REVISTA NAUTILUS / Articole / Avem realism magic în literatura română? Astăzi, Ion Creangă

Avem realism magic în literatura română? Astăzi, Ion Creangă

Eugen Cadaru • 17:46 - 02.08.2014 • 

creangaExistă sau nu există realism magic în literatura română? Aceasta-i întrebarea și la ea va încerca să răspundă subsemnatul, printr-o mică serie de articole inaugurate chiar prin materialul de față.

De bună seamă, discuția aceasta poate fi foarte lungă, de vreme ce critica literară academică sau mai profană pare să nu se fi pus de acord cu privire la acest aspect. Dacă pentru acele lucrări literare în care universul prezentat este complet ficțional (basmele, de exemplu: „A fost odată ca niciodată…”) în practica curentă a discuțiilor pe această temă se folosește termenul anglo-saxon „fantasy” (sau “high-fantasy”), pentru specia literară în care realul se amestecă cu fantasticul nu pare a exista o opinie cât de cât majoritară, fiind utilizați în paralel cel puțin trei termeni: literatură fantastică, literatură semi-fantastică și realism-magic.

În ceea ce mă privește, pentru rigoare și pentru o (bună) folosire exclusivă a resurselor limbii române, aș opta pentru o distincție clară între fantastic și semi-fantastic/realism magic. Astfel, de vreme ce, prin însăși înțelesul său, cuvântul fantastic ne indică o construcție dramaturgică ireală, aș prefera ca acest termen să fie folosit pentru narațiuni cu Feți-Frumoși și Ilene Cosânzene, în timp ce pentru povești în care neobișnuitul apare în contextul lumii reale (urban fantasy, de exemplu) să folosim alternativ, după preferință, termenii de literatură semi-fantastică sau realism magic.

Și, după această scurtă digresiune terminologică, pentru a continua analiza de care spuneam, să vedem care este înțelesul noțiunii de realism magic, așa cum reiese aceasta din literatura de specialitate. Din multitudinea de definiții care stau la îndemâna celui care cercetează acest domeniu, am considerat potrivit să o prezint pe cea conținută în lucrarea Dicționarului Oxford al Termenilor Literari, atât datorită prestigiului de care se bucură sursa acesteia, cât și pentru formularea concisă și sincretică. Potrivit acestei lucrări, realismul magic este acel “gen ficţional modern în care evenimentele fantastice şi fabuloase sunt incluse într-o naraţiune care menţine tonul credibil al prezentării obiective a realităţii. Acest gen desemnează o tendinţă a romanului modern de a depăşi limitele realismului şi de a mobiliza energiile fabulei, ale folclorului şi ale mitului (…).

În esență, pentru scopul discuției de față, cred eu că, din această formulare, putem reține două aspecte care definesc acest gen, și anume: caracterul sincretic (prezentarea în același plan a elementelor aparent contradictorii de tip realist și de tip fantastic) și perspectiva autorului, aceea de a prezenta evenimentele sau personajele neobișnuite, fantastice ca fiind o parte firească și absolut plauzibilă a realității cotidiene, perspectivă de natură să mențină tonul credibil al relatării.

Și, având aceste elemente deja clarificate, să mergem mai departe și să vedem în ce măsură acestea se regăsesc în lucrările literare ale autorilor români. Cum spuneam, astăzi ne vom ocupa de Ion Creangă (1837 – 1889).

Primul lucru (binecunoscut, de altfel) care s-ar putea spune despre acest autor nemuritor este faptul că opera lui, în totalitatea sa, poartă amprenta folclorului românesc, fapt explicat atât prin originea sa (primul din cei opt copii ai unei familii de țărani răzeși), precum și mediul în care s-a format, acela al satului românesc tradițional de la jumătatea secolului 19 (Humulești, județul Neamț). Astfel, în cuprinsul lucrărilor sale, regăsim atât o componentă de factură realistă (memorialistica:Amintiri din copilărie și cele șapte povestiri referitoare la personaje și situații mai mult sau mai puțin reale: Moș Nichifor Coțcariul, Popa Duhu, Ion Roată și Vodă Cuza etc.), precum și o componentă în care fabulosul folcloric constituie elementul dominant. Această a doua categorie, la rândul său, poate fi împărțită în alte două ramuri distincte, una căreia i-am putea spune fantastică, pentru că se referă la un univers în totalitate ficțional (Povestea lui Harap Alb, Povestea porcului, Capra cu trei iezi) iar una semi-fantastică, pentru că descrie apariția unor elemente fantastice în cadrul lumii reale, obișnuite (Ivan Turbincă, Dănila Prepeleac, Povestea lui Stan Pățitul). Și, în opinia mea, pentru oricare dintre acestea trei ultime povestiri amintite, termenul de realism magic este perfect potrivit pentru a defini genul literar căruia îi aparțin. Să vedem argumentele.

În fiecare din cele trei povești, personajele principale sunt oameni absolut obișnuiți, a căror existență se desfășoară în lumea reală imediată: Ivan este un soldat demobilizat, Dănila este un țăran cam slab de minte iar Stan este un flăcău harnic care a crescut fără părinți.

Apoi, pe măsură ce înaintăm în fiecare din cele trei povesti, constatăm că în existența fiecăruia dintre ei încep să apară elemente (personaje și întâmplări) care exced registrul unei relatări pe deplin realiste: Ivan se întâlnește cu Dumnezeu, cu Sfântul Petru, cu niște draci și chiar și cu Moartea, Dănila se ia la întrecere cu un drac care vrea să îl oprească din intenția lui de a construi o mânăstire iar Stan are parte de un argat deghizat,care este un drăcușor obligat să îl slujească vreme de trei ani.

Față de toate aceste componente dramaturgice non-realiste, cred că trebuie făcută imediat o observație, și anume aceea a facturii lor derivată din iconografia religioasa a satului românesc. Observați, vă rog, că toate aceste prezențe nu sunt entități mitologice (balauri, zâne, pitici etc.) ci, strict, personaje care se regăsesc în panoplia teologiei creștin-ortodoxe.

Mai departe, cei care au citit sau care vor citi cele trei povestiri au observat sau vor observa caracterul invariabil comic al interacțiunii dintre oameni și ființele supranaturale. Dacă la romantici, fantasticul duce cel mai adesea spre o atmosferă mai degrabă întunecată și amenințătoare, la Creangă al nostru, supranaturalul aduce întotdeauna un plus de bine și de lumină: după ce testează bunătatea lui Ivan, Dumnezeu și Sfântul Petru îl lasă să-și facă de cap și să îi ostracizeze în fel și chip pe draci și pe Doamna cu coasa, Dănila Prepeleac cel slab de minte (care își prăpădește toată averea din cauza prostiei) ajunge în final să îl păcălească si să îl facă de râs pe dracul trimis să îl oprească, iar Stan Pățitul, cu sprijinul drăcușorului obligat să îl slujească, ajunge om cu stare și însurat cu o femeie care în final este cea mai bună dintre toate, de vreme ce argatul îi scoate singura coastă de drac care o avea într-însa.

Mai apar în aceste povești și mici obiecte miraculoase, precum turbinca lui Ivan cea blagoslovită de Dumnezeu sau icoana lui prin a cărei sărutare Ivan reușește să ajungă direct la Porțile Raiului.

Iar în final, trebuie arătat că modul în care sunt narate aceste istorii, modalitatea de prezentare, atitudinea și tonul autorului față de ele sunt de natură a ni le aduce în fața ochilor ca pe niște întâmplări perfect verosimile, neexistând în cuprinsul acestor povestiri elemente care să genereze între autor și cititor o convenție de univers fantastic (de tipul „A fost odată ca niciodată..”), fiind îndeplinită astfel și cea de a doua condiție privind caracterul realist magic al povestirii, cea referitoare la tonul credibil al relatării, al cărui efect este acela de a transforma fantasticul într-o parte plauzibilă a realității cotidiene.

Cu acestea, consider ca fiind încheiată scurta mea demonstrație cu privire la caracterul realist magic al unora dintre scrierile lui Ion Creanga și invit pe oricine consideră că ar mai trebui spuse și alte lucruri cu privire la această temă, să o facă, spre binele dezbaterii și al analizei propuse.

Până luna viitoare, zile frumoase (și, pe cât posibil, răcoroase) să aveți!

2283 vizualizari

Un comentariu

  1. Dodo Nita spune:

    Felicitari pentru analiza originala, am citit cu placere si interes articolul.
    Dodo Nita

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.