REVISTA NAUTILUS / Articole / Anticipativ trecutul trecea

Anticipativ trecutul trecea

Ovidiu Petcu • 18:39 - 01.02.2013 • 

Apariţia la Editura Nemira a noului ALMANAH ANTICIPAŢIA – cel pentru 2013 – a fost un eveniment mediatizat şi comentat pe măsură… anul trecut. La ce ar mai fi utilă încă o părere astăzi? Şi realizezi că, de fapt, nu e vorba de o „părere”. E o stare specială. Răsfoieşti almanahul cel nou şi simţi că Timpul îşi pierde consistenţa…

…vara lui 1982, zi toridă. Undeva, pe plaja de la Mamaia, pe o secetă cumplită de publicaţii SF, un bătrânel vinde Viitor – ALMANAHUL ANTICIPAŢIA 1983. Când au trecut cei treizeci de ani?!

Apăsat de prospeţimea amintirii, răsfoieşti iar paginile  noului almanah, incapabil să formulezi un verdict. Pentru că trăieşti o experienţă afectivă, nu intelectuală – de ce asta?

Închizi almanahul, priveşti coperta unu şi cartonul de calitate se ofileşte, numărul „2013” tipărit sub titlu se estompează, dispare, degetele mângâie o copertă ieftină închipuind în tuşe groase o imagine a Pământului sub care se întinde, pictat în nuanţe de ocru, solul bătrânei Selene.

Deschizi iar almanahul şi pe coperta doi, jos, în colţul din stânga, citeşti: „Descărcaţi aplicaţia scanând qrcode-ul sau mergeţi la adresa calatorieinspatiu.ro”„Lăsaţi-vă captivaţi de realitatea augumentată 3-D…”, tehnologia secolului 21, însă coperta doi redevine acel carton fără pretenţii înfăţişând în alb şi albastru o bază permanentă pe Lună, iar alături, pe toată pagina, se răsfaţă cinic portretul care lipsea numai din ALMANAHUL URZICA. Pe pagina 3, sub titlul „ANTICIPAŢIA” (editorialul semnat de Ioan Albescu), citeşti un motto: „Nebunia îndrăzneţului – iată înţelepciunea vieţii”, şi un prim subtitlu: CONTRACŢIA TIMPULUI.

…adică exact ce trăieşti acum. Vezi motto-ul şi literele din colţul dreapta-sus al paginii 3 pierzându-se în culorile unei fotografii cu Alexandru Mironov aratând spre obiectiv chiar acel ALMANAH ANTICIPAŢIA 1983 şi nu îţi poţi stăpâni un zâmbet. Editorialul pe care îl semnează este „O aventură numită ANTICIPAŢIA”. Într-adevăr: cititorul află că, în epocă, procesul transformării lăudabilei intenţii în fapt editorial a necesitat un complicat balet birocratic punctat de mici „cascadorii” şi acte de „terorism”: „Am făcut rost (…) de o informaţie preţioasă privind o persoană din administraţia politică a vremii (…). Fac metaforic «schimb de prizonieri», iau triumfător hârtia cu aprobarea, mă duc la Ion Albescu” (sic!) şi… iată-te în acea vară a lui 1982 pe nisipul încins al plajei citind cu nesaţ Flori pentru Algernon de Daniel Keyes, „Reabilitare” de Gérard Klein, „Placed, planeta nebună” de Fredric Brown… pentru că la conceperea almanahului nici „furturile” n-au lipsit; însă la Euroconul din 1992 din Insula Jersey, în faţa „areopagului scriitoricesc americano-europrean”, autorul aventurosului editorial şi-a pus cenuşă-n cap: „Recunosc furtul intelectual (…), v-am tradus, hoţeşte, dar gândiţi-vă că sute de mii de români au fost înarmaţi de voi cu libertate în propriul lor creier şi au avut apoi puterea să-şi răstoarne dictatura” – şi parcă vezi largile mulţimi ale cititorilor de SF răsturnând dictatura şi instaurând regimul democratic model care a entuziasmat omenirea. Editorialul se încheie cu o reverenţă… tot SF: „Hari Seldon la dispoziţia dvs.”

Dar asta avea să fie treizeci de ani mai târziu. Acum, pe plaja încinsă şi cu „experienţa” celor câteva luni de ucenicie în ale scrisului, citeşti pe nerăsuflate „Operaţie de rutină” de Jean-Pierre Andrevon, „Colonia” de Leonard Oprea, „Bila de biliard” de Isaac Asimov… şi vrei să scrii curat, frumos şi drept ca ei. „Broasca” de Vladimir Colin, „Crabii mişină pe insulă” de Anatoli Dnepov… Retro SF.

Retro Anticipaţia: în „Istoria Anticipaţiei”,  Mircea Opriţă aminteşte că, în almanahul pe care îl citeai în vara lui ۥ82, „Ioan Albescu are inteligenţa de a se transfera din politicul clişeistic în concretul unor probleme pe care SF-ul şi le punea cu adevărat în epocă: relaţia cu spectacolul halucinator al ştiinţelor de avangardă, perspectivele inteligenţei artificiale, efectele ambigue ale manipulărilor genetice”

…şi revezi în acele pagini îngălbenite de vreme: Ancheta SF„Implementarea logicii multivalente” (Mariana Beliş), „Telematica – alianţa dintre informatică şi telecomunicaţii” (Andrei Bănescu), „O maşinărie de distrus răutatea” (Alexandru Mironov)… Ficţiuni?

Cunoaşterea ştiinţifică actuală confirmă ipoteze ce sfidează imaginaţia, iar aşteptările sunt pe măsură. Ancheta AA: „înţelegerea şi străpungerea barierei determinate de actuala viziune asupra Spaţiu-Timpului” (Florin Munteanu), prevede „controlul gravitaţiei” (Dumitru-Dorin Prunariu), „o maşinărie de distrus răutatea” (Alexandru Mironov)… Singularitate: „ne aflăm în pragul unei schimbări comparabile cu apariţia omului pe Pământ”, susţine Vernor Vinge („Iminenta Singularitate Tehnologică”). Posibilitatea creării unei inteligenţe supraumane farmecă şi înspăimântă: va fi un aliat? Va fi o „specie” concurentă? Adevărul ştiinţific se deosebeşte tot mai greu de ficţiune… Ficţiuni: „Chrome”, de William Gibson; „Despre infern si calculatoare”, de Liviu Radu; „Viziuni de metaroman”, de Rudy Rucker… Frontiere: „Puterea imunologiei memetice”, de Roberto Qualia, readuce în discuţie „procesul prin care creăm, în mintea noastră, hărţi hipersimplificate ale realităţii” – sub influenţa „formatorilor de opinie”, nu-i aşa? Fiindcă „opinia e antidotul curiozităţii, semnul sfârşitului unui traseu de cunoaştere” – opinia „formatorului de opinie”, desigur – şi te trezeşti oscilând între nevoia de a-ţi exprima liber propria opinie şi frica de a nu deveni tu însuţi un „formator de opinie”; îţi vine inima la loc reamintindu-ţi că mai există şi dialog – confruntarea argumentată a opiniilor.

Opinia livrată mulţimii ca unic adevăr… interesant concept – „pentru a preveni în orice om abaterea către cunoştinţe deranjante, capabile să perturbe umorile sociale”, avertizează Roberto Qualia. La fel şi conceptul „arme de banalizare” în ochii „maselor” a diferitelor alte aspecte „deranjante” pentru, să zicem, o anumită „categorie conducătoare” care poate fi tentată să opereze o „imunizare împotriva realităţii” a tuturor supuşilor ei. Poate că „În vreun think tank secret se aprofundează deja, cu siguranţă, aceste teme”, şi nu de azi, de ieri. Oare s-ar fi putut dezvălui astfel de pericole în almanahul de acum treizeci de ani?

Exista pe-atunci ipotetica „teorie a supapei”: regimul permitea unele „abateri” publicistice de la „linia” oficială. Era vremea când făceai coadă la librărie pentru „Cel mai iubit dintre pământeni” (Marin Preda), sau, în cadrul „realismului socialist”, îţi potoleai oful cu „Orgolii”, „Refugii” (Augustin Buzura) sau altele asemenea. Să fi fost şi SF-ul o asemenea „supapă”? De ce nu?

Priveşti cu neîncredere almanahul, ai senzaţia unei continuităţi de alt ordin. Ce caută preşedintele Barack Obama aici?!

Anxietate. Hipervigilenţa naşte paranoia. Sunt urme ale trecutului. Vor trece şi ele.

Totuşi: oare mai este nevoie în zilele noastre de ALMANAHUL ANTICIPAŢIA?

Este: un „aparat” de măsurat pulsul mişcării, un reper anual niciodată complet, niciodată perfect, dar întotdeauna salutar – ca şi bucuria de a-l şti acolo, gata de o nouă confruntare cu tine.

2103 vizualizari

2 Comentarii

  1. Mircea Coman spune:

    Adevarat AA-nviat! 🙂

  2. Nu stiu daca gresesc, pentru ca sunt profund subiectiv, dar fiecare lucru apare ca o necesitate obiectiva. Ca urmare a unei presiuni sociale se structureaza o forma de raspuns adecvata cu conditiile si restrictiile vremii. Almanahul Anticipatia a aparut, dupa opinia mea ca urmare a dezvoltarii unei puternice retele de cenacluri care avea nevoie de o expresie publicistica, fie colectia, fie un almanah pe fondul unei profesionalizari întreţinute de regretatul Vladimir Colin. În plus, aceste structuri aveau conştiinţa propriei lor forţe, a unui potenţial de care trebuia să se ţină cont. În al doilea rând, sau poate în primul rând, almanahul a aparut datorita unei culturi tehnice foarte dezvoltate în acea vreme, cultură tehnică care îndrăznesc să spun a influnţat şi dezvoltarea cenaclurilor. Or, o cultură tehnică trebuie potenţată de o imaginaţie creatoare, iar imaginaţia creatoare putea fi stimulată de fantezia specifică literaturii SF. Cu alte cuvinte, lumea tehnologiei româneşti din acea vreme avea nevoie de literatura SF. Astăzi peisajul din România s-a schimbat dramatic, aş spune că şi lumea în care trăim nu mai seamănă ce acea de acum trizeci de ani. Prăpastia dintre populaţie şi lumea ştiinţei este din ce în ce mai mare, încât aproape s-a renunţat să se mai înţeleagă rezultatele ştiinţei. Acum are mare trecere fantasticul, care nu mai solicită explicaţii, căci suntem în era televiziunii şi Interentului care ne-au obişnuit să ne servească direct cu concluzii, ca să nu ne obosim să le mai căutăm…

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.