REVISTA NAUTILUS / Abonament / Fantasy & Science Fiction, mai-iunie 2010

Fantasy & Science Fiction, mai-iunie 2010

Eduard Pandele • 11:05 - 01.06.2010 • 

Dacă numărul trecut avea ca temă generală absurdul, acest număr al revistei e dedicat tragediei. E cea mai deprimantă şi lacrimogenă  colecţie de povestiri pe care am întîlnit-o vreodată în F&SF – de parcă ar proveni din altă Americă, nu cea a finalurilor fericite obligatorii.

În „Why That Crazy Old Woman Goes Up The Mountain” de Michael Libling nu există o bătrînă nebună, ci Sara, o adolescentă frumoasă şi singuratică, ajunsă în grija unor rude îndepărtate după ce părinţii ei s-au sinucis. Sinuciderea şi singurătatea sînt deopotrivă laitmotivele textului şi lucrul pe care Sara şi Kevin îl au în comun – bunicul lui Kevin s-a aruncat în gol de pe o stîncă, dar nu înainte de a-i arăta lui Kevin locul în care l-a îngropat pe Dumnezeu. Dumnezeu fiind mort, spiritele nu mai au unde să plece şi se adună pe munte, iar cei doi pot vorbi cu ele; în final, asta nu-i protejează prea mult de intervenţia brutală a realităţii (clasicul tandem poliţie – golani). Romeo şi Julieta cu fantome – firul secundar al poveştii, cu poliţistul bun şi liceenii machiavelici, e nerealist şi strică tot dichisul textului, altfel frumos curgător. 7/10

Poate singura povestire distractivă  din revistă, „Thief of Shadows” de Fred Chappell porneşte de la o premisă interesantă – un negustor îi cere maestrului Astolfo, cel mai vestit evaluator de umbre, să-i spună dacă umbra pe care a cumpărat-o recent îi aparţine într-adevăr temutului pirat Morbruzzo, despre care se spune că ar ucide pe oricine ar avea îndrăzneala să-l fure. O poveste fantasy cu tramă poliţistă, cu personaje colorate şi amuzante, dar oleacă şablon. 8/10

A History of Cadmium” de Elizabeth Bourne e cronica unei familii pentru care nemurirea poate fi atinsă doar prin artă. Actul artistic justifică prin el însuşi orice – relaţii eşuate, însingurarea, moartea unui copil nenăscut încă… Mi-a plăcut, deşi e mai degrabă un puzzle liric decît o poveste. Iată cîteva indicii care nu dezvăluie prea mult – cadmium e mai întîi elementul chimic şi otrava conţinută de culorile pe care pictoriţa le întinde pe pînză. Tot Cadmium e numele tabloului creat cu acele culori. În final, numele personajului principal e Caddie, prescurtare de la, evident, Cadmium. Un text scris foarte frumos, însă exagerat de lacrimogen – dar ţinînd seama că e un debut, îi dau un punct în plus. 8/10

Trebuie oare publicate postum textele găsite în sertarele scriitorilor morţi ? Judecînd după  „calitatea” povestirii lui John Sladek, „The Real Martian Chronicles„, aş zice că nu. Schiţa e o parodie nereuşită în care o familie de colonişti cade în apa din canalele marţiene cam de două ori pe pagină, în timp ce cineva le fură mîncarea. E de rău dacă asemenea platitudini ajung să fie publicate… 4/10

Dr. Death vs. The Vampire” de Aaron Schutz e o poveste cu supereroi. Mă rog, aproape supereroi – aşa cum îşi spun chiar ei înşişi, „The League of Almost Super-Heroes”. Numele banal ascunde o gaşcă de posesori de superputeri inofensive, cel care îşi spune Doctorul Moarte fiind cel mai puţin inofensiv dintre ei. Nu datorită superputerii sale (el poate intra în mintea altora, dar numai pentru a simţi senzaţiile pe care aceştia le simt) ci datorită modului în care alege s-o folosească – el decide astfel pe cine merită să eutanasieze. Victimele lui sînt bolnavi în fază terminală, paralitici, oligofreni, sau pur şi simplu uitaţi de moarte, aşa cum e bătrîna mistuită de durere din autobuzul în care călătoresc amîndoi. În care autobuz se mai află şi un vampir, care se hrăneşte cu suferinţa bătrînei. O poveste scrisă foarte bine, dar cu o problemă fundamentală – un personaj principal respingător şi un final care vă va face să-l urîţi şi mai mult. 6/10

Dacă Dr. Death era un personaj pe care l-am urît, „Remotest Mansions Of The Blood„, de Alex Irvine, are un protagonist de care nu-mi pasă. Arthur supravieţuieşte unui cutremur şi vagabondează prin ruinele oraşului Caracol, undeva în America Latină, visînd la Maria, cea mai frumoasă femeie din oraş. Aceasta visează la bărbaţii morţi în cutremur, care se luptă în visele ei pentru dreptul de a-i fi alături după moarte. Cronica unei morţi anunţate, deci, o lungă halucinaţie în finalul căreia Arthur şi Maria ajung acolo unde îşi doresc. Irvine ştie să scrie. Şi ce dacă ? 5/10

Există întotdeauna un pericol atunci cînd rescrii o poveste ultracunoscută – pericolul ca povestea originală să se dovedească mai bună. E şi cazul „Seven Sins For Seven Dwarves” de Hilary Goldstein, care ia povestea Albei ca Zăpada şi îi transformă pe pitici în paznicii unor taine înspăimîntătoare – pe care, evident, nu le vor putea ascunde de noua venită în căsuţa din pădure… Încă o variaţiune pe tema Romeo şi Julieta, în care detaliile realiste înfioară sau aproape scîrbesc. 6/10

Mai ţineţi minte „Puiul” lui Brătescu-Voineşti ? Dar „E.T.”-ul lui Stephen Spielberg ? Ei bine, „Silence” de Dale Bailey e o combinaţie între cele două. Un puşti de 14 ani e terorizat de cîţiva golani din anii mai mari. Fugind din calea lor, se afundă în pădure, unde aude ţipetele îngrozitoare ale unui extraterestru muribund. Vă puteţi închipui ce urmează… (nu, nu e o pastişă de „To Serve The Man”, ci mai degrabă o rescriere în cheie SF a unei scene din „Schindler’s List”). 6/10

Forever” de Rachel Pollack e o rescriere a unor elemente din mitologia greacă. Forever e numele unei zeiţe care pierde un rămăşag cu surorile ei şi e pedepsită să petreacă o zi în trupul unei muritoare, dar uită cine e cu adevărat. Rămasă în lumea oamenilor, ea se îndrăgosteşte de Eleanora şi, evident, gustă din suferinţa pe care o împrăştia cu nepăsare înainte de a coborî pe pămînt. După atîtea finaluri nefericite, încă unul în plus n-avea cum să mă impresioneze. 6/10

În sfîrşit, un text SF (de fapt, mai mult horror, dar recuzita SF e satisfăcătoare). „The Atchison, Topeka, & Santa Fe” de Robert Onopa se petrece într-un viitor apropiat, unde trenuleţele de jucărie ale copilăriei au fost aduse la zi – rulînd pe şine suspendate şi transportînd păpuşi organice miniaturale, cu AI propriu şi mecanisme de autoreglare şi control. Ce credeţi că se întîmplă cînd tînărul posesor al trenuleţului decide că păpuşile au început să se comporte neliniştitor de omenesc ? (indiciu – nimic bun). Deşi previzibilă, povestirea e fermecătoare. 7/10

The Gipsy’s Boy” de Lokiko Hall e o fabulă tragică despre un puşti orb, crescut de o ţigancă bătrînă. Puştiul creşte, ţiganca moare şi altcineva îi ia locul în viaţa copilului devenit bărbat – o nimfă a vîntului. Încă o poveste de dragoste cu final tragic, dar ceva mai bine scrisă. Finalul e însă abrupt si moralizator, aşa că rămîne tot 6/10.

Al doilea text horror e o repovestire a celui de-al doilea război mondial, în care un inginer chimist rămas fără slujbă acceptă să colaboreze cu Gestapo ca să scape de expedierea pe frontul de est. Ajunge astfel asistentul unui doctor nazist care face experimente biologice în lagărul Buchenwald – în urma experimentelor rezultă tote Männer, mai pe şleau, zombies. „The Crocodiles” de Steven Popkes se citeşte uşor, iar după şocul iniţial neliniştea invadează cititorul încetul cu încetul, desfăşurarea de neoprit a evenimentelor ducînd la o apocalipsă logică. Previzibil, dar bine scris şi foarte vizual. 7/10

1907 vizualizari

2 Comentarii

  1. […] Eduard Pandele – Fantasy & Science Fiction, mai-iunie 2010 […]

  2. […] Fantasy & Science Fiction, mai-iunie 2010 […]

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.