REVISTA NAUTILUS / Articole / Adrian Rogoz

Adrian Rogoz

Aurel Cărăşel • 16:53 - 01.11.2012 • 

Adrian Rogoz, scriitorul-personaj care a reinventat SF-ul românesc modern pornind de la un simplu concurs literar, propus de revista „Ştiinţă şi Tehnică pentru tineret”, în anul 1955, a fost, probabil, creatorul cu cea mai debordantă vitalitate din fandomul nostru. Veşnic bonom, cu un zâmbet uşor maliţios, abia întrevăzut pe sub mustaţă, şi cu pălăria cu boruri înguste pe cap, părea să aibă aerul unui personaj din picturile lui Iosif Iser.

Ne-am întâlnit, prima dată, în anul 1982, cu ocazia „Zilelor Cenaclului Henri Coandă” din Craiova. În vremea aceea, sărbătorirea „zielelor” unui cencalu constituia una dintre puţinele modalităţi ca membrii a două sau mai multe cenacluri să se poată întâlni, în mod oficial, având toate aprobările necesare de la puterea comunistă. Din cauză că necesita alergătură multă şi o deosebită putere de convingere, nu existau prea multe cenacluri care să realizeze astfel de întruniri. Şi cum, la Craiova, acest gen de întrunire anuală devenise de câţiva ani un fel de antecameră a Consfătuirii Naţionale anuale de SF, alături de fanii şi scriitorii amatori dintr-un cenaclu sau altul îşi făceau apariţia şi scriitori sau oameni de ştiinţă consacraţi, care profitau de numărul mare de participanţi pentru a realiza adevărate şezători literare de profil: se lecturau proze inedite, se realizau vernisaje de pictură/grafică/bandă desenată, se audia muzică electronică şi, uneori mai pe furiş, se citea din proze ale autorilor americani, traduse fără girul acestora sau al caselor de editură unde apăruseră respectivele cărţi.

În 1982, cenaclul „H. Coandă” sărbătorea 12 ani de existenţă fructuoasă – tipărise 3 numere din revista „Omicron”, cu care luase Premiul Europa la Convenţia Europeană de la Stresa/Italia, publicase două culegeri cu povestirile membrilor cenaclului şi pregătea o antologie naţională SF, în fine o parte din membrii săi erau „nume grele” la nivelul SF-ului românesc – Alexandru Mironov, Marius Ghergu, Ion Ilie Iosif. Faptul acesta a determinat ca, alături de cenaclul bucureştean „Solaris”, să fie invitaţi şi doi scriitori de marcă ai generaţiei de aur – Vladimir Colin şi Adrian Rogoz.

Îmi amintesc că noi, cei mai tineri, aşteptam cu sufletul la gură secvenţa cenaclului de seară, unde se citeau şi se disecau textele propuse spre audiţie. Ne înscriseserăm pe listă doi autori: eu, din partea gazdelor, şi Mihai Grămescu, din partea oaspeţilor. Întâmplarea a făcut ca textele noastre să aibă, oarecum, o orientare asemănătoare: proza mea explora, dintr-o perspectivă SF, aventurile titanului Prometeu, cea a lui Mohai rescria începuturile istoriei creştine, în „Apocrifa de la Maria”. Evident, textul său avea un aer profesionist, scria deja de mulţi ani şi publicase nu numai în fanzinele şi culegerile de profil. Secvenţa critică în privinţa textului său a căzut în seama maestrului Colin, care a ştiut, cu dibăcie, să îi determine pe cei aproape 30 de inşi prezenţi în sală să ia parte activ la discuţie. Cea pentru textul meu a fost preluată de Adrian Rogoz, care şi-a potrivit ochelarii pe nas, a zâmbit, căpătând inconfundabila alură a unui hobbit, şi a precizat, cu eleganţă, încă de la primele cuvinte, că este foarte interesat nu de scriitura acelei proze, ci de modul în care repune ea în discuţie unul dintre miturile fundamentale ale omenirii.

La sfârşitul şedinţei, m-a chemat deoparte şi mi-a spus că are încredere în faptul că voi continua să scriu şi să mă perfecţionez în această nobilă artă: „Vreau să sper că ne vom mai reîntâlni paşii pe cărările astea întortocheate ale SF-ului. Simt în dumneata un talent şi nu trebuie să te dezarmeze faptul că, în seara aceasta, ai fost în umbra lui Grămescu.”

Previziune sau politeţe de intelectual rasat?

Ne-am mai întâlnit de două ori: o dată, tot la Craiova, cu prilejul lansării antologiei „Alfa – o antologie a literaturii de anticipaţie româneşti”, a cărei postfaţă intitulată „Aventurile fandomului românesc” o semnase; a doua oară, în redacţia revistei „Ştiinţă şi Tehnică”, unde fusese chemat să realizeze corectura şpaltului materialului pe care-l scrisese cu ocazia apariţiei numărului 500 al „Anticipaţiei – Colecţia de poveştiri ştiinţifico-fantastice”, pe care o lansase cu foarte mult timp în urmă şi căreia îi dedicase o bună parte din viaţa sa. Deşi trecuseră mulţi ani peste fiecare dintre noi, şi-a amintit cu o neobişnuită claritate de amănuntele acelui cenaclu de seară şi de personajul meu, Prometeu. Între timp, publicasem mai multe zeci de povestiri şi materiale SF şi tot întâmplarea făcuse să citească o parte dintre ele: „Ţi-am spus atunci că ai un viitor în acest spaţiu magic. Am avut dreptate, nu? Uite, promit că o să citesc şi primul roman pe care ai să-l publici şi îţi voi scrie părerea mea despre el. Numai să mi-l trimiţi, uite, îţi notez aici adresa mea din Germania”. Ne-am strâns din nou mâinile, sperând să ne revedem într-o bună zi din viitor.

Nu am mai apucat, însă, să-mi ţin promisiunea. Adrian Rogoz nu a mai avut răbdare şi a plecat spre altarul unor zei straniu stohastici în luna iulie 1996. „Vânătoare de noapte” (apărut la editura „Vlad @ Vlad” cu pseudonimul Harry T. Francis) a apărut în luna octombrie a aceluiaşi an şi, dacă nu am putut să o fac atunci, i-l dedic acum, prin aceste rânduri târzii, dar nu inutile. Pentru că ştiu că maestrul merită din plin această umilă ofrandă. La cât sacrificiu personal şi-a impus pentru a duce în spate singura revistă de SF din România acelor vremuri, ar trebui ca toate volumele de SF apărute de-a lungul unui an în această ţară să aibă o dedicaţie pentru cel care a făcut posibilă apariţia autorilor lor.

2201 vizualizari

3 Comentarii

  1. Mircea Coman spune:

    Mulțumim pentru aceste memorabile dezvăluiri. Ele aruncă asupra acelor timpuri și asupra oamenilor cărora le datorăm atât de mult cuvenita lumină a aducerii aminte.

  2. Frumos spus! Adrian Rogoz merită aceste frumoase cuvinte!

  3. Florin Marti spune:

    Am gasit acest link cautand versurile exceptionalului poem care mi-a marcat tineretea, „Supraimpresiumi” publicat cred in 1981 in volumul „Inima rezistenta”, o carte care imbina neasteptat, in ultima ei parte, matematica cu poezia… abordand palindromul ca pe o joaca cu cuvintele… Maiestuos! Pacat ca nu mai poate fi gasita pe net…

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.