REVISTA NAUTILUS / Articole / Adevarul despre elefant: parabola orbilor (III)

Adevarul despre elefant: parabola orbilor (III)

Ovidiu Petcu • 20:06 - 11.11.2012 • 

 „The second, feeling of his tusk,

Cried, ‘‘Ho! What have we here

So very round and smooth and sharp?

To me, ’tis mighty clear

This wonder of an elephant

Is very like a spear.’’

(John  Godfrey  Saxe: The Blind Men and the Elephant)

„Is very like a spear”, hm!  Definiţia genului SF… Denumirea…

Bâjbâind prin ceţurile frontierei dintre Ştiinţă şi Ficţiune în căutarea esenţialului, nespecialistul reîntrezăreşte adjectivul „fantastic” alunecând „himeric” de la „imaginar” la „iraţional” şi de la „uluitor” la „supranatural” [dexonline.ro]; şi, cu ochii în dicţionar, se-mpiedică-n sensuri: dacă, precum s-a spus, literatura ştiinţifico-fantastică este „ştiinţifică în chip fantastic şi fantastică în chip realist” [1, p. 10], atunci ea creează modele de realitate conform ştiinţelor contra naturii şi supranaturale ca realitatea însăşi!

Tot cu ochii-n dicţionar, o altă interpretare ar fi că această literatură este „uluitor” de ştiinţifică şi, poate chiar de aceea, „nemaipomenit” de realistă, căci anticipează cu „nemaivăzută” precizie, zugrăvind ceea ce va să vină atât în viitor, cât şi în prezent sau chiar în trecut! (Alinuţa, nu-i tăia urechea lui tati, mai lasă-l să mai fiarbă zece minute.)

…şi tot cu ochii-n dicţionar, nespecialistul e mai-mai să dea peste ceea ce „pare a fi rezultatul unei imposibile încrucişări între o pisică şi o broască” [8, p. 85]. Este o „feranulă”, personaj imaginat de Charles Hemberg (NAŞTEREA ZEILOR, 1954). Netulburată, „feranula” îşi continuă dizertaţia „pe tema destinului Terrei şi al locuitorilor ei” [8, p. 85]. Prin preajmă trece-n viteză un lipăit de tălpi goale… şi o turmă furioasă de târgoveţi galopând pe urmele nevăzutului… Din tenebre se înalţă o scârbavnic-antropoformă alcătuire din bucăţi de hoit reanimate cu mijloacele ştiinţei încă nenăscute… (Alinuţa, dacă nu te mai speli pe dinţi măcar strânge-i de pe jos!) …şi nespecialistul înţelege: este „dreptul fanteziei de a evolua pe cele mai capricioase orbite, atunci când zborul e validat de logica internă a naraţiunii”, spunea Ion Hobana, dar „aceste speculaţii, aşezate adesea sub semnul metaforei sau al parabolei, nu aspiră la statutul de previziuni ştiinţifice” [8, p. 85].

Nici nu trebuie: SF-ul este, într-adevăr, mai degrabă „metaforă” sau „parabolă” decât „previziune”. La rigoare, e cum zicea Gernsback: o „invenţie fermecătoare, amestecată cu fapte ştiinţifice şi cu viziuni profetice” [cf. 1, p. 29] – când le dă Dumnezeu. Puţinele „previziuni” confirmate (şi ele pline de sens metaforic) se pierd într-un ocean de ficţiuni pseudo-ştiinţifice (mai mult sau mai puţin elucubrante). Ambele categorii, însă, impun autorilor imaginarea unui nivel avansat al cunoaşterii raţionale. Prin ce metodă?

Printr-o abordare raţională, credibilă fie şi exclusiv în planul convenţiei artistice [8, p. 10], neştiutul cel de toate zilele este „mistificat” cum zicea Poe (uneori prin speculaţii extrem de licenţioase) şi propus ca… „ştiut”. Ei bine, acesta e contextul ideal de geneză a unor existenţe şi destine cu totul atipice: făpturi artificiale, extratereştri, nemuritori, călători în Timp etc. Acum nespecialistul e mai convins ca niciodată că denumirea „ştiinţifico-fantastică” este la fel de improprie ca şi aceea de „ficţiune speculativă”, „anticipaţie” sau „bozon”. (Alinuţa, dacă nu te mai joci cu bunica te rog să-i bagi la loc oasele-n sicriu!) Şi definiţia?

Calificând romanul FRANKENSTEIN drept „o parabolă despre om şi instinctul său de creaţie, despre semnificaţia vieţii, despre înţelesul cunoaşterii şi despre felul în care cunoaşterea activă poate sau nu să slujească viaţa” [12, p. 241-242], Mircea Ivănescu a definit, practic, SF-ul, enumerându-i aceste caracteristeristici incontestabile. Dar ele nu pot fi decât consecinţe ale unui element esenţial: metafora, parabola, înţelesul cunoaşterii, traiectoriile existenţiale atipice, lumile paralele, viitorul – uneori ascuns în faldurile trecutului… din ce se trag toate astea?

Din cunoaştere. Brusc, în mintea nespecialistului se face lumină ca ziua: „elementul esenţial” era ascuns la vedere. În orice model de realitate SF, nivelul cunoaşterii raţionale este conceput ca fiind superior celui din realitatea concretă – cu toate „consecinţele” amintite. Şi pentru că genul SF a cucerit noi teritorii de expresie artistică, nespecialistul îl ridică-n rang, formulând:

SF este o categorie estetică prin metafora explorării posibilului cu modele de realitate unde cunoaşterea raţională, imaginată ca depăşind limitele ştiute, determină consecinţe specifice.

O largă perturbare a Forţei înfioară tărâmul Frontierei: „consecinţe specifice”?

Tocmai am vorbit despre ele, îşi aminteşte nespecialistul. Caracteristice SF-ului, consecinţele cunoaşterii raţionale extinse dincolo de ştiut au fost, sunt şi vor mai fi identificate, enumerate, eliminate, discutate şi disecate de fiecare autor, dinamica viziunilor despre SF completându-şi tabloul cu noi forme şi nuanţe; dar, oricât de multe şi de variate, ele se pot reduce la adâncirea semnificaţiilor comune, deschiderea unor perspective cu totul noi de înţelegere a realităţii, redimensionarea ideii de condiţie umană şi problematica raportării speciei noastre la alte specii şi la întregul univers. Totuşi, ele sunt „simple” consecinţe ale cunoaşterii raţionale din SF, imaginată ca extinsă, prin definiţie, dincolo de nivelul ei real – esenţa categoriei estetice în discuţie.

Defiţiţia de mai sus nu-i neagă SF-ului „apetitul pentru verosimilitate” [8, p. 6]; dar, imaginând ceea ce poate fi dincolo de ştiut, autorul de SF nu-i obligat să devină prooroc. Asemenea multor dependenţi de SF, nespecialistul s-ar declara mulţumit dacă, prin coerenţa speculaţiilor ştiinţifice mai mult sau mai puţin licenţioase, autorul ar creea modele de realitate convenţional-credibile, deci apte să susţină cu naturaleţe comportamente, atitudini, decizii, spaime şi evenimente extraordinare capabile să creeaze şi să modifice în imaginar existenţe, destine, lumi întregi, formulând întrebări şi căutând răspunsuri cu privire la rostul căutării, al cunoaşterii, al creaţiei… Nespecialistul realizează cu uşurare că nu trebuie să fii licenţiat în Litere ca să-nţelegi că doar SF-ul poate modela prin frumos raporturile omului – ca individ, societate şi specie –  cu universul şi cu sine însuşi. Din păcate, insuficienta exploatare a unor asemenea resurse estetice continuă să menţină SF-ul în ghetoul său de „gen minor”, „vulgar” sau… „paraliterar”.

Născocirea unor elemente de ştiinţă ce depăşesc nivelul cunoaşterii curente nu este mereu facilă; dar imaginarea unui viitor cu nivel ştiinţifico-tehnic superior celui prezent poate fi mereu laborioasă. Extrapolarea ştiutului în neştiut… Cum s-ar putea numi…?

Adunându-şi gândurile, nespecialistul îşi reia litania: ficţiunea–cunoaştere-avansată = imaginarea unui nivel ştiinţific superior momentului, sprijin pentru ficţiunea-consecinţelor = crearea de personaje, întâmplări, destine… cât mai credibile… şi odată „suprapuse” cele două ficţiuni… Cum botezi aşa ceva…??

Cu priviri de oţel şi cu inima cât un purice, nespecialistul decretează:

„Aşa ceva” se va numi SupraFicţiune [9, p. 163].

O nouă perturbare a Forţei… dar nespecialistul îşi scoate fulgerător tupeul şi trage de la şold în toate părţile: ficţiunea-cunoaştere-avansată e „mediul nutritiv” al ficţiunii create deaSupra Ficţiunii amintite – cu personajele, faptele, sporirile de sens şi tot restul. De fapt – suflă nespecialistul peste ţeava fumegândă – ambele niveluri de ficţiune realizează, ca tot unitar, ceea ce numesc eu supraficţiune – prescurtat, SF. Simplu. (Alinuţa, nu-l mai da huţa pe bunicul că nu de-aia l-am spânzurat.) Începuturi? Data viitoare.

 

 

(Va urma)

BIBLIOGRAFIE

1. Florin Manolescu, LITERATURA S.F., Editura Univers, Bucureşti, 1980

2. Jaques Sadoul, ISTORIA SF-ului MODERN (1918-1984), Editura Vremea, Bucureşti, 1997

3. ODISEEA MARŢIANĂ  / MAEŞTRII ANTICIPAŢIEI CLASICE / Antologie alcătuită şi comentată de Ion Hobana, Editura Minerva, colecţia Biblioteca Pentru Toţi, Bucureşti, 1975

4. Mircea Opriţă, ANTICIPAŢIA ROMÎNEASCĂ – un capitol de istorie literară, Ediţia a doua revăzută şi adăugită, Editura Viitorul Românesc, Bucureşti, 2003

5. CPSF nr. 250, aprilie 1965

6. Lucian din Samosata, ICAROMENIPP SAU CĂLĂTORIA DINCOLO DE NORI, în vol. SCRIERI ALESE, Editura Univers, CLU, Bucureşti, 1983

7. Roger Caillois, DE LA FEERIE LA LITERATURA ŞTIINŢIFICO-FANTASTICĂ, articol în ALMANAHUL ROMÂNIA LITERARĂ 1987

8. Ion Hobana, LITERATURA DE ANTICIPAŢIE / AUTORI, CĂRŢI, IDEI, Editura Eminescu, Bucureşti, 1986

9.  Ovidiu Petcu, NONUMANUL (în DICŢIONAR SF, Editura Nemira, Bucureşti, 1999)

10. Cornel Robu, TIMPUL ESTE UMBRA NOASTRĂ,

11. ALMANAH ANTICIPAŢIA 1986

12. Mary W. Shelley, FRANKENSTEIN sau PROMETEUL MODERN, Editura Albatros, Colecţia Fantastic Club, Bucureşti, 1973

1539 vizualizari

2 Comentarii

  1. Il felicit pe autor pt exclenta definitie propusa – relevanta si sugestiva in acelasi timp. Cat priveste denumirea de SupraFictiune, aceasta nu mi se pare, mie cel putin, suficient de lamuritoare pt cititorul neavizat – poate se mai gandeste Ovidiu la termenul in cauza, incorporand cumva si notiunea de cunoastere, care de fapt sta la baza definitiei.
    In orice caz, o serie de articole utila si interesanta. Felicitari inca o data.

  2. Ovidiu Petcu spune:

    Mulţumesc pentru aprecieri şi pentru observaţie. Ai dreptate: în timp ce „Science Fiction” trimite satisfăcător al ideea ficţiunii despre ştiinţă, expresia „SupraFicţiune” nu-i suficient de lămuritoare: ficţiune peste ficţiune… despre ce? Îmi amintesc ce uluit am fost negăsind o legătură explicită între termenul „suprarealism” şi faptul că acest curent pune accentul pe activitatea spontană a imaginaţiei, pe elementele iraţionale şi subconştiente, pe explorarea zonelor iraţionalului etc. Da, trebuie găsită denumirea aceea.

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.