară. Este un soi de existenţă prin absenţă, care devine mai interesantă decât însăşi existenţa matriceală sau cea „reală”.

Programele exilate devin viruşi

Unul dintre conceptele interesante este acela de „program exilat”. În termenii din Matrix, acest soi de program este acela care ar urma să fie şters, dar „alege” calea exilului. Atenţie, în Matrix programele dispun de un fel anume de conştiinţă, datorită trezirii. Această formă de exil aduce mai mult cu un virus: el ocupă un spaţiu anume din sistem, este foarte greu detectabil şi mai aduce pe alocuri şi anumite prejudicii. Partea cu extinderea sau cu eliminarea tuturor resurselor din respectivul spaţiu pare că nu se prea aplică. Practic, aceste programe au „libertatea” de a alege ceea ce vor să facă, să fie distruse sau să aleagă calea exilului. Este cazul lui Merovingian, un „personaj” interesant, captivat de cauzalitate, care nu o duce chiar “rău”, cu toate că este un exilat. Unul dintre cazurile interesante este cel lui Smith, un virus în toată regula, împotriva căruia serverul central nu a găsit un soluţia, antivirusul. Smith a reuşit să se duplice în sistem, împrumutând de la Neo anumite particularităţi, anumite “semen”. Neo este cauza lui Smith, ceea ce poate să inducă faptul că omul este cauza existenţei viruşilor! Duplicarea fostului agent din Matrix s-a făcut print copierea sa în program cu specificaţiile unei anomalii. Având conştiinţă el a reuşit să „revină” în sistem, însă copierea nu s-a putut face decât aici, lucru care încă nu însemnă pentru Smith „eliberarea”: „Nu suntem liberi, dat fiind faptul că încă suntem aici!”. Ei bine, Smith întrevede mai mult decât Matrix şi chiar lumea reală (fostul agent nu râvneşte la eliberarea în lumea reală, o lume a viruşilor, conform lui). La ce anume se referă Smith? Cred că rămâne o enigmă: o lume de „dincolo”, conştiinţa absolută de care un program sau virus ca el nu ar trebui să cunoască prea multe sau ipostaza de server „absolut”?

Dincolo de Matrix există o altă lume

Dacă Matrix era conceptualizarea, Matrix Reloaded problematizarea, atunci Matrix Revolutions aduce cu sine informatizarea şi tehnologizarea întregii trilogii. Vocile care spun că Matrix poate fi înţeles pe secvenţe greşesc. Filmul trebuie să văzut cap-coadă pentru a înţelege firul conceptual şi al acţiunii.

Serverul central = Sursa = Arhitectul?

Dacă Matrix Reloaded m-a pus pe meditat în ceea ce priveşte echivalenţa Arhitectului cu Serverul central al maşinilor, Matrix Revolutions aduce o ipoteză destul de coerentă: echivalenţa este invalidă! Arhitectul apare la finalul filmului discutând cu Oracolul despre cea de şaptea Matrice, cea construită după pacea obţinută de Neo. El este responsabil de reconstrucţia ei, însă serverul maşinilor este forţa care a „negociat” termenii păcii. În acelaşi timp, uşa rămâne deschisă şi pentru echivalenţa dintre cele două forme: Arhitectul = Serverul central. Cel care a negociat s-a apucat şi de reconstruit noua Matrice în termenii unei noi ordini lipsite de pericolul virusării. Mai mult, întrebarea Oracolului: „Ce se întâmplă cu cei care vor să iasă?”, primeşte rapid un răspuns: „Vor fi eliberaţi”(ceea ce mă face să cred că Arhitectul are puterea decizională în această situaţie pentru simplul fapt că el este Serverul Central!) Dar până când linişte? Este doar o chestiune de timp până la următorul conflict.

Nesincronizări în teorie: lumea reală este codată

Una dintre chestiunile mai greu de „digerat” în această parte este cea referitoare la transferul „puterilor” lui Neo în „lumea reală”. Dacă totul este în regulă cu faptul că lucrurile realizate de el sunt cauzate de conştiinţa sa „transcendentală” care este debarasată de trup, dar materializată în Matrice sub o formă anume, problema apare acum la nivelul acestui transfer. Neo poate face în realitate ceea ce face în lumea virtuală – matriceală. El „simte” maşinile, opreşte santinelele şi poate vedea totul codat! De ce ar fi lumea reală codată şi de ce o „vede” o conştiinţă anume astfel? Un posibil răspuns care ar clarifica parţial lucrurile ar fi acesta: lumea reală este ea însăşi o codare, o Matrice pe care Neo o vede la fel precum Matricea iniţială, doar că cu alte coduri. Deci, „eliberarea” nu este „eliberare”, căci este tot un soi de încătuşare într-o altfel de Matrice. Adică, în demersul ei de constituire a conştiinţei „transcendentale”, analogie la procesul de reducţie fenomenologică, conştiinţa însăşi se realizează pe sine drept o altă formă, materializare de existenţă a eului respectiv. Ca atare, procesul de transcendentalizare a conştiinţei eşuează prin faptul că există un cod după care se rescrie esenţa ei. Se pune totul în paranteză, se refuză lumea actuală drept reală, dar se reconstituie conştiinţa la nivelul unei alte lumi, care respectă un alt calup de reguli. „Nu există aşa ceva precum adevărul”, iar promisiunile din prima parte devin simple iluzii.

Scânteieri

Pe lângă cele câteva clişee, existente cel mai probabil pentru aspectul comercial al filumului sau pentru politica de marketing, Matrix rămâne o scânteie în minte, o aşchie ce îmi ridică noi întrebări la fiecare revedere. Când am crezut că totul este ok, o simplă reluare a unor secvenţe îmi aruncă noi ipoteze şi teorii. Sigur, cei mai mulţi văd o serie întreagă de bla-bla-uri „filosofice”, „existenţiale” sau de altă natură care sunt alăturate „împuşcăturilor” şi scenelor science-fiction. Dincolo de aceste lucruri, spun că acest film este prea greoi, prea plin de speach-uri inteligente, iar din această cauză o mare parte a „fanilor” s-au mutat în alte părţi.

Rareş Iordache

2269 vizualizari

3 Comentarii

  1. […] “Bine ați sosit la Disneyland”, articol publicat în numărul în numărul 30/ iulie 2010 al Revistei […]

  2. […] a actului nu implică suprimarea determinisului sau a unui soi de cenzură aplicată de real. Citește mai mult Tags: alter-ego, disneyland, eu, filosofie, hiperrealitate, ifilosofie.ro, jean baudrillard, […]

  3. tudor paroiu spune:

    Remarcă, este o plecare eronată din start, în univers totul este realitate, noi sîntem cei care nu putem reflecta realitatea şi de aici apariţia celor doi „tu”, realitatea universală şi realitatea unei entităţi. Greşit însă spus realitate virtuală pentru că pentru noi nu este de loc o realitate virtuală cum nu era nici pentru Leo în Matrix.

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.