REVISTA NAUTILUS

Un număr excelent, chiar dacă jumătate din texte pot fi considerate absurde. Cealaltă jumătate însă conţine două poveşti extraordinare (McAllister & Bowes) şi două bune (Cowdrey & Danvers).

Urania, fiica luminii şi a întunericului, trăieşte izolată într-o lume atemporală, stăpînită de ritualuri străvechi, aflată la graniţa dintre realitate şi vis. Atunci cînd creşte şi începe să-şi exploreze lumea, Urania îi descoperă repede limitele şi vremelnicia – căci, asemenea oricărui Paradis, şi acesta se supune curgerii timpului. Doar că în „Amor Fugit“, de Alexandra Duncan, timpul curge altfel…

Sensibilitatea scrisului nu răscumpără banalitatea ideii principale; pentru o debutantă (acesta e cel de-al doilea text publicat) e însă o încercare onorabilă. 6/10

„Fort Clay, Louisiana: A Tragical History“ de Albert E. Cowdrey adună o suită de elemente horror clasice într-o poveste care curge întîi molcom, apoi din ce în ce mai furtunos, pînă la concluzia neaşteptată.

În timpul Războiului Civil, un grup de soldaţi păzesc un fort asediat de un uragan necruţător. Fortul e şi închisoare, iar singurul prizonier, The Headsman, e un individ slab de minte, care păstra în dulapul său capul unei femei, dovadă suficientă pentru ca el să fie considerat vinovat pentru zecile de cadavre decapitate descoperite recent. Uraganul nu aduce cu el doar forţa dezlănţuită a naturii, ci încă alte două pericole: unul cunoscut, febra galbenă, şi unul ignorat, dar cu atît mai necruţător.

Personajele interesante şi suspansul bine dozat susţin o lectură captivantă. 8/10

În „Star Crossed“, de Tim Sullivan, exploratorii spaţiali Wolverton şi Nozaki prospectează un asteroid. Brusc, un utilaj minier monstruos apare dintr-o bulă spaţio-temporală, ameninţînd să-i strivească. Distorsiunea spaţio-temporală duce la apariţia a doi Wolverton şi Nozaki, iar povestea devine din ce în ce mai confuză. Personaje de carton şi un amestec anost de aventură spaţială absurdă şi poveste de dragoste în sos hard SF. 4/10

Atunci cînd regulile fictive ale jocului de-a hoţii şi vardiştii devin brusc realitate, jocul nu se poate sfîrşi altfel decît tragic în „Make Believe“ de Michael Reaves, un text jumătate fantastic, jumătate horror, care îmi aduce aminte oleacă de Ray Bradbury. O introducere prea lungă şi un sfîrşit oarecum nesatisfăcător reduc însă impactul ideii. 6/10

La prima vedere, „Waiting For The Phone To Ring“, de Richard Bowes, pare un text realist şi autobiografic. Un apel telefonic îl scufundă pe autor într-un vîrtej de amintiri din adolescenţa petrecută pe străzile New York-ului, alături de zeci de alţi puşti fugiţi de acasă şi nevoiţi să vîndă droguri sau propriile trupuri pentru a supravieţui. Puştiul cu soarele în ochi, personajul poveştii din poveste, e deopotrivă autorul şi proiecţia iubirii sale neîmpărtăşite din adolescenţă.

Vertijul necesar unui text SF/F autentic apare atunci cînd devine evident că personajul real, desprins din amintiri, e mai fantastic decît personajul fictiv. Transformat din victimă în călău, zeu al sexului şi al rock’n roll-ului, puştiul cu soarele în ochi fascinează; tema solară contrastează cu brutalitatea şi decadenţa oraşului în care evoluează personajele – oraş care adăposteşte deopotrivă monştri şi inocenţi, cuceritori şi învinşi, victime şi supravieţuitori.

Ca toţi scriitorii adevăraţi, Bowes scrie în primul rînd despre oameni. Că sînt gay sau straight, e doar un detaliu. 9/10

„Epidapheles and the Insufficiently Affectionate Ocelot“ e un fantasy absurd în care un scaun vorbitor numit Uşă, legat de un vrăjitor cu prea multă încredere în sine şi prea puţină minte, pe nume Epidapheles, pornesc în căutarea unui rege care nu se poate consola cu gîndul că ocelotul regal (o felină leneşă şi mofturoasă) nu-l iubeşte. Ramsey Shehadeh are umor, dar degeaba. 5/10

„The Frog Comrade“, de Benjamin Rosenbaum, e o fabulă despre aparenţe. Regina şi cele două prinţese sînt prizoniere într-un apartament de bloc, în timp ce Regele munceşte într-un lagăr de reeducare, unde învaţă despre noua ordine socială. Întoarcerea Regelui aduce un nou locatar în apartamentul minuscul: un broscoi vorbitor, care refuză să fie sărutat şi care are propriile lui idei despre echilibrul social. Revoluţie, deci, şi un final surprinzător. 7/10

Nu stiu ce caută o poveste de Crăciun într-un număr de primăvară; dar dacă asta înseamnă că în numărul din decembrie vor fi texte chiar mai bune decît acesta, mă pot declara mulţumit.

Pentru că „The Fairy Princess“, de Dennis Danvers, e o poveste grozavă; puţin lacrimogenă, ca toate poveştile de dragoste, dar frumos scrisă şi cu o premisă interesantă. ScrewBots sînt maşini perfecte de sex, cu fizionomia, trupul şi personalitatea dorită de client. Noaptea tîrziu, o programatoare supraveghează linia de asamblare, ştergînd memorii, verificînd rutine, implementînd modificări de ultim moment. Dar cum e noaptea de Crăciun, orice se poate întîmpla… 7/10

În „Blue Fire“, Bruce McAllister face un lucru pe care nu-l credeam posibil: alătură spiritualităţii creştine o doză de fantastic, într-un text care nu numai că stă în picioare, dar creează ceea ce este probabil primul portret realist, plauzibil, al unui sfînt – într-un text fantasy.

O istorie alternativă în care aceeaşi Stea a Bethleemului anunţă venirea pe lume a doi copii – Fiul Domnului, născut într-o iesle, şi Fiul Întunericului, a cărui mamă moare aducîndu-l pe lume. Lipsit de laptele matern, copilul supravieţuieşte bînd sîngele celei care îi dăduse viaţă şi devine astfel cel mai bătrîn Băutor de Sînge.

Într-o lume în care Băutorii de Sînge asediază şi aproape reuşesc să distrugă Cetatea Sfîntă, pe patul de moarte, Papa Boniface al XII-lea, rămas în istorie sub numele de „Copilul Papă“, ales de Conclav la vîrsta de numai 8 ani, rememorează momentul definitoriu al vieţii sale. Momentul în care a fost atins de graţia divină…

Cel mai bun text fantasy pe care l-am citit anul acesta. 10/10

Era greu pentru orice text să urmeze după „Blue Fire“, dar asta nu e o scuză pentru „Class Trip“, de Rand B. Lee, un text care se străduieşte din răsputeri să fie cît mai greu de înţeles. Structura textului e voit întortocheată, evenimentele fiind prezentate în cu totul altă ordine decît cea temporală. Limbajul abundă în cuvinte compuse inventate, numele extratereştrilor e imposibil de pronunţat, iar extratereştrii sînt bizari doar de dragul bizareriei, într-un fel apropiat de lumea din Alice în Ţara Minunilor. Păcat, pentru că premisa din spatele acestui puzzle e interesantă. 5/10

Vizualizari: 341